Cum transformi o idee de afacere pornita acasa intr-un brand international de succes precum Starbukcs, Apple sau Humana

Cum transformi o idee de afacere pornită acasă într-un brand internațional de succes precum Starbukcs, Apple sau Humana?

Admin ACT si Politon 03.05.2018 0 Comentarii

Se întâmplă să ai o idee genială de afaceri.

 

Îți gândești în două, trei nopți o strategie de atac și pornești la drum cu entuziasm și multă credință.

 

Fără resurse și fără prea multe materiale de lucru, ajungi în câteva luni să contezi, într-o oarecare măsură pe piața din România și nici nu-ți vine să crezi c-ai reuşit.

 

Bravo, ai stil! Pardon... Bravo, ai potențial!

 

Poate că nici nu ai realizat, dar acum faci parte din minunata comunitate a antreprenorilor unde oamenii își muncesc pasiunile astfel încât să ajungă la un nivel de trai respectabil.

 

Expresia „a-ți munci pasiunea” este inventată de mine și înseamnă să investești în acea activitate care-ți face PLĂCERE, la care te descurci de minune și pentru care ești dispus să înveți tot timpul.

 

Pe scurt, muncește pentru visul tău ca să-l faci cât mai mare!

 

Poate că acum ești foarte mulțumit de rezultat și nu îți dai seama că pe cât de bine și de repede au mers lucrurile până în prezent, pe atât de repede se pot și termina.

 

De ce spun asta?

 

Pentru că începând de la 0, sediul tău social e acasă. Corect?

 

Angajați încă nu ai, iar în afară de telefon și laptop, cam asta e tot ce poți să utilizezi, așa-i?

 

Ca să treci la următorul nivel trebuie să știi să te REINVENTEZI.

 

Nu poți să evoluezi, dacă nu aduci schimbări asupra imaginii și a planului tău de afaceri.

 

Ori reinventarea asta nu înseeamnă neapărat să bagi instant oferte peste oferte, discounturi la înscrieri ori să oferi mostre gratuite din X produs. NU!

 

Cu aceste metode atragi clienţii şi îi menţii o bună perioadă de timp, dar dacă nu aduci ceva nou produselor sau serviciilor tale, referitor la imagine, calitate, conţinut, chiar şi cel mai fidel client se va plictisi la un moment dat.

 

Acum poţi fi în topul celor mai profitabile afaceri din România, iar în secunda doi să te trezeşti la coada clasamentului, asemenea unui artist necunoscut care scoate hitul anului, are sute de concerte, iar apoi e uitat de lume pentru că piesele sale nu mai corespund aşteptărilor ascultătorilor.

 

 

În ce constă REINVENTAREA?

 

 

Hai să încep cu un exemplu concret. Vă amintiţi reclama de la Skittles, acele bombonele multicolore care provoacă multă bucurie?

 

Feel the rainbow, taste the rainbow” este sloganul lor, o nouă reprezentare care i-a adus din nou pe podiumul vânzărilor, dublându-şi veniturile în doar 2 zile de la lansarea campaniei.

 

Această campanie de publicitate este una dintre cele mai longevive din istoria advertisingului fiind bazată pe ideea de a stârni amuzamentul publicului şi de a-i lăsa tot timpul să se întrebe de ce sfârşitul reclamelor este puţin ciudat, chiar SF.

 

Toate reclamele au fost concepute după o strategie de marketing puternică, gândită pe o perioada lungă de timp şi cu rezultate imediate.

 

O altă poveste interesantă o are compania Kit Kat.

 

De această dată, nu este vorba despre vreo reușită.

 

Dă lovitura sau pleacă acasă”, așa s-a gândit noul manager al brandului Kit Kat Nestlé, Chris White.

 

În Anglia, vânzările Kit Kat scăzuseră dramatic, după mai bine de 70 de ani în care brandul s-a menținut pe locul 1.

 

Presiunea care a căzut pe umerii noului director era atât de mare încât nu a stat prea mult pe gânduri, a renunțat la vechile strategii de marketing și a declarat că va reinventa gama Kit Kat prin lansarea unor noi arome care vor fi pe placul tuturor.

 

Datorită renumelui creat de-alungul timpului, consumatorii s-au înghesuit să încerce noile produse Kit Kat, vânzările crescând de 4 ori în primele 12 luni ale venirii lui Chris la conducere.

 

Toate bune și frumoase, până când au început să apară plângerile.

 

E grețos de dulce”, „are un gust tare ciudat”, iar încetul cu încetul situația favorabilă a luat o turnură cumplită.

 

Nu numai că numărul de oameni care cumpărau dulciurile de la Kit Kat a scăzut dramatic, dar directorul a continuat să ducă această campanie la extrem, mărind producția și apelând la reduceri de preț, crezând că astfel va redresa totul.

 

Din păcate, au apărut din ce în ce mai mulți clienți nemulțumiți care au renunțat definitiv să mai cumpere Kit Kat; un angajat al companiei declarând că schimbările aduse „au distrus 100 de ani de investiție în brand”.

 

Chris White a demisionat, lăsând compania într-un declin greu de redresat.

 

Fără o documentare prelabilă, fără a ține de cont de tradiția firmei sau a noilor tehnologii, REINVENTAREA poate avea un efect nociv asupra afacerii tale.

 

REINVENTAREA, cel mai adesea constă în cercetare, atât a pieţei, a concurenţei, a clienţilor, cât şi a planurilor de succes implementate de alte companii.

 

Studiul acestor elemente poate dura de la câteva luni la câţiva ani, iar acum în secolul vitezei, fiecare secundă contează.

 

Autorul celebrului bestseller „REINVENTATORII”, Jason Jennings, a adunat şi analizat în scrierile sale peste 22. 000 de materiale (ziare, reviste, articole de blog scrise în ultimii ani, identificând afaceri care pur şi simplu s-au reinventat).

 

De aceea, am cules pentru tine câteva informaţii preţioase din cartea „REINVENTATORII” despre cum să-ţi reinventezi afacerea şi să o creşti la nivel internaţional.

 

 

Reinventatorii” de Jason Jennings

 

DE REȚINUT!

 

1. Afacerile care încep de la 0 nu sunt deloc sortite eșecului.

Au toate șansele să se dezvolte dacă au ca principiu de bază schimbarea constantă și creșterea în ierarhie.

 

2. Renunță la obiceiurile care nu mai sunt de actualitate, la ego, la lăcomie și la reflexul Semmelweis care constă în respingerea informațiilor noi pentru că nu sunt în concordanță cu acele cunoștințe clasice, des întâlnite.

 

3. Alege o destinație clară și precisă a scopului companiei. 

 

4. Aceasta trebuie să fie cunoscută de toți angajații și să o adopte în stilul lor de lucru, fiind tot timpul pregătiți pentru o schimbare de ritm sau de strategie.

 

5. „Oamenii de succes nu încep cu idei geniale... ei descoperă ideile geniale!” -  Peter Sims, autor de bestselleruri și investitor de risc. 

Dezvoltă-ți o cultură a schimbării, făcând constant pariuri mici și nu permite descurajarea sau negativismul în companie.

 

6. E important să decizi la momentul potrivit cine rămâne, cine conduce și cine pleacă, fiindcă cei mai talentați oameni sunt bunul cel mai de preț.

Dorința continuă de a învăța este factorul principal în luarea deciziilor importante.

 

7. Învață să-i aduci pe toți de aceeași parte a baricadei, inclusiv pe cei mai mari critici ai tăi. Acest lucru se realizează numai prin studierea atentă a forței de muncă și prin a-ți petrece timpul fiind interesat, nu interesant.

 

8. Investește cumpătat, cât mai calculat posibil, în funcție de necesități. Fă lucrurile cât mai simple posibil pentru a se implica oamenii cât mai repede. Organizează-ți cheltuielile în funcție de motive - este acesta un motiv bun pentru a investi?

 

9. Este foarte important să fii exigent, dar bun la suflet, să apreciezi toate laturile afacerii, să sistematizezi tot ce poate fi sistematizat, să te bazezi pe datele oficiale de care dispui.

 

Toate acestea, cât și alte lucruri interesante pot fi găsite în cartea „Reinventatorii”, scrisă de Jason Jennings, care este o unealtă potrivită în înființarea și extinderea afacerilor de orice tip.

 

Bazată pe experiențe reale, poveștile întâlnite în carte deschid minți, inspiră la strategii funcționale de marketing, învățându-te să analizezi riscurile, oportunitățile și oamenii cu care vei interacționa.

 

Ai o afacere?

 

Vrei s-o extinzi chiar și la nivel mondial?

 

Ce mai aștepți?

 

Comandă „REINVENTATORII” și vei afla exact CUM SE CONSTRUIEȘTE SUCCESUL!

Leave a Comment