Chiar credeti ca stiti cine sunteti?

Chiar credeți că știți cine sunteți?

Admin ACT si Politon 11.04.2017 0 Comentarii

Fiecare dintre noi percepe realitatea prin filtrul unui sine personal, a unui „Eu” unic în lume, datorat experiențelor unice pe care le-am avut de la naștere. Legăm de acest „Eu” capacitățile noastre de a ne descurca în situațiile cotidiene, fără să realizăm de fapt câte limitări conține. Puțini dintre noi conștientizează de fapt cât de instabilă și distorsionată este imaginea de sine. Prin această oglindă filtrăm o enormă cantitate de informații în fiecare moment al vieții.

 

O parte din ceea ce e în jurul nostru ne scapă simțurilor – ochii umani au o percepție mărginită de ultraviolet și infraroșu, urechea omenească aude frecvențe între 20 și 20,000 Hz (vibrații pe secundă). În termeni cosmici, universul vizibil pentru om, împreună cu cel detectabil de instrumentele științifice, reprezintă o fracție din totalul materiei și energiei creației – undeva între 1% și 4%, în funcție de câtă materie „întunecată” și energie are în compoziție, împreună cu praful interstelar invizibil.

 

La nivel personal, creierul uman are tot felul de limitări, inclusiv dependența de un nivel mai mare de spațiu, timp, materie și energie. La alte niveluri ale naturii timpul normal, familiarele 3 dimensiuni ale spațiului, soliditatea materiei fizice se modifică în totalitate sau chiar dispar. Faptul că „ceva a apărut din nimic” în faza de big bang destabilizează simțurile comune într-un mod radical.

 

Cele mai multe dintre filtrele noastre sunt formate datorită experiențelor pe care le-am avut de-a lungul vieții. O colecție de cicatrici, condiționări și convingeri ne determină să negăm propria persoană și lumea din jurul nostru. Arahnofobia pare un exemplu extrem, dar în același mod fiecare convingere ne determină punctul de vedere, și în procesarea celor înconjurătoare lucrurile pe care nu vrem să le vedem devin invizibile. Informațiile brute pe care le primim nu sunt decodificate în întregime, totuși sunt luate în considerare în momentul în care hotărâm ce se întâmplă cu noi. La un nivel de bază interpretăm tot ce ni se întâmplă ca fiind bun sau rău, plăcut sau neplăcut, benefic sau nociv. În funcție de cât de limitați sunteți oscilați între extremele de închistare și deschidere totală. Gradul de empatie vă determină compasiunea sau cruzimea.

 

Odată ce luăm în considerare faptul că „Eul” selectează lucrurile care îl confirmă filtrând interpretările, convingerile, amintirile și orice alt tip de condiționări sociale, nu putem să nu ne dăm seama că această structură pe care o denumim „Eu” nu am construit-o singuri, cu propria voință. Pentru cei mai mulți „Eul” a fost determinat de forțe externe încă de la naștere. Cu toate acestea ne apărăm „Eul” și suntem determinați să ne identificăm cu el. O examinare atentă ne va demonstra faptul că „Eul” nu are o percepție clară a realității, ci mai degrabă o delimitare a valorilor. Avem în acest fel minim 3 versiuni ale „Eului”:

 

Sinele extern – Persona socială, care ne ajută să ne identificăm cu relaționarea și acceptarea, cu bogăția și cariera, cu vecinii potriviți și o casă impunătoare. „Eul” este legat de lucruri, astfel încât „un chirurg cu clinică în Park Avenue, nevastă sociabilă și portofoliu important” reprezintă un individ foarte diferit de „o mamă de origine latină, muncitoare care trăiește pe bonuri de masă”.

 

Sinele personal – ceea ce sunteți în spatele ușilor închise. Este asimilat sentimentelor și relaționării. Valorile care contează cel mai mult includ o căsnicie fericită, viață sexuală satisfăcătoare, copii pe care să îi iubiți și mizeriile care vă intră în viață. „Eul” este atașat de speranțele și temerile existenței cotidiene, determinând pentru cei mai mulți lipsa siguranței, anxietate, depresie și speranțe spulberate.

 

Sinele inconștient – această variantă nu o recunoaștem în viața de zi cu zi. Este guvernată de instincte pe care cei mai mulți dintre noi nu vor să le aducă la lumina zilei. Această parte a „Eului” a fost numită „umbra”, unde sălășluiesc cele mai rele trăsături umane: mânia, violența, invidia, răzbunarea și temerile existențiale. „Eul” îl poate percepe în 2 variante: încercând să păstreze ascunsă această parte întunecată sau aducând-o la lumină. Artiștii, muzicienii și poeții reușesc cel mai bine, abordând sinele inconștient ca pe o sursă de creativitate.

 

Așadar sinele este schimbător și nesigur. Poate nu ne dăm seama de acest lucru, dar până și loialitatea noastră se manifestă față de lucruri opuse. Sinele extern ne cere să muncim sau să mergem la petreceri sau să ne cumpărăm o casă nouă. Sinele personal ne cere lucruri legate de sentimente, în momente de depresie sau anxietate, în viața de familie. Sinele inconștient face ceea ce are chef, în timp ce încercăm să îl stăpânim; fiecare dintre noi are experiența unei furii explozive sau a coșmarurilor.

 

Înțelepciunea tradițională a definit această iluzie a unui „Eu” stabil și real o imperfecțiune a vieții. În locul lui avem nevoie să identificăm sinele superior care este independent de forțele relative interne sau externe care distorsionează realitatea.

 

Sinele superior este cel care aspiră să se ridice din confuzia și conflictele zilnice. Experiența demonstrează că celelalte versiuni ale sinelui sunt mereu în conflict. De aceea popoarele civilizate sunt atât de lipsite de conexiune, pentru a folosi un termen Freudian. Erupțiile sinelui inconștient provoacă războaie, crime și violență. Mizeria privată iese la lumină peste succesul public. Arta demonstrează capacitățile creative ale acestor „Euri”, dar prea puțini oameni sunt capabili să facă acest lucru. Soluția înțeleaptă ar fi renunțarea la toate 3 variantele în beneficiul unei stări superioare de conștiență.

 

Pentru cei mai mulți, această analiză ajunge la o concluzie absurdă, pentru că nu pot concepe ideea unui sine superior decât prin prisma fanteziei, misticismului sau a religiei, ori ca o dorință imposibilă. Împotriva lor există însă mărturiile căutătorilor, sfinților, maeștrilor spirituali care au validat noțiunea de sine superior ca fiind adevărata esență a sinelui, sursa conștientizării. Alegerea de a-l întâlni este mereu la îndemână.

 

Și pentru a reveni la ipoteza de la care am plecat, să clarificăm demonstrația: ceea ce considerăm un „Eu” solid este o structură profund nefuncțională, iar noi habar nu avem cine suntem cu adevărat.

 

Articol tradus și prelucrat de pe Blogul personal al lui Deepak Chopra, autor al cărților „Cele șapte legi spirituale ale succesului”, „Cum să creezi afluență”, „Sincrodestinul”, „Cartea secretelor”, „Dumnezeu - O istorie a revelației sale”, „Supercreierul”.

 

Leave a Comment