5 moduri de a-ți găsi pasiunea

5 moduri de a-ți găsi pasiunea

30.10.2017

Cât de mulți oameni cunoști cărora li se luminează ochii atunci când vorbesc despre ceea ce fac la muncă? Din nefericire, celor mai mulți oameni nu li se luminează ochii atunci când vorbesc despre joburile lor. De altfel, am fost recent la o petrecere unde am întâlnit un tip care, atunci când a vorbit despre munca sa, m-a privit drept în ochi și mi-a spus: „Sunt două lucruri care îmi plac în legătură cu slujba mea: plecarea la finalul zilei și concediul plătit.” Am crezut că glumește – din păcate, nu glumea.

 

În multe țări, companiile folosesc cuvântul „compensație” pentru banii pe care îi plătesc angajaților lor la sfârșitul lunii. Cuvântul compensație este definit de dicționarul Oxford ca „un lucru, de regulă bani, acordat cuiva ca recunoaștere a unei pierderi, suferințe sau leziuni.” Pff – cât de groaznic este lucrul ăsta? Munca pare la fel de dureroasă precum a mesteca o viespe!

 

Probabil că unul dintre motivele pentru care atât de mulți oameni sunt atât de triști este că ei sunt supuși unei forme de management în care nu au libertate (li se spune ce să facă) și nu sunt conduși bine (inspirați să o facă). Cu siguranță este un factor care contribuie. De asemenea, Gallup a făcut un studiu care a dezvăluit că motivul numărul unu pentru care oamenii foarte buni părăsesc organizațiile este șeful lor. Așa că da, leadershipul chiar contează.

 

Cu atât de mulți oameni triști în jur, dintre care unii sunt promovați pe poziții de leadership, nu e de mirare că avem atât de mulți lideri nonșalanți care lâncezesc. Dacă ești un nemernic morocănos și nefericit, care își consideră plata drept „compensație”, ai putea încerca să latri niște ordine și să „îi conduci pe ceilalți”, dar vei fi un lider înfiorător și înspăimântător. De ce? Pentru că îți lipsește o componentă vitală: inspirația.

 

Hai să te verificăm un pic

Dacă ești plin de pasiune și însuflețit când vorbești despre munca ta, atunci aceeași energie ajunge la echipa ta, la noii tăi angajați și la clienții tăi, dar dacă nu ești, atunci oboseala ta ajunge, de asemenea, la toți. Vezi tu, este chiar greu să fii un mare lider dacă pur și simplu nu-ți dai interesul.

 

Dar cum schimbi asta și începi să iubești ceea ce faci? Iată câteva moduri dovedite pentru a-ți găsi pasiunea, dacă te-a ocolit până acum.

 

Adoptă obiceiul de a încerca lucruri noi

 

E simplu. Înveți încercând și greșind. De fapt, totul, când vine vorba de succes în afaceri și în viață, se obține încercând și greșind.

 

Imaginează-ți pentru o clipă că nu ai mai ascultat muzică niciodată până acum și că ți s-a dat sarcina de a afla ce muzică îți place. În acest caz

a) ai vorbi cu prietenii tăi despre ce muzică le place lor,

b) ai citi despre muzică și istoria muzicii sau

c) ai deschide radioul și ai încerca să asculți o mulțime de genuri diferite până când găsești unul care îți place?

(Răspuns = c).

Exact la fel stau lucrurile și pentru profesia ta. Pe parcursul carierei tale ar trebui să ajungi în mai multe locuri și să încerci o mulțime de lucruri, să vorbești cu o mulțime de oameni și să cercetezi – până găsești ceea ce iubești.

 

Pune-ți întrebările potrivite

 

Deci, dacă ai avea o baghetă magică și ai putea face orice sau dacă ai avea deja în bancă 100 de milioane de lire sterline, dar totuși ar trebui să ai o ocupație, ce ai face? Fă o listă, dar nu-ți lăsa mintea să-ți revizuiască gândurile.

 

Nu-l lăsa pe Șeful Sensibilității Lăuntrice să spună: „Ce?...Nu ai deloc experiență cu asta, cred că glumești!” sau „Ce?...Nici nu te gândi la asta, prostule”, sau „Ești un mototol absolut, nu poți deveni într-ozi CEO–te vei descurca bine atât timp cât nu ești concediat și oamenii nu râd de tine.” Scopul acestei liste este să descoperi dorințele inimii tale, nu să afli cât de persuasiv este criticul tău lăuntric (ca majoritatea, sunt sigur că este excepțional de talentat, dar din când în când spune-i să se ducă să deranjeze pe altcineva!).

 

Înarmat cu această listă, dedică-te căutării celor mai importante elemente din ea cât de repede poți. Încearcă să faci ceva în fiecare zi: citește un articol, sună un prieten bine informat, înscrie-te la un curs la seral – pur și simplu fă ceva. Cu elan, vei fi uimit de rezultatele pe care le vei vedea în doar câteva săptămâni și luni.

 

Alte întrebări iscoditoare (dacă acestea nu prea au avut succes pentru tine) includ:

• La un dineu, ce slujbă mi-ar plăcea să le spun oamenilor că am?

• Dacă aș putea deveni o autoritate mondială într-un domeniu, care ar fi acela?

• Există vreun domeniu pe care aș vrea să îl încerc?

• Ce slujbă m-ar opri din a apăsa butonul de amânare a alarmei, dimineața?

• În ce mediu îmi place să  fiu? (De exemplu, îți place să muncești pe cont propriu sau într-o echipă? Îți place să călătorești sau urăști asta? Potrivirea mediului de lucru cu ceea ce îți face plăcere este o altă tactică transformațională grozavă pentru fericire.)

• Pentru care 10 companii mi-ar plăcea să lucrez?

• De ce branșă, cauză sau scop chiar îmi pasă cu înflăcărare?

• La sfârșitul vieții mele, pentru ce mi-ar plăcea să  fiu ținut minte?

Răspunsurile la oricare dintre aceste întrebări oferă indicii cu privire la direcția în care ar trebui să privești.

 

Fă-ți un hobby

 

Dacă exercițiul anterior include ceva ca „Vreau să devin fotograf”, atunci așteaptă puțin. Înainte să renunți la slujba ta de zi cu zi, te-aș încuraja să încerci fotografia pe lângă slujba ta principală. Ai putea descoperi că nu te pricepi la asta, sau că nu poți face bani din asta. Sau ai putea descoperi opusul. De aceea sunt hobby-urile atât de importante ‒ și de asemenea, atât de cruciale pentru a-ți găsi o cale de ieșire din situația actuală (dacă ești în această situație neplăcută).

 

Deci, ai vreun hobby acum? Adu-ți aminte, hobby-urile pot duce spre cariere. Problema cu hobby-urile este că ele pot fi date la o parte uneori pentru că nu sunt urgente și îngropate sub lucruri operaționale de zi cu zi. Cheia, la fel ca toate lucrurile importante, este să le rezervi timp și să fii strict în a onora timpul pe care ești dispus să-l sacrifici pentru a te angaja să le urmezi.

 

Experimentează în organizația ta

 

Dacă lista ta include ceva de genul „Vreau să încerc marketingul”, atunci, din nou, așteaptă puțin înainte să renunți la slujba ta de zi cu zi. Dacă îți place compania la care lucrezi, dar ești plictisit de poziția ta în cadrul ei, atunci ce-ai zice să încerci un transfer temporar în departamentul de marketing sau să te înscrii într-un proiect de marketing?

 

Mult prea mulți oameni cred că o mișcare laterală (de exemplu, într-o funcție diferită) nu înseamnă „progres în carieră”. Din punct de vedere profesional, e o absurditate. Experiența în diferite funcții îți oferă o perspectivă mai largă și o bază mai largă de experiență din care să te inspiri. Deci, nu doar că ai putea să îți găsești noua pasiune, dar te va ajuta în viitor, indiferent de echipa, departamentul sau organizația pe care o conduci.

 

Fă cercetări

 

Dacă lista ta include „vreau să încerc sectorul media” sau „vreau să lucrez pentru Google”, atunci, încă o dată, nu te pripi. Înainte de a renunța la slujba actuală, petrece ceva timp seara pentru a-ți dezvolta o rețea profesională care să te ajute să afli mai multe și realizează interviuri cu oameni pe care i-ai putea cunoaște în sector, de la care să afli cât mai multe informații.

 

În final, asemeni tuturor țelurilor, aplică exerciții de gândire strategică. Aplicând gândirea extraordinară pentru a primi ceea ce îți dorești, te vei diferenția de mulțime – și contează să ieși în evidență.

 

Când testezi un rol, acordă-ți timp și pune tot sufletul în asta. Și ascultă sfaturile lui Anthony Gell din „Cartea de leadership”. O poți descarca în variantă eAudio pe telefon și purta mereu cu tine.

 

Leave a Comment