Iubirea nu e cireașa de pe tortul vieții

Iubirea nu e cireașa de pe tortul vieții

03.11.2017

Teoria atașamentului ne învață că persoana dragă este adăpostul nostru în viață. Când acea persoană nu este disponibilă sau receptivă din punct de vedere emoțional, ne aflăm într-o situație similară cu aceea de a fi lăsați afară în frig, singuri și neajutorați.

 

Suntem asaltați de emoții – furie, tristețe, durere și, mai presus de toate, frică. Deloc surprinzător, dacă ne amintim că frica este sistemul nostru înnăscut de alarmă; se aprinde când supraviețuirea noastră este amenințată.

 

Pierderea legăturii cu persoana iubită ne pune în pericol sentimentul de siguranță. Alarma se declanșează în amigdala cerebrală, sau în Centrul Fricii, așa cum l-a numit neurologul Joseph LeDoux de la Centrul pentru Știința Neurală de la Universitatea din New York. Această zonă în formă de migdală din creierul mijlociu declanșează un răspuns automat. Nu gândim; simțim, acționăm.

 

Cu toții simțim frică atunci când avem neînțelegeri sau certuri cu partenerii noștri. Dar, pentru aceia dintre noi cu legături sigure, este un semnal trecător. Frica este rapid și ușor redusă la tăcere când realizăm că nu este o amenințare reală sau că partenerul nostru ne va da din nou asigurările de care avem nevoie, dacă i-o cerem. În schimb, pentru aceia dintre noi cu legături mai slabe sau mai uzate, frica poate fi copleșitoare. Suntem înghițiți de ceea ce neurologul Jaak Panksepp de la Universitatea de stat din Washington numește „panica primară”.

 

Atunci facem în general unul din următoarele două lucruri: fie cerem prea mult și devenim sufocanți, în încercarea de a obține consolare și reasigurare de la partenerul nostru, fie ne retragem și ne detașăm, într-o încercare de a ne alina și proteja. Indiferent care sunt cuvintele exacte, ceea ce spunem de fapt cu aceste reacții este: „Observă-mă! Fii cu mine! Am nevoie de tine.” Sau „Nu te voi lăsa să mă rănești. Mă voi calma, voi în cerca să-mi păstrez controlul.”

 

Aceste strategii menite să gestioneze frica de a pierde legătura sunt inconștiente, iar ele funcționează, cel puțin la început. Dar, pe măsură ce partenerii care suferă recurg la ele din ce în ce mai frecvent, creează spirale vicioase de nesiguranță, ce nu fac decât să-i împingă din ce în ce mai departe. Apar din ce în ce mai multe interacțiuni în care nici unul dintre parteneri nu se simte în siguranță, ambii devin defensivi și fiecare este lăsat să presupună ce e mai rău despre celălalt și despre relația lor.

 

Dacă ne iubim partenerii, de ce nu ne ascultăm pur și simplu unii altora strigătele de atenție și legătură și nu răspundem cu afecțiune?

 

Pentru că, în majoritatea timpului, nu suntem pe aceeași lungime de undă cu partenerii noștri. Suntem distrași sau prinși în propriile noastre planuri. Nu știm cum să vorbim limbajul atașamentului și nu transmitem mesaje clare privind nevoile noastre sau nu arătăm cât de mult ne pasă. Adesea vorbim în tr-o doară, pentru că suntem ambivalenți în legătură cu propriile noastre nevoi. Sau transmitem semnale că ne dorim o legătură întinată de furie și frustrare, pentru că nu ne simțim încrezători și siguri în relațiile noastre. Sfârșim mai degrabă prin a pretinde, decât a ruga, ceea ce duce adesea mai degrabă la lupte de putere decât la îmbrățișări.

 

Unii dintre noi încercăm să minimalizăm nevoia naturală de a fi apropiați emoțional, concentrându-ne, în schimb, pe acțiuni ce dau doar o expresie limitată nevoii noastre. Cea mai comună: focalizarea pe sex. Mesajele deghizate și distorsionate nu ne lasă să ne exprimăm dorința pură și îi determină pe iubiții noștri să răspundă mai greu.

 

Iubirea nu este cireașa de pe tortul vieții. Este o nevoie primară fundamentală, ca oxigenul sau apa. Odată ce înțelegem și aceptăm acest lucru, putem ajunge mai ușor la miezul problemelor din relații.

 

Iar pentru a le putea rezolva și a învăța limbajul atașamentului, atât de necesar în construirea relațiilor, îți recomandăm cu căldură volumul Dr. Sue Johnson „Ține-mă strâns în brațe”.

Leave a Comment