Acest site folosește module cookie.

Unele dintre aceste module cookie sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să ne îmbunătățim experiența prin furnizarea de informații despre modul în care site-ul este utilizat.

Pentru informații mai detaliate despre cookie-urile pe care le folosim, vă rugăm să consultați Politica de confidentialitate

Acceptați setările curente

Poveștile i-au schimbat viața. Jack Canfield și ideea genială care l-a transformat dintr-un simplu profesor în milionar!

Admin ACT si Politon 19.09.2019 0 Comentarii
Coach-ul nr. 1 al Americii, autorul și editorul a peste 200 de cărți, dintre care 60 au figurat ca bestselleruri în topul New York Times, antreprenor milionar, fondatorul și președintele The Canfield Training Group, creatorul seriei de cărți de succes „Supă de pui pentru suflet”, cu peste 200 de titluri publicate până în prezent, o figură obișnuită a emisiunilor radiofonice și de televiziune din America, care apare în Hall of Fame a Asociației Naționale a Oratorilor și deținătorul unui Record Mondial Guinness pentru faptul că șapte dintre cărțile sale au figurat simultan în aceeași zi pe lista bestsellerurilor New York Times (bătându-l astfel pe celebrul Stephen King), Jack Canfield este coach-ul de care ai nevoie pentru a-ți schimba viața.
 
Absolvent de Harvard și deținătorul unui masterat în psihologia educației la Universitatea din Massachusetts, Jack Canfield a profesat pe parcursul celor peste 40 de ani de carieră ca psihoterapeut, consultant educațional și trainer în corporații, printre clienții lui numărându-se branduri importante precum: Microsoft, Sony Pictures, General Electric, Johnson & Johnson sau Virgin Records. Ca autor, este creatorul popularei serii de cărți „Supă de pui pentru suflet”, care s-a vândut în întreaga lume în peste 500 de milioane de exemplare și a fost tradusă în 43 de limbi. 
 
 
Cartea al cărei nume i-a apărut într-o viziune…
 
 
Ideea acestei serii de cărți, care s-a bucurat de un succes fenomenal la public, i-a venit lui Jack Canfield în 1990, când, a constatat că elevii lui de liceu nu erau atenți decât atunci când li se spunea o poveste, dându-și seama astfel de capacitatea micilor istorioare de a stârni și menține interesul chiar și celor mai distrași oameni. Canfield s-a gândit astfel să culeagă povești adevărate inspiraționale de la oameni obișnuiți (pe care îi întâlnea în cadrul evenimentelor unde ținea discursuri motivaționale) și să le transforme într-o carte. Când a adunat 70 de astfel de povești l-a întâlnit pe Mark Victor Hanson care i-a sugerat că ar trebui să includă în carte 101 povești, din simplul motiv că 101 este un număr spiritual. Astfel, cei doi și-au dat mâna pentru scrierea acestei serii de cărți, care a devenit atât de cunoscută în întreaga lume încât, un sondaj Harris Poll, a arătat la un moment dat că 88.7% dintre oameni au auzit de această serie. S-a vehiculat chiar și informația că seria „Supă de Pui pentru Suflet” este cea mai cunoscută carte din lume după Harry Potter.
 
Primul volum s-a bucurat de un succes instantaneu care i-a determinat pe cei doi coautori să revină cu noi și noi volume adresate de fiecare dată altui target: tineri, copii, mame, surori, profesori, tați, etc. În numai trei ani, cei doi coautori lansaseră deja 68 de volume. În scurt timp, ceea ce a pornit inițial ca o simplă carte, s-a transformat într-un imperiu de un miliard de dolari - Chicken Soup for the Soul® Enterprises al cărei fondator și CEO a fost Jack Canfield. Vândută între timp, firma desfășoară și astăzi activități de licențiere, comercializare și editoriale pe tot globul.
 
În ceea ce privește titlul destul de ciudat al seriei, Supă de Pui – autorul a povestit că acesta i-a apărut într-o viziune, în care o voce interioară i-a explicat că titlul îi va trimite pe oameni cu gândul la bunicile evreice care dădeau supă de pui copiilor pentru a-i vindeca de boli, adăugând că, există în zilele noastre o mulțime de oameni bolnavi care au nevoie de ceva care să-i vindece. Poate că și titlul acesta ciudat a fost unul dintre motivele pentru care 143 de edituri au refuzat publicarea cărții până ca una dintre ele să se înduplece în final să facă acest pas…
 
 
Jack Canfield – personaj în documentarul The Secret
 
 
Jack Canfield – autorul bestsellerului New York Times „Principiile succesului: Cum să ajungi de unde ești acolo unde vrei să fii” – este și unul dintre personajele care apar în popularul documentar „The Secret” care vorbește despre Legea Atracției, conform căreia atragem ceea ce gândim. 
 
Întrebat despre secretul succesului său, Jack Canfield a mărturisit în mai multe rânduri că succesul de care s-a bucurat în viață i s-a datorat în mare parte mentorului său, W. Clement Stone, care era la rândul său un bun prieten al autorului de self-help american Napoleon Hill. Clement Stone este autorul dictonului „Dacă viața îți dă o lămâie, fă limonadă” derivat din concepția lui Napoleon Hill potrivit căreia „Orice întâmplare negativă poartă în ea sămânța unui beneficiu egal sau chiar mai mare” care a devenit în versiunea lui Jack Canfield „Dacă crezi că poți să faci un lucru, fă-l pur și simplu!”. 
 
Așadar, Jack Canfield este unul dintre maeștrii moderni ai gândirii pozitive care consideră că Legea Atracției își are originile chiar în Biblie, unde Iisus Hristos spune „Cere și ți se va da.” Așadar, potrivit lui Jack Canfield pentru a realiza orice ne dorim este suficient să cerem acel lucru lui Dumnezeu, sau „minții universale” sau „câmpului cuantic”, cu precizarea că, atunci când ceea ce ne dorim nu se concretizează înseamnă că piedicile ni le punem singuri prin îndoielile și problemele noastre de stimă de sine. 
 
Potrivit lui Canfield, Legea Atracției, una dintre temele principale ale bestsellerului „Principiile succesului”, funcționează în felul următor: „Pentru că Legea Atracției spune că vei atrage în viața ta orice lucru căruia îi dai energia, concentrarea și atenția ta – dorită sau nedorită – trebuie să devii mai prudent cu modul în care gândești și simți. Legea Atracției afirmă de asemenea că fiecare gând sau sentiment pe care îl oferi poartă în el frecvența vibrațională – la care universul reacționează, oferindu-ți mai mult în funcție de vibrațiile pe care le trimiți. Universul nu ține cont dacă ceea ce ceri este bun sau rău pentru tine; el pur și simplu răspunde vibrației tale.”
 
Poți urmări mai multe despre Legea Atracției aici:
 

p>

 

 
 
 
Un început „mediocru” în viață…
 
 
După cum afirma el însuși la un moment dat, Jack Canfield este o persoană care a avut un început „mediocru” în viață, fapt care nu a reprezentat ulterior un impediment pentru a cunoaște succesul fără margini.
 
Din cartea sa „Cumpătare în 30 de zile” aflăm cum, până la vârsta de 6 ani a fost traumatizat de tatăl său alcoolic și de bătăile crunte la care îi supunea atât pe el, cât și pe mama și pe frații săi atunci când exagera cu alcoolul. Tot aici aflăm că, după ce a dat divorț de tatăl său biologic, mama sa, care încerca să facă față tuturor nevoilor familiei de una singură, a devenit la rândul ei alcoolică. Asta în condițiile în care în familie mai existau o mătușă și o bunică alcoolică. „Blestemul” alcoolului avea să îi ocolească pe el și pe fratele său mai mic, însă nu i-a iertat pe doi din cei cinci copii ai săi. 
 
Trezindu-se la un moment dat  cu o mamă alcoolică și un tată vitreg workaholic, care muncea din greu la o florărie pentru a asigura traiul familiei, Canfield a realizat că avea să răzbată cu bine prin viață doar prin eforturi proprii. Așadar, a început să lucreze din timpul școlii, în vacanțe împărțindu-și timpul între jobul de salvamar la piscină și cel de la florăria la care era angajat și tatăl său. La facultate a avut bursă, așa că nu trebuia să muncească decât pentru a avea bani de cărți, haine și pentru întâlnirile cu fete. Pentru asta servea micul dejun la mese la un cămin studențesc. În ultimul an de facultate s-a angajat ca profesor cu jumătate de normă. Cu banii câștigați din acest job reușea să aibă un trai aproape decent.
 
După absolvirea facultății, unde s-a specializat în istoria Chinei, Jack Canfield s-a angajat ca profesor de istorie de liceu la o școală unde învățau doar elevi de culoare. La scurt timp după aceea s-a produs evenimentul care avea să-i marcheze viața și să-i dea un cu totul alt curs. Este vorba despre întâlnirea cu mentorul său, W. Clement Stone, un multimilionar prin forțe proprii care l-a angajat la fundația lui și l-a familiarizat cu principiile succesului cărora avea să le dedice mai târziu o carte de succes. Canfield susține că principiile succesului despre care a scris în această carte și despre care vorbește în discursurile sale motivaționale sunt acelea pe care le-a aplicat în propria lui viață și au dat rezultate. 
 
 
Rețeta pentru a obține orice…
 
 
Munca lui a fost recunoscută de-a lungul timpului, pe parcursul carierei fiind recompensat cu numeroase premii dintre care amintim: de două ori a primit premiul Motivatorul Anului din partea revistei Business Digest, a primit Premiul Oratorul Anului din partea Societății de Leadership și Succes, precum și Premiul Național de Leadership din partea Asociației Naționale pentru Stima de Sine. A primit de asemenea Bursa Paul Harris de la Clubul Rotary și i s-a înmânat Medalia Cancelarului din partea Universității Massachusetts.
 
 
Jack Canfield s-a implicat de asemenea în viața comunității în calitate de fondator al Fundației pentru Stima de Sine, care oferă resurse pentru stimă de sine și traininguri pentru asistenți sociali, beneficiari de ajutor social și specialiști în resurse umane. Jack Canfield este și coproducătorul Programului GOALS, un video program de training pentru a ajuta oameni din California să treacă de la statutul de asistați sociali la cel de angajați. Datorită acestui program 810 000 de americani au reușit să iasă din șomaj, găsindu-și un loc de muncă.  
 
 
În timpul liber preferă odihna activă fiind pasionat de schi, tenis și alergat. Chitara și cititul sunt alte două mari pasiuni ale scriitorului Jack Canfield, care a formulat cea mai simplă rețetă pentru a obține orice în viață:
 
 
 
„Decide ce vrei. Crede că poți să ai acel lucru. Crede că îl meriți și că este posibil pentru tine. Apoi închide ochii, și în fiecare zi, pentru câteva minute, vizualizează-te având ceea ce îți dorești și trăind sentimentele pe care le-ai avea dacă dorința ta ar fi realizată. Apoi concentrează-te pe ceea ce ești recunoscător și bucură-te pentru asta. Apoi începe-ți ziua și eliberează acest gând în Univers și ai încredere că Universul va găsi o modalitate de a-l face să se manifeste în viața ta.” 
 
 
 
Descoperă mai multe dintre ideile lui Jack Canfield în cărțile sale:
 
 
 
1. Principiile succesului: Cum să ajungi de unde ești acolo unde vrei să fii
 
 
 
2. Cumpătare în 30 de zile
 
 
 
3. Pachet cărți Jack Canfield
 
 
 
4. Pachet ebookuri Jack Canfield
 
 

Leave a Comment