Drumul spre caracter

Drumul spre caracter

05.10.2017

Trăim într-o cultură care susține omul exterior și îl neglijează pe cel interior. Trăim într-o societate care ne încurajează să ne gândim cum să avem o carieră importantă, dar îi lasă pe mulți dintre noi incapabili să acționeze în privința cultivării vieții interioare. Competiția pentru a avea succes și a câștiga admirația este atât de acerbă, încât ne consumă tot timpul și toată atenția.

 

Piața consumatorului ne încurajează să trăim după un calcul utilitarist, să ne satisfacem dorințele și să pierdem din vedere interesele morale implicate în deciziile zilnice. Zgomotul comunicării rapide și superficiale îngreunează ascultarea sunetelor mai tăcute care izvorăsc din profunzimi. Trăim într-o cultură care ne învață să ne promovăm și să ne facem publicitate, să stăpânim abilitățile necesare pentru succes, dar care oferă prea puțină încurajare umilinței, simpatiei și confruntării oneste a sinelui, necesare pentru construirea caracterului.

 

Omul – animal viclean

 

Dacă ești atent doar la exterior, te transformi într-un animal viclean, o creatură descurcăreață care se autoconservă, expertă în regulile jocului și care transformă totul într-un joc. Dacă asta e tot ce ai, atunci petreci mult timp cultivând abilitățile profesionale dar nu ai o idee clară despre sursele sensului vieții, așa că nu știi spre ce ar trebui să îți dedici abilitățile, nu știi ce carieră va fi cea mai înaltă și cea mai bună.

 

Anii trec și cele mai profunde părți ale tale rămân neexplorate și nestructurate. Ești ocupat, dar ai o vagă neliniște că viața ta nu și-a atins însemnătatea și semnificația supremă.

 

Trăiești o plictiseală neconștientizată, fără să iubești cu adevărat, fără să fii atașat cu adevărat de scopurile morale care oferă valoare vieții. Îți lipsesc criteriile interioare pentru a face angajamente imposibil de zdruncinat. Nu dezvolți niciodată statornicie lăuntrică, acea integritate care poate rezista dezaprobării populare sau unei lovituri serioase. Te trezești făcând lucruri pe care le aprobă alții, indiferent dacă aceste lucruri sunt sau nu potrivite pentru tine. Îi judeci prostește pe ceilalți pentru abilitățile lor, și nu pentru valoarea lor. Nu ai o strategie pentru a-ți construi caracterul, iar fără ea, nu doar viața ta interioară, ci și viața ta exterioară se va destrăma în cele din urmă.

 

Mediocritatea morală

 

Drumul spre caracter” este despre cum unii oameni și-au cultivat un caracter puternic. Este despre acea mentalitate pe care au adoptat-o oamenii de-a lungul secolelor pentru a-și întări puterea interioară și a cultiva o inimă înțeleaptă.

 

Dacă și tu câștigi bani buni din imaginea ta și ești plătit ca să fii un lăudăros narcisist, să îți lansezi opiniile, să pari mai încrezător în ele, mai deștept, mai bun și mai competent decât ești de fapt, trebuie să depui eforturi mai mari decât majoritatea oamenilor pentru a te feri de o viață de superficialitate îngâmfată.

 

Poate și tu ai trăit o existență de aspirații morale vagi – dorindu-ți vag să fii bun, dorindu-ți vag să servești un scop mai înalt, în timp ce îți lipseau un vocabular moral concret, o înțelegere clară a modului de a trăi o viață interioară bogată sau chiar o cunoaștere clară a felului în care se dezvoltă caracterul și se atinge profunzimea.

 

În lipsa unei concentrări riguroase pe latura interioară a naturii noastre, este ușor să alunecăm într-o mediocritate morală auto-mulțumitoare. Devii indulgent cu tine însuți. Îți urmezi dorințele oriunde te-ar duce și îți aprobi acțiunile atât timp cât nu rănești în mod evident pe altcineva. Te gândești că dacă oamenii din jur par să te placă, atunci înseamnă că ești îndeajuns de bun. În procesul acesta, ajungi să te transformi încet în ceva mai puțin impresionant decât ai sperat inițial. O prăpastie umilitoare se deschide între sinele tău real și sinele tău dorit.

 

Dacă nu ești sigur că poți urma „Drumul spre caracter”, dar îți dorești măcar să știi cum arată acest drum și cum au pășit alți oameni pe el, citește paginile scrise de David Brooks.

 

Omul de caracter

 

Câteodată, chiar și astăzi, întâlnești oameni care par să posede o coeziune interioară impresionantă. Nu duc vieți fragmentate, împrăștiate. Au atins întregirea interioară. Sunt calmi, așezați și înrădăcinați. Nu sunt deviați de la curs de niște furtuni. Nu se prăbușesc sub povara greutăților. Mințile lor sunt constante, iar inimile lor sunt de încredere.

 

Uneori nici nu observi acești oameni, pentru că, deși par buni și veseli, sunt totodată rezervați. Posedă virtuțile discrete ale celor înclinați să fie folositori, dar nu au nevoie să dovedească nimic lumii: umilință, cumpătare, reticență, temperanță, respect și autodisciplină blândă.

 

Ei radiază un soi de bucurie morală. Răspund cu blândețe când sunt aspru încercați. Sunt tăcuți când sunt abuzați pe nedrept. Sunt demni când alții încearcă să îi umilească, cumpătați când încearcă să îi provoace. Dar duc lucrurile la bun sfârșit. Se sacrifică în slujba celorlalți cu același spirit modest de zi cu zi pe care l-ar afișa dacă s-ar duce pur și simplu la cumpărături. Nu se gândesc cât de impresionantă este munca pe care o fac. Nu se gândesc deloc la ei înșiși. Pur și simplu par încântați de oamenii imperfecți din jurul lor. Doar recunosc ce trebuie făcut și o fac.

 

Te fac să te simți mai amuzant și mai deștept când vorbești cu ei. Trec prin diverse clase sociale fără să fie măcar constienți, pare-se, că o fac. Când îi cunoști de ceva timp, îți dai seama că nu i-ai auzit niciodată lăudându-se, nu i-ai văzut niciodată convinși că numai ei au dreptate sau siguri cu încăpățânare de ceva. Nu fac mici aluzii despre cât de remarcabili sunt și despre realizările lor.

 

Nu au dus vieți liniștite, lipsite de conflicte, ci s-au luptat pe drumul către maturitate. Au bătut cale lungă până la rezolvarea problemei esențiale a vieții, ceea ce înseamnă că, după cum spunea Aleksandr Soljenițîn, „linia ce separă binele de rău nu trece prin state, nici prin clase sociale, nici prin partide politice – ci direct prin inima fiecărui om”.

 

Aceștia sunt oamenii care și-au construit un caracter lăuntric puternic, care au atins o anumită profunzime. În acești oameni, la sfârșitul luptei, urcușul către succes s-a predat în fața strădaniei de a-și adânci sufletul. Aceștia sunt oamenii pe care îi căutăm și așa poți deveni daca urmezi „Drumul spre caracter”.

 

Leave a Comment