Care îți e vocația?

Care îți e vocația?

23.10.2017

O vocație nu este o carieră. O persoană care alege o carieră caută oportunități pentru o slujbă și posibilități de avansare. O persoană care alege o carieră caută ceva care îi va oferi beneficii financiare și psihologice. Dacă slujba sau cariera ta nu sunt potrivite pentru tine, alegi altceva.

 

O persoană nu își alege o vocație. O vocație este o chemare. Oamenii simt în general că nu au de ales în această chestiune. Viața lor ar fi de nerecunoscut dacă nu ar urma acea cale.

 

O persoană cu vocație nu este devotată drepturilor civile sau vindecării unei boli, sau scrierii unui roman deosebit sau conducerii unei organizații umanitare pentru că acea activitate corespunde unei analize cost-beneficiu. Astfel de oameni se supun vocației lor din motive mai profunde și mai înalte decât utilitatea și se agață de ele cu atât mai feroce, cu cât se ivesc mai multe dificultăți.

 

Schweitzer avea să scrie: „Oricine își propune să facă bine nu trebuie să se aștepte ca oamenii să îi înlăture vreo piedică din cale și trebuie să își accepte calm destinul, chiar dacă aceștia îi mai pun câteva. Numai forța care devine mai puternică în fața obstacolelor poate câștiga.

 

Este important să arătăm cât de mult sunt în conflict sentimentul vocației și logica predominantă contemporană. O vocație nu înseamnă împlinirea dorințelor sau nevoilor tale, în felul în care economiștii moderni se așteaptă să o facem. O vocație nu înseamnă căutarea fericirii, dacă prin „fericire” înțelegi să fii într-o stare de spirit bună, să ai experiențe plăcute sau să eviți strădania și durerea. O astfel de persoană devine un instrument al efectuării slujbei care i-a fost pusă în față. Se mulează pe sarcina pusă la dispoziție.

 

Și totuși, oamenii cu vocație nu sunt în general morocănoși. În primul rând, există bucuria pe care o primesc în mod normal din propriile activități.

 

Dorothy L. Sayers, mai cunoscută astăzi ca scriitoare de cărți polițiste, dar și savant si teolog respectat la vremea ei, obișnuia să facă distincție între servirea comunității și servirea muncii. „Oamenii care caută să servească comunitatea sfârșesc prin a-și falsifica munca, scria ea, indiferent dacă munca este scrierea unui roman sau coacerea pâinii, pentru că nu sunt concentrați ferm pe sarcina de care se ocupă. Dar dacă servești munca – dacă execuți fiecare sarcină până la perfecțiunea desăvârșită – atunci vei avea satisfacția profundă a măiestriei și vei sfârși prin a servi comunitatea mult mai din plin decât ai fi putut plănui conștient”.

 

Iar asta se vede la oamenii cu vocație – o anumită expresie fascinată, o dorință avidă de a dansa sau de a conduce o organizație cu o perfecțiune desăvârșită. Ei simt bucuria faptului că valorile lor sunt în armonie profundă cu comportamentul lor. Simt o certitudine minunată a acțiunii care alungă oboseala chiar și în cele mai grele zile.

 

Nicio viață bună nu este posibilă dacă nu e organizată în jurul unei vocații. Dacă încerci să îți folosești munca în interesul tău, vei găsi că ambițiile și așteptările tale ți-o vor lua întotdeauna înainte și nu vei fi niciodată satisfăcut. Dacă încerci să-ți servești comunitatea, te vei întreba mereu dacă oamenii te apreciază suficient. Dar dacă desfășori o muncă în mod intrinsec captivantă și te concentrezi pur și simplu pe faptul de a fi excelent în realizarea ei, vei ajunge să fii indirect de folos și ție, și comunității.

 

O vocație nu se găsește căutând în interiorul tău și găsindu-ți pasiunea. Se găsește căutând în afara noastră și întrebându-ne ce cere viața de la noi.

 

Poate că tocmai ai constatat că toate cunoștințele pe care le aveai despre vocație nu se potrivesc cu frazele de mai sus. Dar nu te mai simți trist ca până acum că nu ai reușit să-ți găsești vocația. Caută „Drumul spre caracter” alături de David Brooks și vei înțelege cât de aproape ești să devii cea mai bună variantă a ta.

 

Leave a Comment