0

Ai angajat un Millenials?

În Occident, generația născută între 1982 și 2004 este cunoscută drept Millennials, iar din ea fac parte 76 de milioane de oameni.

Perspectivele generației Millennials sunt, clar, în conflict cu cele ale generației Baby Boom, generația născută între 1946 și 1964, din care fac parte puțin mai mulți oameni, și anume 79 de milioane. Prinsă între acestea două este generația X, ce include persoanele născute între 1965 și 1979; iar aici sunt numai 51 de milioane.

 

Pe piața forței de muncă, cei din generația Millennials sunt adesea văzuți ca mofturoși, neajutorați; în permanentă căutare de confirmări și de satisfacții imediate. Pot face multitasking, dar nu se pot concentra. Sunt sensibili la critică și nu pot lucra singuri.

 

Cei din generația Millennials și cei din generația Baby Boom au vederi radical diferite despre viața profesională. Etica celor din generația Baby Boom este „muncește toată ziua, dar lasă totul deoparte când ajungi acasă”, pe când cei din generația Millennials văd viața ca pe o lungă zi lejeră și le este greu să înțeleagă ideea de muncă la birou.

Cei din generația Millennials nu sunt interesați să fie promovați la serviciu ca să-și confirme valoarea, spre deosebire de cei din generația X, care au fost primii din epoca modernă capabili să jongleze cu serviciul și viața de familie. Cei din generația Millennials sunt motivați de timp și flexibilitate, nu de bani; asta îi poate menține loiali unui angajator.

 

Regula pumnului de fier va fi în curând depășită

 

Lumea se schimbă rapid. Avem implicații economice drastic diferite, create de Internet, și este din ce în ce mai greu pentru vechea gardă să mențină controlul în lume: regula pumnului de fier va fi în curând depășită. Economia pretinde acum inovație constantă, schimbări și actualizări, iar regula pumnului de fier nu este suficient de promptă pentru a reacționa rapid.

 

Cei din generația Millennials sunt o reflexie a acestei schimbări: ei nu au timp pentru organizarea tradițională, ierarhică, și consideră că respectul nu este un bun dat, ci ceva ce trebuie câștigat. În lumea lor, câștigi respect mai degrabă dacă găsești calea cea mai rapidă spre o soluție, decât dacă te pleci în fața autorității. În viziunea lor, toată lumea lucrează împreună, fără regulile vechii școli.

 

Cei din generația Millennials au o încredere în sine și o siguranță ce deranjează generațiile mai vechi, care consideră că ar trebui să aibă mai mult respect pentru bătrâni. Adevărul este că cei din generația Millennials nu țin seama de vârstă.

 

Cei din generația Baby Boom au fost crescuți în concepția de „serviciu pe viață” și cu ideea că trebuie să ai o singură profesie. Cei din generația Millennials nu pot avea și nu au această perspectivă: ei au crescut într-o perioadă a schimbării extreme. Dacă un mediu nu le satisface nevoile, nu văd rostul de a rămâne acolo. Cei din generația X se plasează undeva la mijloc – au puțin din ambele, ei crescând într-o epocă pretehnologică.

 

Aceste diferențe dramatice s-au profilat din faptul că cei din generația Baby Boom și cei din generația Millennials au învățat ce înseamnă să câștigi, în circumstanțe foarte diferite. Cei din generația Baby Boom au învățat din apro- pierea mai directă de sport și de război, pe când cei din generația Millennials au învățat asta din tehnologie: la jocuri, dacă pierzi, o iei de la capăt, or, este exact ce fac ei – nu pierd, ci o iau de la capăt.

 

Cei din generația Millennials sunt deschiși la schimbare pentru că s-au aflat întotdeauna în mijlocul ei. Membrii acestei generații sunt dispuși să aibă și își doresc o viață echilibrată; s-au născut într-o lume mistuită de satisfacția instantanee, imediată. Ei au avut totul, așadar motivația de a avea totul nu există în cazul lor. Ei nu au nevoie să câștige – ei vor să se simtă susținuți, instruiți și ghidați.

 

Intuitiv-Senzitivii sunt liderii acestei noi lumi

 

Începând cu 2025, cei mai mulți angajatori vor fi din generația Millennials. Ultimii reprezentanți ai generației Baby Boom vor fi la pensie, iar cei din generația X vor începe să se pensioneze – va fi o lume nouă, una condusă din ce în ce mai mult de tehnologie. Și aici intervin Intuitiv-Senzitivii.

 

Intuitiv-Senzitivii, indiferent de generația din care fac parte, se află într-o poziție unică. Cei din generația Millennials au nevoie de o abordare mai blândă ca să fie motivați la locul de muncă. Au nevoie de un mediu mai intuitiv- senzitiv, care să-i ajute să-și dezvolte cele mai bune dintre abilități: să înțeleagă modul lor de lucru și nevoile directe ale lumii în schimbare.

 

Încearcă să controlezi un adolescent din ziua de azi: aceștia nu sunt cooperanți – ripostează și o fac fără teamă. În general, vor face orice le ceri, dar cheia este să ceri – ei nu vor face ceea ce li se spune să facă. Ei nu mai știu de frică și nu mai pot fi controlați în acest fel, iar, în ochii multora, asta înseamnă că sunt nedisciplinați și nepregătiți pentru realitățile lumii. Adevărul este totuși că ei sunt pregătiți: sunt pregătiți pentru noua lume.

 

Intuitiv-Senzitivii sunt liderii acestei noi lumi – ei ridică o punte peste prăpastie. Ei stabilesc comunicarea între generații și chiar în cadrul propriei lor generații. Lumea are nevoie de o abordare mai blândă, mai intuitivă pentru a ajunge mai repede în punctul-cheie.

Cei din generația Millennials devin mai ageri decât restul lumii când vine vorba să înțeleagă că este necesar să fie eliminate toate informațiile inutile. De ce? Pur și simplu nu există timp pentru așa ceva.

 

Tehnologia a făcut ca distanțele să nu mai conteze; avem din abundență tot ce ne trebuie și ce ne dorim, așadar ceva trebuie să iasă în evidență și să ne atingă simțurile – ceva blând și totuși diferit, ceva ce un calculator nu poate să facă. Indiferent cât de elaborată ar deveni tehnologia, un calculator nu va putea cu adevărat să ne atingă așa cum o face o altă persoană; nu poate să stabilească o legătură completă. Și nimeni nu poate să relaționeze atât de deplin ca un Intuitiv-Senzitiv.

 

Dacă intuiția ta ieșită din comun în toate aspectele vieții te-a făcut să te recunoști în această categorie privilegiată, ascultă audiobokul „Hiperintuitivii” de Heidi Sawyer și află răspunsurile care ți-au scăpat până acum.

 

Comentarii (0)

Scrie un comentariu