0

Alege-te pe tine însuţi. Fii fericit, fă milioane, trăieşte visul. Ediția a II-a

(0) Scrie o recenzie

ISBN: 978-606-913-644-7

Produs download (descărcabil)

Poate fi achiziționat online, prin Card bancar, SMS sau transfer bancar.  INSTRUCTIUNI DOWNLOAD 

eBook
27,30 Lei
Adaugă la favorite

Descriere

Alege-te pe tine însuţi / Choose Yourself, de James Altucher vorbeşte despre continua schimbare a lumii în care trăim, subliniind importanţa de a miza pe propria fericire, alegându-ne pe noi înşine. Lumea în care trăim nu este niciodată aceeaşi. Pieţele pică. Joburile încep să dispară sau să fie automatizate. Industriile se reconfigurează şi se reproiectează chiar sub ochii noştri. Astfel, pentru că lucrurile sunt într-o continuă mişcare, nu mai putem avea certitudini. Tot ce înainte consideram a fi puncte de sprijin - facultăţile, şcolile, slujbele, instituţiile guvernamentale etc. - azi nu mai reprezintă pilonii existenţei noastre.


Oamenii nu mai vin să vă angajeze, să investească în compania voastră, să semneze contracte cu voi sau să vă aleagă dintre toţi. Cele mai importante decizii din propria viață depind doar de voi. Astfel, este necesar să vă alegeţi pe voi înșivă. Puterile economice există pentru a permite oamenilor să creeze, să facă milioane de dolari şi să schimbe lumea fără alte ajutoare. Există din ce în ce mai multe oportunităţi care se ivesc din cenuşa sistemelor anterioare care nu mai funcţionează după criza economică din 2008, noutatea fiind generatoare de prosperitate şi împlinire interioară (fericire şi sănătate), precum şi de succes extern (joburi şi împlinire financiară).


Alege-te pe tine însuţi este un ghid spre succes. Cartea include zeci de studii de caz, interviuri cu oameni de succes şi exemple reale, bazându-se şi pe povestea de viaţă a autorului. Cartea este un bestseller Wall Street Journal şi se află în Top 12 USA Today cărţi de business din toate timpurile.


James Altucher este un investitor, antreprenor cu iniţiativă şi scriitor care îşi mărturiseşte eşecurile şi greşelile în afaceri, expunând în același timp şi lecţiile pe care le-a învăţat din acestea. Altucher a lucrat cu fonduri cu capital de risc și fonduri speculative, iar acum face parte din comitetele de conducere ale mai multor companii. În acelaşi timp, a fondat și a condus peste douăzeci de companii, reușind să vândă câteva dintre ele în schimbul a mai multe milioane de dolari.

 


ERA ALEGE-TE PE TINE ÎNSUŢI


Conform autorului, trăim în era Alege-te pe tine însuţi. Aceasta îşi are originile în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar cele care au inițiat-o sunt femeile. După război, când bărbaţii s-au întors de pe front, ele şi-au dat seama că vor să muncească, să contribuie, să câştige bani. S-a trecut astfel de la familii cu un singur venit, la familii cu două venituri. Economia americană creştea, oamenii se mutau în afara oraşelor și din ce în ce mai multe familii au început să trăiască Visul American. Însă din anii ’80 şi până în 2008, situaţia avea să se înrăutăţească. În cele din urmă, economia s-a prăbuşit.


„Dar v-aţi întrebat vreodată de ce piața de capital nu a continuat să se prăbuşească? De ce a început să-şi revină din martie 2009 până în ziua în care scriu asta, când piaţa atinge noi recorduri? Foarte simplu – şi afirm acest lucru cu toată modestia – eu însumi am salvat piaţa de capital a SUA.” (James Altucher)

 

RESPINGEREA


Nu îi puteţi urî pe cei care vă resping. Dar nici nu îi puteţi lăsa să vă învingă. Ceea ce trebuie să faceţi este să clădiţi casa în care veţi locui. O clădiţi punând o temelie solidă: consolindându-vă sănătatea fizică, emoţională, mentală şi spirituală. Această carte vă va ajuta să construiţi casa în care să locuiască libertatea dumneavoastră.


Trebuie creată o bază pozitivă din punct de vedere fizic, emoţional, mental şi spiritual.


Felul în care vă confruntaţi cu respingerea este o combinație de câțiva factori ce sunt prezentaţi în această carte de business şi dezvoltare personală. S-a descoperit că cei cu niveluri ridicate de anxietate socială faţă de respingere au niveluri mai scăzute ale hormonului numit oxitocină.


Nu este o carte care să spună că succesul înseamnă 90% eşecuri şi 10% perseverenţă. Înţelegerea regulilor epocii în care ne aflăm, epoca Alege-te pe tine însuţi, vă va oferi încrederea şi setul de aptitudini necesare pentru a vă aventura în lume şi pentru a revendica locul care vi se cuvine în cadrul ei.

 


CUM SĂ TE ALEGI PE TINE ÎNSUŢI

 

Ocupaţi-vă doar de lucrurile care vă plac. Gândiţi-vă doar la oamenii care vă plac, citiţi doar cărţile care vă plac, care vă fac fericiţi că sunteţi oameni. Luaţi parte doar la evenimente care vă fac să râdeţi. Interacţionaţi doar cu oamenii care vă iubesc la rândul lor, care sunt învingători şi care vor ca şi voi să învingeţi. Altfel, de fiecare dată când veţi spune „da” unui lucru pe care nu doriţi să-l faceţi, veţi fi iritaţi de oameni, veţi face o treabă proastă, veţi câştiga mai puţini bani, etc.


Imaginaţi-vă că aveţi încă trei corpuri, alături de corpul fizic:


  • Un  corp emoţional
  • Un corp mental
  • Un corp spiritual


Imaginaţi-vă o forţă vitală, asemănătoare sângelui, care curge printre şi prin ele. Imaginaţi-vă un nucleu central care trebuie să menţină totul sănătos. Trebuie să păstraţi aceste corpuri sănătoase şi să le exersaţi în mod regulat.

 

James Altucher oferă propriul exemplu pentru exersarea celor trei corpuri. În ceea ce privește corpul emoțional, spune că încearcă să fie înconjurat doar de oameni pozitivi, care îl inspiră. E important să evitaţi oamenii care vă descurajează. Mintea trebuie educată, altfel clachează făcând lucrurile la care se pricepe: să devină obsedată, să-şi facă griji, să se teamă, să fie deprimată, să se gândească la viitor, să gândescă în exces.

 

Trebuie să vă faceţi mintea să transpire astfel încât să fie obosită, pentru a nu vă mai putea controla.


În ceea ce priveşte corpul spiritual, majoritatea oamenilor sunt obsedaţi de regrete din trecut sau de anxietatea faţă de viitor. Însă, trecutul şi viitorul nu există. Trebuie să trăiţi în prezent.

 


PRACTICA ZILNICĂ


Practica zilnică simplă înseamnă să faceţi în fiecare zi unul din lucrurile următoare:

  • Dormiţi opt ore
  • Luaţi două mese în loc de trei
  • Fără TV
  • Fără junk food

  • Fără văicăreală o zi întreagă
  • Urmăriţi o comedie sau un număr de stand-up
  • Scrieţi o listă de idei. Ideile se pot referi la orice
  • Citiţi un text spiritual


Lista completă o puteţi găsi în carte.


CUM SĂ VĂ GĂSIŢI ŢELUL ÎN VIAŢĂ

 

Cuvântul ţel presupune un lucru în viitor, pe care îl veţi găsi şi care vă va face fericiți, însemnând că până atunci aţi fost nefericiţi. Dar lucrurile nu funcţionează aşa. De multe ori, oamenii au dobândit succesul după ce au schimbat de mai multe ori cariera. Iată câteva exemple oferite în carte:


Rodney Dangerfield nu a avut succes în comedie până la patruzeci de ani. Unul dintre cei mai amuzanţi tipi dintotdeauna a fost vânzător de placaj de aluminiu. După aceea, a trebuit să-şi înfiinţeze propriul club de comedie, Dangerfield’s, pentru a putea face, de fapt, roluri de comic.”


Ray Kroc a fost un vânzător de milkshake-uri până la vârsta de cincizeci de ani. După aceea, a dat de un restaurant curat unde se servea un hamburger bun, condus de doi fraţi cu numele de familie McDonald. El a cumpărat McDonald’s la vârsta de cincizeci şi doi de ani.”


Harry Bernstein eşuase pe toate panurile când şi-a scris memoriile sale ajunse bestseller, The Invisible Wall (Zidul invizibil). Cele patruzeci (patruzeci!) de romane anterioare fuseseră respinse de edituri. Când memoriile sale au fost publicate, avea vârsta de nouăzeci şi trei de ani. Un citat de la el: Dacă nu aş fi trăit până la 90 de ani, nu aş fi fost capabil să scriu cartea aceasta, Dumnezeu ştie ce potenţial se ascunde în alţi oameni, numai de i-am putea ţine în viaţă până fac 90 de ani”.


Aceste exemple nu sunt menite să fie inspiraţionale. Este posibil să nu existe acel lucru „măreţ” pe care să îl faceţi. Căutarea unui ţel unic a ruinat multe vieţi. În continuarea exemplelor inspirate din propriile experienţe, autorul vorbeşte despre lucrurile căruia lui îi plac: să îşi facă singur programul, să ajute oameni, să aibă de a face doar cu clienţi care îi plac, să fie artistic, să facă o grămadă de bani, să descopere idei, să fie alături de oameni care gândesc la fel etc.

 


NU COSTĂ MULT SĂ FACI UN MILIARD

 

„Nimeni nu alege de unul singur să câştige un milliard de dolari. Nu te trezeşti şi îţi spui: Voi face orice este necesar pentru a câştiga o grămadă de bani. Te trezeşti şi spui: Am o problemă mare. Şi mulţi oameni au aceeaşi problemă. Şi nimeni în afară de mine nu va rezolva această problemă.”

 

James Altucher ne oferă exemplul Sarei Blakely, creatoarea pantalonilor Spanx. Apoi, prezintă câteva idei de bază din povestea acesteia.


Rămâneţi motivaţi. Sara Blakely citea cărţi motivaţionale şi de dezvoltare personală de la vârsta de şaisprezece ani. Şi-a antrenat mintea, fără să îşi dea seama de asta, până în ziua când i-a venit ideea Spanx-ului. Odată cu crearea pantalonilor, ea a rezolvat o problemă uriaşă pentru femei. Dacă doriţi să creaţi ceva în valoare de un miliard, atunci găsiţi o problemă pe care nimeni nu a rezolvat-o.


Pregătiţi-vă. Pentru a reuşi la ceva: învăţaţi despre fiecare produs din domeniu, învăţaţi despre fiecare brevet, încercaţi toate produsele, înţelegeţi felul în care sunt făcute produsele, creaţi un produs pe care l-aţi utiliza în fiecare zi (nu îl veţi putea vinde daca vouă, personal, nu vă place).


Dacă aveţi o idee, nu vă concentraţi asupra banilor. Nu vă concentraţi pe felul în care vă veţi câştiga traiul. Faceţi următoarele lucruri: construiţi produsul, vindeţi-l unui client, începeţi să expediaţi, apoi demisionaţi.


Sara a acţionat pur şi simplu.

 


CUM SĂ DEVII O MAŞINĂRIE DE IDEI

 

Muşchiul de idei nu diferă cu nimic de mușchii picioarelor, spre exemplu. Daca nu este antrenat, se va atrofia. Chiar daca produceţi idei în fiecare zi, acesta nu va mai funcţiona cum trebuie dacă îi daţi un repaus de două săptămâni.


Pentru a deveni o maşinărie de idei (ceea ce va ajuta la găsirea imediată a unor soluţii asupra problemelor cu care vă confruntaţi) sunt necesare între şase şi douăsprezece luni de antrenament zilnic cu muşchiul ideatic.


Dezvoltarea acestui muşchi poate fi făcută urmând o serie de practici prezentate de autor în această carte de dezvoltare personală.

În cadrul câtorva conferinţe, James Altucher le-a cerut oamenilor să înceapă să scrie idei. Îndemnul său este să scrieţi cât de multe idei puteţi şi să împărtăşiţi combinaţii de idei.

 


OPINIILE


Rostul unei opinii nu este acela de a dovedi că aveţi dreptate.

 

„Opiniile sunt un fel de a ne agăţa de trecut. De vreun sistem de opinii pe care părinţii noştri l-au sădit în noi, despre care sistemul nostru de educaţie ne-a învăţat, pe care stăpânii noştri corporatişti ni l-au impus, pe care grupul nostru de colegi ne-a pus să-l înghiţim sau vreo altă formă de spălare pe creier/programare care ne-a fost implantată în creier. Dacă deţin vreo opinie, sunt bucuros să vă dau voie să o luaţi.”

 


CELE ŞAPTE OBICEIURI ALE OAMENILOR EXTREM DE EFICIENŢI ŞI MEDIOCRI

 

Autorul se prezintă ca fiind „destul de mediocru”. A fondat multe companii, dând greş cu majoritatea, a investit în firme noi și a vândut câteva, însă a avut noroc. Dacă doriţi să deveniţi bogaţi, vindeţi-vă compania și faceţi-vă timp pentru hobby-urile voastre.


Procrastinarea se manifestă atunci când corpul vostru încearcă să vă spună că trebuie să vă retrageţi puţin şi să vă gândiţi mai mult la ceea ce faceţi. Ar putea să fie un semn că sunteţi perfecţionişti. Că sunteţi plini de nesiguranţe. Acestea vă vor împiedica să vă dezvoltaţi şi să vă vindeţi afacerea. Examinaţi-vă procrastinarea din toate unghiurile. Când apare, înseamnă că propriul corp încearcă să vă spună ceva. Ascultaţi-l.


Zero-Tasking. Există un mit comun conform căruia oamenii extraordinari pot face, în mod eficient, mai multe lucruri simultan. „Dar din moment ce, prin definiţie, cei mai mulţi dintre noi nu suntem extraordinari (99% dintre noi nu se află în primii 1%), este mult mai bine să faci o singură sarcină. Ocupă-te de un singur lucru în fiecare moment. Atunci când te speli pe mâini, nu încerca să te speli pe dinţi. Ascultă sunetul apei, simte apa pe mâini, curăţă fiecare parte. Fii curat. Concentrează-te pe ceea ce faci.”


Eşecul. Antreprenorii mediocri greşesc foarte mult. Astfel, ei deprind această incredibilă aptitudine de a deveni foarte buni la a face faţă eşecurilor. Iar asta se traduce în succes bănesc.


Deloc original. „Nu am descoperit o idee originală în toată viaţa mea. Prima mea afacere reuşită a constat în dezvoltarea de software web, strategii şi site-uri pentru companiile din Fortune 500. Nu era o idee originală, dar la momentul acela, în anii 1990, oamenii plăteau sume exorbitante pentru astfel de afaceri.”


Networking slab. Mulţi oameni se ocupă prea mult de networking. Antreprenoriatul este suficient de dificil.


Fă orice pentru a obţine un „DA”. „Eu sunt reprezentant de vânzări. Îmi place ca oamenii să-mi răspundă cu da. Mă simt nesigur atunci când ei răspund cu nu sau, chiar mai rău, atunci când nu mă plac. Atunci când am fondat o companie care crea website-uri, încercam să-i convingem pe cei de la Miramax.com. Eu am avansat un preţ de 50 000 de dolari. Ei au spus: Nu mai mult de 1000, iar şi aşa este prea mult. Eu am aplicat tehnica mea obişnuită: De acord!”

 

Un psiholog slab. „Antreprenorul mediocru nu Clipeşte în sensul enunţat de Malcolm Gladwell. În cartea sa, Gladwell vorbeşte frecvent despre oamenii care pot emite judecăţi corecte pe loc, în două sau trei secunde.”


Dacă sunteţi mediocri nu înseamnă că nu veţi schimba lumea. Înseamnă să fiţi cinstiţi faţă de voi înşivă şi faţă de oamenii din jurul vostru. Dacă vreţi să aveţi succes, faptul că sunteţi cinstiţi la fiecare nivel este cu adevărat cel mai util obicei dintre toate.


James Altucher ne dezvăluie câteva dintre lucrurile pe care le-a învățat de la Woody Allen: Asumarea eşecului (Woody Allen a eşuat spectaculos de-a lungul timpului pe mai multe planuri, însă împinge mereu lucrurile mai departe, încercând să surprindă şi, în mare parte, reuşind asta), productivitatea (lansează aproape în fiecare an sau la doi ani câte un film), evitarea stimulilor externi(este imperfect vrea ca lucrurile să iasă exact aşa cum trebuie, însă ştie că nu se va întâmpla niciodată asta), încrederea(stăpâneşte domeniul de activitate, capătă experienţă, fii dispus să fii imperfect şi apoi dezvoltă-ţi încrederea de a te juca în acel domeniu de activitate, pentru a-ţi dezvolta un stil propriu).

Mai mult
Detalii produs
ISBN: 9786069136447
Editura ACT si Politon
Format: eBook
Detalii despre autor

James Altucher este un antreprenor de succes, maestru de şah, ȋnvăţător spiritual şi scriitor. A ȋnfiinţat şi a condus mai mult de 20 de companii, dintre care unele au eșuat, în timp ce pe altele le-a vândut în schimbul unor sume mari. Dar, mai important, James a inspirat oamenii prin sute de evenimente, prin cărţile sale şi prin sesiunile sale săptămânale de Q&A de pe Twitter, vorbind despre teme care includ stresul, frica, anxietatea, afacerile, dragostea, banii şi relaţiile. Articolele sale au apărut ȋn multe canale media prestigioase, printre care The Wall Street Journal, ABC, The New York Observer, Elephant Journal, site-ul TechCrunch şi Thought Catalog. Blogul său, The Altucher Confidential, a atras mai mult de 15 milioane de cititori de la lansarea lui, în 2010. Este autorul a 12 cărţi, printre care se numără bestsellerurile: Choose Yourself (Alege-te pe tine însuți) şi I Was Blind but Now I See (Am fost orb, dar acum văd).

eBooks
Download (PDF, mobi, epub, OPF): eBook