Acest site folosește module cookie.

Unele dintre aceste module cookie sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să ne îmbunătățim experiența prin furnizarea de informații despre modul în care site-ul este utilizat.

Pentru informații mai detaliate despre cookie-urile pe care le folosim, vă rugăm să consultați Politica de confidentialitate

Acceptați setările curente

Ești în căutare de noi lecturi pentru copii? Ia în considerare și recomandările noastre!

Admin ACT si Politon 29.11.2019 0 Comentarii

Copiii noștri nu mai savurează poveștile așa cum o făceam și încă o mai facem noi. Copiii din Generația Z sau generația digitală sunt atât de atașați de tehnologie, încât, după ce trec de vârsta la care părinții le citesc seara înainte de culcare, cărțile devin un pic cam… desuet. 

 

La asta ne-am gândit când am înregistrat în studio poveștile copilăriei transformându-le în CD-uri audio și mp3 download-uri.

 

Unii dintre copii poate că nu mai au răbdare să citească niște cărți prea stufoase pentru spiritul lor activ și întreprinzător, dar CD-urile nu le vor displăcea cu siguranță, pentru că vor putea să le asculte seara înainte de culcare sau de ce nu? în mașină în drum spre școală. Iar chestia asta cu împușcatul a doi iepuri deodată va fi din nou pe placul spiritului prin excelență practic al acestor noi generații de copii.

 

 

Universul este alcătuit din povești, nu din atomi…

 

 

Așadar, ajută-ți copilul să crească mare, dăruindu-i  povești, pentru că, așa cum spunea poeta Muriel Rukeyser: „Universul este alcătuit din povești, nu din atomi”, iar asta este cu atât mai adevărat la cele mai fragede vârste. Descoperă pe site-ul nostru cărțile și audiobookurile pentru copii și adolescenți, și nu uita nici de zecile de povești pentru copii în format MP3 download pe care le poți descărca gratuit oricând dorești.

 

Iată mai jos recomandările noastre care îi vizează atât pe copiii micuți de 2- 3 ani cât și pe cei mai mărișori, care, vor, nu vor, trebuie să își bifeze lista cu lecturi școlare obligatorii. Audiobookurile s-ar putea să fie o soluție cum nu se poate mai fericită pentru ei în cazul în care cititul nu e chiar punctul lor forte.

 

Mulțumesc și noapte bună de Jon Gordon 

 

 

Dacă ai un puiuț micuț, drăgălaș și bucălat care trage plin de curiozitate cu ochiul la cărți și adoră să-ți audă glasul tău prietenos de mămică sau tătic, ia-i o carte la fel de drăgălașă ca el. O carte din care va învăța să fie recunoscător pentru toate minunile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat generos pe acest Pământ.

 

 

Autobuzul energiei pentru copii: o poveste despre cum să rămâi pozitiv și să depășești greutățile de Jon Gordon;

 

 

Dacă ai un puști care deja a început grădinița și studiază conștiincios de vreun an - doi culorile și numerele până la 10 sau un școlar care a început să se plângă deja de zilele proaste de la școală, îți recomand o carte care îl va învăța lecția optimismului, dar și cum să le facă față copiilor mai mari răutăcioși.

 

 

Ai umplut găletuşa azi? Un ghid pentru fericirea cotidiană a copiilor -  Carol McCloud;

 

O altă carte excelentă de dezvoltare personală pentru cei mici din care aceștia vor înțelege că felul în care ne simțim are o cauză și că faptele lor au un efect. Găletușa invizibilă pe care o purtăm cu noi încă de la naștere îi va fascina cu siguranță pe copii și îi va face să își dorească să o umple în fiecare zi. O carte educativă și frumos colorată din care cei mici vor înțelege cu siguranță că „te simți bine atunci îi faci pe ceilalți să se simtă bine” și că nu trebuie să treacă nicio zi fără să umple găletușa cuiva.

 

Povesti cu iepuri si alte animale din junglă – de Sanda Socoliuc

Te-ai întrebat vreodată de ce sunt atât de importante poveștile la cele mai fragede vârste? De ce le plac atât de mult copiilor poveștile cu vulpi, urși, capre, lei și alte animale? Pentru că ele conțin întotdeauna analogii cu situații din viața reală și pentru că din analogii învățăm cel mai bine cum să ne comportăm în situații în fața cărora nu am mai fost puși niciodată. Poveștile sunt pentru copii o modalitate cum nu se poate mai plăcută și mai confortabilă pentru a învăța despre lumea asta mare și complicată. Oferă-le copiilor tăi acest audiobook plin cu povești cu iepuri adorabili și alte animale aidoma și observă apoi atent cum copilul tău s-a îmbogățit cu câteva cuvinte, comportamente și preocupări noi.

 

 

Cele 7 obişnuinţe ale copiilor fericiţi - Sean Covey;

 

Iată o carte care a avut un mare succes la fiul meu de 7 ani. Experiențele celor șapte personaje din carte l-au ajutat pe el să înțeleagă cum să procedeze și cum să se comporte în anumite situații pe care nu le gestiona prea bine anterior. Văzând cum s-a transformat fiul meu, te încurajez și pe tine, dragă cititorule să „testezi” aceste povești pe propriul copil. Ele vor răspunde micuților la o serie de întrebări cruciale precum:

 

Ce pot face atunci când mă simt plictisit? Cum ar trebui să reacționez când mă enervez? Ce trebuie să fac dacă am greșit? La ce este bun un plan? Cum ar trebui să-mi cheltuiesc banii? Ce ar trebui să fac mai întâi: temele sau să mă joc? Care sunt responsabilitățile mele? Cum ar trebui să pun problema dacă vreau să obțin ceva? Ce înseamnă să știi să asculți cu adevărat? Cum te simți când ai senzația că nimeni nu te înțelege? De ce e important să știi să asculți? De ce e important să știm să acționăm în echipă? Care este punctul meu forte? Ce înseamnă echilibrul și de ce este atât de important?

 

Amintiri din copilărie de Ion Creangă

Un audiobook, pe care să îl asculte pe furiș părinții, atunci când copiii lor au altceva mai bun de făcut. Lăsând gluma la o parte, „Amintiri din copilărie” chiar este un audiobook care îți va plăcea și ție ca părinte, dincolo de faptul că îl vei ajuta pe cel mic să parcurgă într-un mod mai plăcut pentru el această lectură școlară obligatorie. Chiar dacă poveștile adevărate ale lui Creangă par acum desprinse dintr-o lume foarte îndepărtată ele încă își mai păstrează din farmecul lor inegalabil. Micuțul tău va savura cu siguranță poveștile memorabile despre: Caprele Irinucăi, Sfântul Nicolae  și Calul Bălan, Pupăza din tei, La scăldat, La cireșe sau despre trista plecare și ședere la Socola.

 

Coroana de Argint. Regatul Piticilor

Această poveste plină de tâlc și umor semnată de Bogdan Pascal îi introduce pe copii într-o lume mitică în care piticii sunt marii făuritori din adâncurile peşterilor care ies o dată pe an la lumină să facă negoţ în lumea oamenilor. Totul decurge într-o liniște și o armonie deplină până în momentul în care Camera Comorilor este jefuită iar paznicul Camerei, măreţul Rege al Şerpilor cu care Regele Piticilor avea o înţelegere străveche şi o prietenie lungă, nu e de găsit nicăieri. Află deznodământul acestei povești pline de întorsături de situație neașteptate ascultând acest minunat audiobook.

 

 

Basme – Volumul 1 – de Petre Ispirescu

Cele șase ore și jumătate de povești clasice pentru copii, dintre care amintim doar: Greuceanu, Prâslea cel voinic și merele de aur, Sarea-n bucate, Ileana Sâmziana, Voinicul cel cu cartea în mână născut  sau Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte – vor prinde numai bine în vacanță, pentru că oriunde veți merge în țară cu mașina, tot nu veți scăpa de orele anoste de stat în trafic. Așadar, dacă te gândești că un asemenea cadou nu îl va încânta prea mult pe puștiul tău, poți să îl cumperi pentru tine, ca să te bucuri de mai multă liniște în mașină în binemeritatele vacanțe.

 

 

Povești de Ion Creangă

Harap Alb, Soacra cu trei nurori, Fata babei și fata moșneagului, Punguța cu doi bani, Ursul păcălit de vulpe, Povestea porcului, Prostia omenească, Capra cu trei iezi, Dănilă Prepeleac sau Ivan Turbincă sunt poveștile pe care orice copil din generațiile X sau Y le citeau obligați de școală sau din proprie plăcere. Pentru generația Z însă, le-am făcut numai bune de ascultat, pentru a le adapta puțin la preferințele lor.

 

Literatură școlară clasele V – VIII  (Volumele 1 și 2)

Căprioara, Gândăcelul, Aleodor Împărat, Sărăcuțul, Budulea Taichii, Povestea unui om leneș, Hagi-Tudose, Alexandru Lăpușneanul, Sobieski și românii sau Popa Tanda sunt doar câteva dintre lecturile obligatorii pentru copiii din ciclul gimnazial. Ajută-i pe copii să transforme într-o plăcere lecturile obligatorii pentru școală cu ajutorul acestor două volume de audiobook, la care beneficiați în această perioadă de un preț redus.

 

 

Cele 7 obişnuinţe ale adolescenţilor extraordinar de eficace - Sean Covey;

 

În cazul în care copilul tău este adolescent, înțelegem că nu îți este foarte ușor să ajungi pe aceeași lungime de undă cu el. Adolescența este o perioadă dificilă și pentru copii și pentru părinți, de aceea venim în întâmpinarea nevoilor, atât a părinților cât și a adolescenților cu acest volum care îi va ajuta pe tinerii aflați în plină transformare fizică și psihică să își îmbunătățească imaginea de sine, să construiască prietenii, să își îndeplinească obiectivele, să se înțeleagă cu părinții, să facă față provocărilor moderne precum social media și hărțuirile din mediul online. O carte care ne dorim să devină prietenul secret al adolescenților în care ei să găsească înțelegere și soluții pentru problemele care-i preocupă.

 

 

Peak de Roland Smith

Dacă, în ciuda a tot ce se vehiculează despre tinerii din generația Z, ai totuși acasă un adolescent care citește, îți propunem acest roman care se adresează exact acestui segment, despre un temerar de 14 ani care se aventurează să cucerească Everestul. Este povestea lui Peak Marcello, un băiat pasionat de alpinism care se antrenează pe zgârie nori și care se trezește nevoit să părăsească New Yorkul, orașul său natal, pentru a pleca într-o lungă călătorie alături de tatăl său. Pornește alături de el în aventura cuceririi Everestului și descoperă lumea dură și totodată fascinantă a celui mai înalt munte din lume.

 

 

Leave a Comment