Acest site folosește module cookie.

Unele dintre aceste module cookie sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să ne îmbunătățim experiența prin furnizarea de informații despre modul în care site-ul este utilizat.

Pentru informații mai detaliate despre cookie-urile pe care le folosim, vă rugăm să consultați Politica de confidentialitate

Acceptați setările curente

Sfântul Luca al Crimeii: Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curățește sufletul

Admin ACT si Politon 11.06.2020 0 Comentarii

Suntem 7,8 miliarde de pământeni chiar în acest moment, și dacă i-am întreba pe fiecare dintre indivizii trecuți puțin de vârsta copilăriei dacă au suferit vreodată, cred că nu ar fi niciunul care ar putea spune că nu. Suferim încă de la cele mai mici vârste, pentru cele mai „mici” motive: că am luat o notă mică, că X nu ne iubește, că Y ne-a părăsit, că ne-am îngrășat, că nu ne place jobul pe care îl avem, că nu ne permitem vacanțele pe care ni le dorim...

 

Paradoxal, chiar dacă atât timp cât suntem vii nu scapă nimeni de suferință, puțini sunt cei care pot spune că au cunoscut cu adevărat suferința. Asta pentru că adevărata suferință îmbracă cu totul alte forme, mult mai greu de suportat. Iar dintre aceștia din urmă, și mai puțini pot spune că au știut să se bucure de ea. 

 

Să te bucuri de suferință? Te întrebi... Exact! Ți-ar răspunde Nicolae Steinhardt autorul Jurnalului fericirii, care spunea după experiența traumatizantă a închisorilor comuniste că:

 

„am intrat (n.r: în închisoare) răsfățat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele și viața îmi spuneau puțin, acum știu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le­am greșit, cu prietenii și dușmanii mei, ba și cu mine însumi”. 

 

Și la fel ți-ar răspunde și Viktor Frankl autorul bestsellerului „Omul în căutarea sensului vieții”, în care povestește experiența sa din lagărele de la Auschwitz, unde a învățat să rămână optimist în fața durerii, a vinei și a morții.

 

Am iubit pătimirea – povestea vieții Sfântului Luca al Crimeii

Dar acestea par doar două povești banale în comparație cu povestea vieții Sfântului Luca al Crimeii, redată în audiobookul „Am iubit pătimirea” la care beneficiați doar astăzi, 11 iunie (când îl prăznuim pe Sf. Luca al Crimeii) de o reducere de 50% și în MP3Download-ul omonim, pe care îl puteți achiziționa astăzi la prețul excepțional de doar 1,16 lei.

 

Așadar, data viitoare când te vei revolta copilărește că suferi prea mult și că nu meriți toate cele câte s-au abătut asupra ta, încearcă să citești viața unui sfânt. Asta te va ajuta să îți dai seama că suferința ta, oricât de grea ar părea în acest moment, nu face altceva decât să te înalțe, că e suportabilă în comparație cu ce au trăit alții și că prin ea, sufletul tău se curăță și devine tot mai demn de grația divină. 

 

Povestea vieții Sfântului Luca al Crimeii redată în audiobookul Am iubit pătimirea poate fi cea mai plăcută consolare în momentele tale de suspin, dar și o încurajare pentru toți cei care se lasă ușor intimidați de forțele potrivnice și nu luptă până la capăt. 

 

Sfântul Luca al Crimeii a fost un luptător care a înfruntat gerul cumplit și foametea cruntă în timpul celor 11 ani de temniță și a celor două exiluri în Siberia avându-l pe Dumnezeu în suflet, și-a donat veniturile de medic chirurg orfanilor și sărmanilor, trăind în modestie, dar s-a bucurat enorm pentru că, spunea el: „Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curățește sufletul.”

 

Luka Voino-Iasenețki, cunoscut ca Sfântul Luca al Crimeii, în viața căruia totul a fost de ordinul excepționalului s-a născut pe 27 aprilie (9 mai) 1877, în Kerci, Imperiul Rus și a murit la 11 iunie 1961, în Simferopol (Republica Crimeea). Înzestrat cu talent pentru artă, chirurg talentat, dar simțind o chemare mult mai aprinsă pentru credință, a activat de-a lungul vieții ca chirurg (este fondatorul chirurgiei septice), scriitor religios, episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse și arhiepiscop de Simferopol și Crimeea. Pentru realizările sale excepționale în chirurgie a primit Premiului Stalin pentru medicină în 1946.

 

A descoperit chemarea către credință într-un pasaj din Noul Testament

 

 

Deși a crescut într-o familie creștină, a simțit prima chemare puternică către credință citind un pasaj din Noul Testament, în care Iisus, arătându-le ucenicilor câmpul cu grâne coapte, le-a grăit acestora: „Secerișul este mult, iar lucrătorii puțini: deci, rugați pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său” (Matei 9, 37-38)

 

Însă Sfântul Luca al Crimeii nu și-a ascultat prima chemare. Asta pentru că chemarea lui către artă era și ea foarte puternică și se potrivea mai bine vârstei sale destul de fragede. Deși a intrat la Academia de Arte din Kiev, și-a dat seama că în el zăcea o dorință mult mai fierbinte: aceea de a-i ajuta pe oameni. Asta l-a determinat în cele din urmă să aleagă medicina unde s-a dovedit a fi un student foarte înzestrat, având numai note maxime și fiind atras de anatomie în mod special. A terminat facultatea ca șef de an și a pornit în viață cu toate datele unei cariere excepționale. Cariera sa chiar așa va fi, dar calitățile sale deosebite de medic nu îl vor scuti de suferință. O suferință determinată de curajul său de a-și afișa nestingherit credința față de Dumnezeu în timpul uneia dintre cele mai grele persecuții anti-creștine din istoria modernă. În astfel de vremuri, acest doctor al sufletelor și al trupurilor, Sfântul Luca al Crimeii refuza să opereze fără icoana Maicii Domnului pe peretele sălii de operație.

 

Un episod al audiobookului ni-l înfățișează pe Sfântul Luca al Crimeii interogat de un cekist foarte important  cu privire la vederile sale politice și raportarea sa la puterea sovietică. Coversația decurge astfel:

 

„«Ei bine, cine sunteţi dumneavoastră: prietenul nostru sau adversarul nostru?». Eu am răspuns: «Şi una şi alta. Dacă nu aş fi fost creştin, probabil că aş fi devenit comunist. Dar dumneavoastră aţi pornit prigoană împotriva creştinismului şi, ca atare, fireşte că nu vă sunt prieten.»”

 

Cu același curaj cu care a înfruntat comuniștii, Sfântul Luca al Crimeii a înfruntat și frigul și foamea cumplite din temnițele comuniste, din care își dorea cu înfrigurare să iasă cât mai repede pentru a continua să își ajute semenii. 

 

În calitate de chirurg a efectuat numeroase proceduri chirurgicale pe creier, ochi, inimă, stomac, intestine, căile biliare, rinichi, vertebre, articulații etc., și a introdus multe tehnici chirurgicale inovatoare. Și oricât de multe satisfacții i-ar fi oferit vindecarea pacienților săi pe cale chirurgicală, acea primă chemare pe care a simțit-o citind Noul Testament nu a dispărut niciodată din mintea lui...

 

Astfel, în timpul Primului Război Mondial, după o lungă perioadă în care s-a dedicat preponderent științei și medicinei, puternicele sale sentimente religioase au revenit și a început să frecventeze din nou biserica. După război, în timp ce activa la spitalul din Simbirsk, unde efectua operații oftalmologice, de ficat, de stomac, precum și operații pe creier sau ginecologice, credința lui a început să facă minuni. În unul din cazuri a redat vederea unei femei care se născuse oarbă. Aceste minuni au făcut ca faima lui să se răspândească rapid cu mult dincolo de granițele Simbirskului. Însă, nici chiar un medic care face minuni nu este scutit de pierderile sfâșietoare ale vieții...

 

Persecutat de comuniști pentru curajul de a-și mărturisi nestingherit credința

 

 

Astfel, în 1919, soția sa moare la doar 38 de ani din cauza tuberculozei, iar asta îl determină pe talentatul chirurg să se refugieze și mai mult în credință. A studiat teologia, a participat mai frecvent la întâlnirile clerului, iar, la finalul uneia dintre aceste întâlniri la care a ținut un discurs emoționant, episcopul Innokenty (Pustynsky) din Tashkent i-a spus: „Doctore, trebuie să devii preot”. Deși ideea nu l-a încântat inițial, a realizat în cele din urmă că este vorba de chemarea lui Dumnezeu și s-a supus.

 

Valentin (Vlădica) a fost hirotonit preot pe 2 februarie 1921 în plină perioadă de persecuție a Bisericii Ruse. Văzând că biserica „ducea lipsă de păstori”, Valentin a intrat în monahism, a luat numele Luca și a fost hirotonit în secret episcop de Tașkent și Turkestan. La doar o lună după hirotonire însă, episcopul Luca avea să fie arestat pentru prima dată pentru credința sa. În închisoarea GPU Tashkent, Luca al Crimeii avea să își încheie celebra sa lucrare „Note despre chirurgia purulentă”.

 

Dar suferințele lui erau abia la început. A trebuit să îndure ulterior chinurile frigului, ale foamei și ale singurătății în timpul exilului în Siberia (1923), a exilului în Turukhansk (1924), a încarcerării de un an la Tashkent (1930) sau a exilului de trei ani din Arkhangelsk (1931). În timpul unuia dintre aceste episoade în care  Luca al Crimeii a îndurat 13 zile de tortură, deprivare îndelungată de somn și ore întregi de interogatorii, arhiepiscopul Luca a protestat împotriva acestui regim dur impus de Nikolai Ivanovici Ejov, șeful NKVD, printr-o grevă a foamei de 18 zile. 

 

În timpul exilului din Bolshaya Murta din zona Krasnoyarsk (Siberia), aflând că a început războiul cu Germania nazistă, Luca al Crimeii a cerut să fie lăsat să opereze în unul dintre spitalele de război, urmând ca după finalizarea conflictului armat să se întoarcă în exil. Cererea i-a fost aprobată, iar în timpul războiului cu nemții Luca al Crimeii a efectuat cele mai grele operații, spunându-le celor pe care îi trata că: „A fost Dumnezeu cel care te-a vindecat prin mâinile mele. Roagă-te Lui!”.

La sfârșitul războiului arhiepiscopul Luca a fost premiat cu o medalie „Pentru bravul efort în Marele Război Patriotic”.

 

A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă la 25 mai 1996

 

 

Spre sfârșitul vieții, când vederea i-a slăbit din ce în ce mai mult până a orbit complet în cele din urmă, arhiepiscopul Luca a continuat să opereze. A murit la 11 iunie 1961, la vârsta de 84 de ani, iar mormântul său a devenit curând un loc de pelerinaj pentru credincioși. La înmormântarea sa, mulțimea care a venit să-și ia rămas bun de la Sfântul Crimeii s-a întins pe trei kilometri. După moartea lui au existat multe mărturii ale celor care s-au vindecat după ce s-au rugat la mormântul său.

 

Pe 17 martie 1996 la deshumarea arhiepiscopului Luca, procesiune la care au participat mii de persoane, s-a constatat că rămășițele sale pământești răspândeau o mireasmă plăcută, iar inima lui nu putrezise. Arhiepiscopul Luca al Crimeii a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă la 25 mai 1996, ziua sa de prăznuire fiind fixată pe 29 mai după calendarul iulian, respectiv pe 11 iunie după calendarul gregorian. Moaștele sale se află la Catedrala Sfintei Treimi din Simferopol (Republica Crimeea), iar o parte din ele au ajuns la mănăstirile Sagmata și Dovra din Grecia, capela Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, precum și la Biserica Șerban Vodă din București. Potrivit mărturiilor credincioșilor, Arhiepiscopul Luca continuă să facă minuni pentru cei care i se roagă cu evlavie.

 

Așadar, data viitoare când vei simți că suferințe prea mari în comparație cu puterile tale ți-au fost puse pe umeri, folosește aceste cuvinte ale Sfântului Luca al Crimeii ca alinare și încurajare:

 

«Oare chiar este uşor jugul lui Hristos?» Iar eu vă spun: «Da, da! Uşor, din cale-afară de uşor». Dar de ce uşor? De ce este uşor să mergi în urma Lui pe calea cea spinoasă? Fiindcă nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va însoţi Însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel nemăsurat îţi va întări puterile când te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui, fiindcă El Însuşi te va sprijini, te va ajuta să porţi această sarcină, această cruce.”

 

Descoperă audiobookul și află întreaga poveste a Sfântului Luca al Crimeii aici:

 

https://actsipoliton.ro/sfantul-luca-al-crimeii-am-iubit-patimirea

Leave a Comment