Din cele mai frumoase momente din viața noastră rămâne în final doar o poveste. Din cele mai dureroase momente din viața noastră, rămâne în cele din urmă doar... o poveste. Până și viața noastră, după ce noi nu vom mai fi, va deveni o simplă poveste care se va mai spune de câteva ori până va fi și ea, iremediabil, uitată...
Carmine Gallo te inițiază cu alte cuvinte în știința de a spune povești care consolidează încrederea, stimulează vânzările și inspiră oamenii să aibă visuri mărețe și să le împlinească, pentru că, este de părere el, în viitor oamenii nu se vor mai lăsa convinși de cifre și date, ci de povești. Iar cartea lui Gallo este plină de astfel de exemple.
• Mark Burnett, înainte de a crea unele dintre cele mai populare emisiuni de televiziune din lume, a devenit milionar vânzând povești adaptate publicului său, scrise pe tricouri.
• Howard Schultz a făcut din Starbucks un imperiu având în minte o poveste.
• Bruce Springsteen și Jon Bon Jovi au cunoscut un succes răsunător pentru că au transpus povești impresionate în cântecele lor.
Așadar, în condițiile în care viața însăși e o poveste, iar noi la rândul nostru suntem povești, dar mai ales în condițiile în care creierul uman este configurat pentru povești (după cum susțin specialiștii în neuroștiințe), capătă tot mai mult sens inițiativa lui Carmine Gallo de a scrie o carte care să te învețe cum să valorifici poveștile impresionante ale lumii noastre astfel încât să clădești companii, să faci lumea să progreseze, sau să îi inspiri pe oameni să creadă în visurile lor în așa măsură încât să îi impulsionezi să facă imposibilul posibil.
În cartea de față vei descoperi poveștile impresionante ale unor oameni despre care credeai că nu mai au nevoie de nicio prezentare. Vei descoperi așadar că originea a ceea ce au devenit acești oameni se află într-o poveste de viață despre suferință, despre visuri înflăcărate, despre soartă, despre ambiție sau perseverență. Vei descoperi oameni care au puterea să ne emoționeze și să ne inspire determinându-ne să devenim noi înșine mai buni, oameni capabili să ne educe prin poveștile lor, oameni capabili să simplifice noțiuni foarte complexe în povești pe înțelesul tuturor și mai ales, oameni care au puterea de a ne motiva să visăm la scară mai mare și să obținem tot ceea ce suntem capabili să realizăm. Vei descoperi povești reale ce par aproape ireale.
Am rezumat pentru tine în rândurile ce urmează doar câteva astfel de povești desprinse din cartea lui Carmine Gallo:
O poveste care motivează...
Pe vremea când efectua un stagiu în India, Adam Braun a întâlnit un băiețel murdar și flămând care cerșea bani și mâncare. Întrebându-l:
„Dacă ai putea avea orice pe lume, ce ți-ai dori?”
Copilul i-a răspuns:
Un creion.”
Din această mică întâmplare s-a născut proiectul Pencils of Promise care a pornit cu o investiție de numai 25 de dolari și care a ajuns să deschidă în numai cinci ani de la înființare peste 200 de școli pentru peste 30.000 de elevi din zonele sărace ale lumii. Adam Braun a absolvit trei specialități la Universitatea Brown și avea înainte de Pencils of Promise o carieră strălucită pe Wall Street care, cu siguranță l-ar fi transformat în foarte scurt timp în milionar… El a ales însă să facă ceva pentru ceilalți în loc să facă ceva numai pentru el…
Această poveste este doar unul dintre motivele pentru care orice manager, coach sau vorbitor în public ar trebui să parcurgă cartea lui Carmine Gallo obligatoriu măcar o dată în viață. Cartea poate fi însă o lectură plăcută și relaxantă pentru toți cei care nu activează în niciunul dintre aceste domenii, dar sunt curioși să descopere poveștile frumoase ale lumii de azi. Și îți voi mai oferi cîteva astfel de argumente în rândurile de mai jos:
O poveste simplă, pe care nu o vei uita prea curând...
În octombrie 1927 vasul Principessa Mafalda (foto) a plecat din portul Genova (Italia) spre Argentina, unde trebuia să ajungă și tânărul Mario Bergoglio. Familia lui spera să înceapă un trai mai bun în Argentina, după ce își vânduse afacerea care îi asigurase un trai modest până în acel moment. Soarta a vrut însă ca actul de vânzare să întârzie, de aceea, familia care avea bilete pe vas la clasa a treia și-a anulat în ultimul moment călătoria și și-a făcut rezervare pe un alt vas care pleca luna următoare. Dacă nu ar fi fost această întârziere, Mario Bergoglio - tatăl celui cunoscut astăzi ca Papa Francisc - ar fi murit ca toți ceilalți pasageri în largul coastelor Braziliei unde vasul s-a scufundat…
Papa Francisc are darul de a-i cuceri pe oameni cu poveștile lui simple, ușor de reținut. Povestea de mai sus, este doar una din numeroasele cu care i-a cucerit pe oameni de-a lungul timpului.
Și încă un argument dintr-un lung șir lung care îi include printre alții pe: Bill Gates, Peter Guber, Richard Branson, Adam Levine, Howard Schultz, Sheryl Sandberg, Malala Yousafzai, Oprah Winfrey, Elon Musk, Tony Robbins, Steve Jobs, ș.a.
O poveste despre visuri devenite realitate...

Crescând în apropierea marelui șantier naval Wallsend (foto) din nord-estul Angliei, Gordon era obișnuit să vadă pe fereastra casei oamenii care munceau din greu pentru a lansa la apă unele dintre cele mai mari nave din lume. Tatăl lui Gordon visa pentru fiul lui bineînțeles ca acesta să ajungă să lucreze și el pe șantier. Gordon… visa altceva… De fapt, visurile lui au început să devină foarte clare în momentul în care Regina Mamă Elisabeta a Angliei a vizitat șantierul într-un Rolls-Royce împreună cu familia regală. Atunci, cel pe care cu toții îl cunoaștem azi sub numele de Sting s-a hotărât că își dorește să ajungă că circule într-o astfel de mașină, cât mai departe de Wallsend. Și-a dorit încă și mai mult: o viață extraordinară, în care avea să întâlnească regi și regine, președinți și prim-miniștri și milioane de oameni aveau să îi cunoască numele. A visat că va călători în locuri exotice și că se va întoarce acasă în propriul castel. Și totul s-a întâmplat exact cum a visat…
Completează-ți discursurile folosind unele dintre aceste povești memorabile pentru a-ți ilustra ideile, și poți fi sigur că audiența nu te va uita prea curând.
Comandă cartea aici și începe să spui o altfel de poveste:
Fii cu ochii pe site-ul editurii noastre și nu rata un bestseller care cu siguranță se va epuiza foarte repede!
Leave a Comment