Chiar înainte de fericire – Nu înceta niciodată să crezi în fericire! - Carte Tiparita
Agnès Ledig; 

Chiar înainte de fericire / Just Before Happiness de Agnès Ledig este o poveste despre greșeli, despre sacrificiile pe care le facem pentru a ne repara greșelile, despre suferința pe care o îndurăm ca urmare a propriilor greșeli, despre speranță și nesăbuințele care rezultă uneori din ea, despre iubire, moarte și mai ales despre capacitatea extraordinară a ființei umane de a se regenera, de a renaște după ce se scufundă în abisurile cele mai întunecate ale disperării și deznădejdii.

„Atunci când trebuie să supraviețuim, ne luăm adio de la toate marile speranțe pe care ni le-am făcut atunci când eram doar niște copii. Și îndurăm, acceptăm, ne supunem fără să scoatem o vorbă.”

„Chiar înainte de fericire” este întâi de toate o poveste despre viață și despre căile neașteptate pe care ea ne poartă uneori. E o poveste despre iubire și diversele chipuri pe care ea le îmbracă.  E o poveste în care se poate regăsi, într-o oarecare măsură, fiecare dintre noi…

Autoarea romanului, Agnès Ledig a cunoscut la rândul ei suferința în chipul ei cel mai întunecat. După moartea fiului ei, care a suferit de leucemie, Ledig s-a dedicat scrisului la recomandarea medicilor, care, au sfătuit-o să împărtășească cu semenii suferința prin care a trecut, ca o formă de terapie pentru a-și vindeca propriile răni. Ideea s-a bucurat de un real succes. În anul 2013 „Chiar înainte de fericire” a câștigat premiul Maisons de la Presse și a devenit rapid bestseller cu peste o sută șaizeci de mii de exemplare vândute în Franța.

Romanul debutează banal, părând că nimic extraordinar nu se poate întâmpla în acest peisaj deplorabil. Facem cunoștință cu cele patru personaje în jurul cărora se va țese acțiunea, care va lua în cele din urmă o turnură cu totul și cu totul neașteptată, dar mai cu seamă, incredibil de tristă.

„Uneori în viață, ai sentimentul că întâlnești oameni care fac parte din același univers ca tine. Oamenii care vin din afara omenirii, care sunt diferiți de ceilalți, și cu care ești pe aceeași lungime de undă sau care trăiesc în aceeași iluzie ca tine.”

O cunoaștem așadar pe Julie, casieriță într-un supermarket, care, la cei numai 20 de ani ai ei, a cunoscut din plin suferința, dezamăgirea și durerea. Deși are anii la care oamenii visează cel mai mult și își fac planuri cutezătoare de viață, Julie nu poate spune mai mult despre propria ei viață decât că „ e ratată, în general”. A rămas însărcinată la 17 ani, la o petrecere, în urma unei aventuri de-o noapte, după ce se amețise puțin cam mult cu aburii alcoolului. Tatăl ei a dat-o afară din casă pentru că nu i-a convenit situația de a avea o fiică minoră viitoare mamă, mama ei alcoolică nu a putut-o ajuta, așadar a fost nevoită să se descurce singură. L-a născut pe băiețelul ei Ludovic, alintat Lulu, a renunțat la studii imediat după bac, deși visa să devină inginer în biologie moleculară și momentan o găsim casieriță într-un supermarket, amenințată de șeful ei libidinos că data viitoare când îi vor mai lipsi bani din casierie va trebui „să se poarte frumos cu el”.

Ulterior, facem cunoștință cu Paul, un doctor trecut bine de 50 de ani, care nu rămâne indiferent la lacrima ce se scurge pe obrazul unei casierițe oarecare din supermarketul în care își face cumpărăturile. Aflăm despre el că și-a pierdut prima soție, pe care a iubit-o mult, pe când fiul lor Jérôme avea doar trei ani. S-a recăsătorit apoi cu o femeie rece, cu care nu avea prea multe în comun, de dragul fiului său, mai precis din dorința ca el să aibă o mamă. A rămas alături de acea femeie 30 de ani dintr-o oarecare inerție, sau, mai bine zis de dragul aparențelor. Acum, Paul se simte singur, e îngrijorat pentru fiul lui care a trecut printr-o nenorocire și în același timp se înduioșează profund la întâlnirea cu Julie, care ar putea foarte bine să îi fie fiică.

Jérôme, fiul lui Paul, este și el doctor, are în jur de 30 de ani și își îneacă în fiecare seară amărăciunea în paharele de tărie care îi fac suferința mai acceptabilă. Jérôme și-a pierdut de curând soția, pe Irène. Aceasta trecuse printr-o depresie puternică, iar în cele din urmă s-a împușcat. Jérôme nu își poate reveni după această tragedie care i-a marcat prematur viața, nu își poate exterioriza durerea și simte nevoia să ia o pauză. Va pleca cu tatăl lui într-o vacanță la mare în Bretania și o va lăsa la cabinet în lipsa lui pe Caroline, o debutantă. Însă pe ultima sută de metri înaintea plecării va afla că nu vor fi singuri în această călătorie. 

Îl cunoaștem și pe micuțul Lulu, un băiețel de trei ani, de care te vei îndrăgosti pe parcursul cărții, pentru că duce o existență modestă alături de mama lui într-o locuință socială aflată într-un prezbiteriu, pentru că își petrece mai mult timp cu bona decât cu mama lui care e nevoită să muncească pentru a le asigura traiul, pentru că în ciuda sărăciei în care crește, e un copil bun, înțelegător, foarte inteligent și cât se poate de simpatic. Prin soarta lui sfâșietoare Lulu e până la urmă un simbol al neputinței noastre de a păstra lângă noi oamenii pe care îi iubim, în ciuda tuturor eforturilor colosale pe care suntem dispuși să le facem în acest sens.

„Viața mea a devenit suprarealistă. Tocmai ce mi-am lăsat fiul în grija cuiva pe care nu-l cunosc decât de două săptămâni, iar eu sunt întinsă pe puntea unui vaporaș, în mijlocul pustietății, lângă un bărbat, sub o pătură, într-un hotel de zece miliarde de stele. Ce lux. Toate astea fără să știu dacă acest bărbat și-a propus să se culce cu mine fără ocolișuri sau se va mulțumi doar, așa cum spune el, să îmi mărturisească pasiunea lui pentru stele”.

Legăturile între ei sunt simple. Paul o abordează pe Julie în supermarket în timp ce aceasta este la job, întrebând-o ceva legat de lacrima ce i se scurge pe obraz. O invită la prânz, în ultima ei zi de muncă înainte de concediu, propunându-i tot atunci să meargă cu el și fiul său în vacanță la mare în Bretania, luându-l bineînțeles și pe Lulu cu ea. Julie, într-un moment de derută, își asumă riscul de a pleca cu doi străini în această călătorie, pentru că s-a săturat să fie nefericită, pentru că vrea să-i arate fiului ei marea, și pentru „a citi fericirea pe chipul fiului său”. Își dă până la urmă o șansă de a vedea viața și altfel decât trăită în mizerie și sărăcie, fără pic de speranță în ceva mai bun.

Cei patru pleacă așadar împreună în vacanța care le va schimba tuturor viețile. Julie va reuși să îl „deblocheze” pe Jérôme, determinându-l să își exteriorizeze suferința și să facă deci primul pas spre vindecare, Paul își va reaminti vechea lui pasiune pentru gătit, dar își va face totodată rodajul ca bunic, petrecând ceva timp cu Lulu, iar Lulu la rândul lui va descoperi într-o oarecare măsură ideea de familie, în această pseudofamilie întemeiată aproape ad-hoc. Când totul începe să pară mai frumos în viețile fiecăruia dintre ei, pe drumul de întoarcere spre casă, are loc un accident teribil. Un accident care le va schilodi tuturor sufletele. Julie va fi cea mai încercată, căci ei i se va răpi ceea ce îi era mai drag pe lume, sufletul și marea ei iubire, Lulu. 

„Ludovic a știut dintotdeauna foarte bine ce vrea. Încă de când l-am alăptat prima oară, știa ce-și dorea: să trăiască, să crească, să descopere lumea, puteam vedea asta în ochii lui mici și rotunzi. […] Ludovic este sensibil, generos, alintat, puternic, curajos, vesel. Iubesc râsul lui, iubesc privirea lui, iubesc pofta lui de viață, gingășia lui. Îl iubesc…”.

Patru oameni, patru drame, fiecare diferită în felul său, o vacanță care ar fi trebuit să le aducă fiecăruia dintre ei puțină fericire, un accident neprevăzut, o dramă. O moarte fizică… una psihică… o redresare spectaculoasă, o regenerare completă a vieții, o coincidență spectaculoasă. În finalul romanului, ca semn că viața nu cunoaște alt curs decât mersul înainte, vom regăsi trei femei însărcinate: pe Julie, pe Manon (iubita lui Paul) și pe Caroline (iubita lui Jérôme). Peste toate dramele, neîmplinirile și frustrările lor, se va așterne în sfârșit puțină fericire. Fericirea aceea de neegalat pe care o simți la fiecare nou început de drum… 

Iar Julie, în ciuda faptului că acum are o nouă viață, nu va mai fi doar Julie, pentru că va purta mereu în mintea și în sufletul ei acea bucățică de suflet care se numește Lulu:

„Mă gândesc adesea la Lulu. Mă gândesc la el în fiecare zi. La fiecare răsărit și la fiecare apus de soare. Îl regăsesc într-o adiere de vânt, într-o rază de soare, în zborul unui fluture. Este mereu cu mine. Uneori mă gândesc la el cu veselie, alteori cu inima strânsă. El stă mereu ascuns între gândurile mele și restul lumii, pentru totdeauna.”

TESTIMONIALE

„Acest roman, plin de umanitate, este o odă adusă celei de-a doua șanse.” - France Dimanche

„Un imn al curajului și al solidarității.” - La Libre

„Trebuie să ai cunoștințe profunde despre viață pentru a exprima cu atâta sensibilitate, sinceritate și maturitate acest instinct care ne permite să mergem înainte. Un imn al speranței.” – Le Figaro Magazine