Fii coios, de Larry Winget

„Fii coios”, de Larry Winget. Succesul vine din ceea ce faceți, nu din ceea ce spuneți că aveți de gând să faceți

Admin ACT si Politon 23.11.2015 0 Comentarii

Fii coios (Grow a pair), de Larry Winget (autor de bestselleruri din topul New York Times) este un ghid concis şi hilar despre succes. Larry Winget este unul dintre cei mai importanţi oratori de business din SUA. Supranumit "Pitbull-ul Dezvoltării Personale", el şi-a creat reputaţia de a fi primul autor din industrie care a provocat abordările deja arhicunoscute cu privire la succes ale celor care mizează pe legea atracţiei sau pe gândire pozitivă. Larry Winget are o abordare şi un discurs comune, nu îndulceşte cuvintele pe care le foloseşte şi nu se sustrage de la a face oamenii să se simtă incomod pentru că vrea să ne determine să încetăm să mai venim cu scuze şi să începem să obţinem rezultate.

 

"Fii coios" este un bestseller New York Times şi Wall Street Journal prin care Larry Winget vorbeşte despre o serie de concepte, de la cultura de drept, la mişcarea de dezvoltare personală, corectitudinea politică şi altele. Titlul este o sintagmă pe care o auzim cu toţii de multe ori, însă sfatul pe care ni-l oferă autorul se referă la atitudine. Ca să obţinem succesul pe care ni-l dorim, trebuie să respingem ipostaza şi postura de victimă şi să începem să fim asertivi şi să ne asumăm responsabilitatea.

 

Oamenii profită de dumneavoastră? Prietenii vă rănesc sentimentele? Munciţi în locul colegilor leneşi? Simţiţi că nu sunteţi respectaţi? Nu vă mai lăsaţi călcaţi în picioare! Puneţi piciorul în prag şi spuneţi ce gândiţi! Schimbaţi-vă atitudinea şi acceptaţi numai valoare de la ceilalţi!

 

Larry Winget vine cu sfaturi despre obţinerea succesului, despre carieră, finanţe personale şi altele. Cartea le spune cititorilor ceea ce au nevoie să audă, nu ceea ce îşi doresc să audă. Mulţi oameni livrează servicii de calitate proastă şi noi acceptăm asta. Îi lăsăm pe oamenii din jur să ne spună lucruri neplăcute, fără să luăm atitudine. Îi lăsăm pe conducătorii de ţară să profite de noi în loc să reacţionăm şi să-i dăm jos. Stăm în săli de spectacole şi îi lăsăm pe ceilalţi să trimisă SMS-uri în timpul evenimentelor, să sune şi să vorbească cu voce tare ca şi cum ar sta în camerele lor, relaxaţi şi majoritatea dintre noi nu le spunem să tacă. Mai mult, îi lăsăm pe ceilalţi să arunce gunoi pe străzi şi nu le spunem nimic despre asta.

 

Afacerile par să funcţioneze prin angajaţi cu obiceiuri nocive şi atitudini neplăcute pentru că managerii nu au puterea să îi disciplineze sau să îi concedieze. Din păcate, mulţi oameni nu vorbesc atunci când sunt martori ai unei situaţii incorecte pentru că fie nu le pasă, fie nu vor să facă valuri, fie le e teamă. Acest comportament ar trebui să se oprească.

 

Larry Winget ne sfătuieşte să învăţăm să fim asertivi, să vorbim pentru noi înşine, să luăm atitudine şi să refuzăm să acceptăm mai puţin decât ce e mai bun de la ceilalţi şi de la noi înşine. Titlul se referă la o stare mentală, la o atitudine şi la un fel de a gândi. Autorul ne spune să renunţăm la postura de victimă şi să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în vieţile noastre la fiecare nivel. Larry Winget este celebru pentru sfaturile sale de leadership, responsabilitate şi atitudine. El ne învaţă, prin acest titlu, cum să facem faţă provocărilor vieţii cu încredere în forţele proprii, cu răspundere pentru propriile acţiuni şi cu respect faţă de noi şi de valorile noastre.

 

 

Alegeți formatul preferat și comandați cartea „Fii coios” de Larry Winget

 

carte-tiparitacarte-audioeBook-limba-romanaaudio-downloud

 

Leave a Comment