Cum gandeste omul, de James Allen

„Cum gândeşte omul” („As A Man Thinketh”), de James Allen

Admin ACT si Politon 22.02.2016 0 Comentarii

ACT şi Politon, prin intermediul cărţii Cum gândeşte omul (As A Man Thinketh), vă invită într-o incursiune prin analiza spirituală a gândului omenesc, instrumentată de James Allen. Autorul, supranumit „literatul misterios”, vorbește despre puterea oamenilor de a-şi modela singuri caracterul, reuşind astfel, fie să atingă fericirea prin frumos, fie să se zbată în necunoscutul lăuntric al gândurilor ce nasc invidie, mizerie şi necinste.

 

Calmul minţii este una dintre cele mai frumoase nestemate ale înţelepciunii. Omul ajunge să fie calm în măsura în care se înţelege pe sine ca fiinţă ce evoluează prin gândire. Omul puternic, calm este întotdeauna iubit şi respectat.

 

Fără un scop central în viaţa sa, fără o dezvoltare personală, omul cade în prăpastia gândurilor temătoare, a grijilor mărunte şi ale autocompătimirii, acest lucru ducând inevitabil la eşec, nefericire şi pierdere. Îndoiala şi frica sunt marii inamici ai cunoaşterii.

 

Pe măsură ce omul îşi schimbă gândurile faţă de lucruri şi faţă de ceilalţi, va exista o schimbare şi a celorlalţi faţă de el. De asemenea, gândurile influenţează corpul şi sănătatea, întrucât trupul este servitorul minţii. Gândurile bolnăvicioase îşi vor găsi exprimarea într-un corp bolnav. De cealaltă parte, gândurile puternice, pure şi fericite, clădesc corpul. Asemenea unei locuinţe care nu poate fi salubră şi plăcută dacă lumina soarelui şi aerul nu pătrund în ea, la fel şi o înfăţişare senină şi un corp puternic nu pot exista dacă în minte nu sunt gânduri de bucurie, bunăvoinţă şi serenitate.

 

Un om începe să fie om numai atunci când încetează să se plângă şi să profereze injurii, şi când începe să caute dreptatea ascunsă care îi conduce viaţa. Şi îşi adaptează mintea la acel factor conducător, încetează să îi acuze pe alţii că sunt cauza stării sale şi se clădeşte pe sine însuşi din gânduri puternice şi nobile; încetează să dea cu piciorul circumstanțelor, începând, în schimb, să le folosească drept ajutoare către un progres personal mai rapid şi drept mijloace de descoperire a puterilor şi posibilităților ascunse înlăuntrul său.

 

Inspirat de scrierile lui Tolstoi, James Allen și-a dezvoltat și expus concepțiile filozofice și a trăit conform principiilor sale, întemeiate pe o viață simplă, autodisciplină și muncă fizică. Și-a dat seama, odată cu acest moment de răscruce, că o viață dedicată banilor și cheltuirii lor în moduri superficiale era lipsită de orice însemnătate în plan spiritual.

 

Cum gândeşte omul (As A Man Thinketh), cea mai concisă şi mai elocventă operă a lui James Allen, este disponibilă în limba română atât sub formă de carte tipărită, cât şi în format ebook.

 

 

Comandaţi cartea tipărită "Cum gândeşte omul" de aici

 

Comandaţi "Cum gândeşte omul" în format ebook de aici

Leave a Comment