Aproape 2 tera

Aproape 2 tera

05.05.2017

Bună ziua,

 

Eu sunt „băiatu’ cu saitu’”. Am pus între ghilimele  pentru că nu am mai fost strigat de mult „băiatu’”. Din cauza vârstei. Dar așa mă simt acum când scriu pe acest blog. Un băiat speriat de  eternitatea internetului unde nimic nu se pierde. Ca într-o lege descoperită de unu’ căruia i-am uitat numele.

 

Printre alte chestii destul de mișto, eu fac (setez, să mă dau mare cu un limbaj tehnic) și conturile de e-mail ale colegilor proaspăt angajați. Aici am mereu probleme pentru că nu pot reține numele persoanelor. Și, din nefericire, la noi există o regulă pentru crearea adresei: Prenume.nume@actsipoliton.ro. Așa că de fiecare dată după ce noul coleg/ă este prezentat/ă  în birou și urmează să-i creez adresa de e-mail, intru în panică! Niciodată nu rețin cum se numește persoana. Și cum să o strigi? Cum să o faci atentă? Orice proaspăt angajat, în primele ore chiar daca nu are nimic de făcut, vrea să pară foarte preocupat și nu scoate capul din computer!

 

Cum să zici? „Hei, doamna? Hei domnu’? Alo?

 

Dar m-am obișnuit. Îmi iau o față preocupată de mare IT-ist, merg la biroul respectiv și bag  textul pregătit:

 

„Haideți să facem e-mailul… ”

 

Unele conturi au viață scurtă (cele trei luni perioada de proba), altele devin dolofane, umplute de mulți MB de manuscrise și, în sfârșit  reții prenumele, apoi numele, apoi bați o singură literă în căsuță și adresa respectivă  apare prima. La țigară începi să discuți, afli despre o bucurie, o supărare…

 

Coleg@ devine colega , ai început să ții la ea...

Apoi, în unele situații  trebuie să-i ștergi contul. „Lasă că o să fie bine, vei avea un salariu mai mare, etc.” Mai vorbiți pe Facebook o vreme, mai dai un like la o poză și viața merge înainte. Întrebi colectivul: „Șterg contul?”

 

Ca să nu o mai lungesc, am un cont pe care nu-l pot șterge de câteva zile: violeta @actsipoliton.ro

 

Violeta a plecat. Din păcate nu la alt job. A plecat definitiv. Și când deschid Outlook-ul mi-e groază să tastez litera „v”.

 

O să apară o adresă de e-mail care îmi va aminti de o fată frumoasă, veselă, modestă, tânără, deșteaptă… care a murit la nici 30 de ani. A fost destinul, a fost un sistem medical de rahat? Nu vom ști niciodată.

 

Să te odihnești în pace Violeta…

 

Nu voi fi în stare să-ți șterg contul de e-mail. Nici nu ai avut timp să-l umpli. Am rămas cu aproape 2 tera. 

Leave a Comment