Puterea exemplului personal într-o nuvelă românească

Puterea exemplului personal într-o nuvelă românească

Admin ACT si Politon 04.07.2016 0 Comentarii

Scrierile motivaționale existau și înainte să apară literatura de dezvoltare personală și motivațională actuală. Puteau fi întâlnite peste tot în povești, nuvele, poezii, romane sau tratate psihologice. Dovadă stau scrierile lui Platon, Sun Tzu, Confucius, Rumi și mulți alții, ce datează de decenii.


Tot în această categorie putem încadra și nuvela lui Ioan Slavici, publicată în anul 1875, în revista Convorbiri Literare, disponibilă acum și în varianta audio, la Editura Act și Politon. Această povestire a fost apreciată încă de la apariția ei și până în zilele noastre, și face acum parte din literatura școlară obligatorie.

 
Nuvela evidențiază două idei centrale: preluarea inițiativei și faptul că omul este cel care schimbă locul. Făcând cel mai probabil parte dintre acei oameni care tânjesc după o îmbunătățire, o schimbare în bine a moravurilor umane mai puțin constructive, cum ar fi delăsarea, lenea sau ignoranța, Ioan Slavici a ales să se exprime prin această frumoasă povestire, prin care reliefează aspectele pozitive ale puterii inițiativei.

 
Povestea este fictivă doar la nivel narativ, deoarece satul Sărăceni despre care face referire scriitorul datează încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare și se află în județul Bacău, în Comuna Valea Seacă. Se pare că, într-adevăr, orice poveste pornește de la o fărâmă de adevăr.


Creația epică populară a scriitorului român este una ușoară, scurtă, plină de umor și pe înțelesul tuturor. Prin ea, autorul a dorit să tragă un semnal de alarmă despre cum poate schimba în bine puterea propriului exemplu. Ce patrimoniu lăsăm în urmă generațiilor viitoare? De ce anume suntem în stare atunci când vine vorba de a face o schimbare, știind că orice metamorfoză pornește din interior, de la noi înșine, și care se va manifesta, ulterior, spre exterior, la nivel de familie, echipă sau comunitate?
Prin urmare, scurta povestire realizată în format audio, în studiourile Act și Politon, urmărește viața personajului principal, Popa Tanda, care reușește, prin puterea exemplului personal, să schimbe în bine viața unui sat întreg. 


În satul Sărăceni existau multe lipsuri, dar oamenii se obișnuiseră cu ele, preferând să lase pământurile nearate, gospodăriile dărăpănate, fără garduri sau acoperișuri, fără uliță. Biserica era o alcătuire de bârne ce stătea să cadă. Și de parcă toate acestea nu ar fi fost suficiente, se pare că soarta acestui loc era predestinată sărăciei deoarece, ca un dat al destinului, satul era poziționat în regiunea Valea Seacă.


Totuși, viitorul acestui loc, uitat parcă de frumusețe, vitalitate și prosperitate, s-a schimbat în momentul în care Popa Tanda a fost trimis să slujească acelor muritori săraci cu duhul. Preotul, un om mult prea direct ― „el nu mai sucește vorba, ci spune drept în față, dacă i s-a pus ceva pe inimă” ― s-a decis  să renunțe la postura de victimă și să-și asume rolul de drept, „să facă din nevoie drag” și să-i schimbe în bine pe săteni, să-i facă oameni mai buni.


Drumul a fost anevoios și dificil, deoarece tacticele părintelui de a încerca să-i schimbe pe săteni păreau în zadar. A începu prin a predica, dar fără succes, deoarece „oamenii au ascultat; în fetele lor era scrisa vorba părintelui, iară mergând spre casă, ei vorbeau numai despre ceea ce auziseră în biserică.” Până când, în duminicile următoare au mai călcat pragul Bisericii doar „câte o babă bătrână, câte un moșneag slab la auz”. 


Părintele nu s-a lăsat impresionat de lipsa interesului sătenilor pentru predicile sale și a început prin a oferi sfaturi de bună conduită sărăcenilor, dar și acestea fără sorți de izbândă. Sătenii au început chiar  să-l evite, deoarece „unde te prinde te omoară cu sfatul”, spuneau ei.


Văzând că vorba bună nu funcționează defel, a trecut la batjocură. Această ultimă încercare i-a supărat atât de mulți pe săteni, încât au început să-și dorească să scape el. Totuși, episcopul îi dă dreptate și nu-l mută în alt sat, așa cum ceruseră sătenii ofuscați.


Singurul lucru care îi mai rămâne de făcut este să-și vadă de treburile lui. Prin urmare, își încropește o grădină mică de zarzavaturi, seamănă porumb lângă gard, începe să-și gospodărească terenurile de la marginea satului și, ajutat de vecinul său, împletește lese. „Îl prindea apoi rușinea, ca popă ce era, să meargă fără de lese la târg. În împrumut nu putea lua, fiindcă se afla în Sărăceni”.  Astfel „nevoia este cel mai bun învățător”, iar curând vecinul care îl ajuta a deprins arta împletiturii mai bine decât mentorul său.


La scurtă vreme, și alți săteni încep să îndrăgească munca și să înțeleagă importanța lucrului bine făcut. Încercările părintelui încep să dea roade. Spațiul vechiului sat devine un loc nou, un decor desprins parcă din cele mai frumoase descrieri pitorești. Din depărtare se poate zări biserica cu ai săi pereți albi și turn sclipitor. Acum grădinile sunt pline de pomi, vizavi de biserică se înalță o școală, iar mai în vale se întind primăria și casele curate și înstărite ale satului.


Personajul principal, Popa Tanda, cel ce inițial era numit „omul dracului” ajunge în final să fie stimat de sărăceni care, acum, se roagă pentru el, spunând „ține-l, Doamne, la mulți ani, că este omul lui Dumnezeu!”

 

Cumpărați, printr-un simplu download, nuvela Popa Tanda, aici.

Povestea audio este compatibilă cu orice dispozitiv sau aplicație audio

Leave a Comment