Steve Jobs a fost un copil problemă la școală. Marcat de faptul că era înfiat și înzestrat fiind cu o inteligență superioară, micuțul Steve nu prea își găsea locul în băncile școlii. Mai mult decât atât, școala era „cât pe ce să îi distrugă curiozitatea față de orice” – după cum notează Walter Isaacson în biografia autorizată a lui Steve Jobs.
Pentru a scăpa de plictiseala pe care i-o provoca școala, Steve Jobs punea la cale alături de prietenul lui cel mai bun, Rick Ferrentino tot felul de boacăne. Una dintre acestea a fost să promoveze prin mici postere afișate în toată școala o așa zisă „Zi a animalelor de companie”. Așa se face că, în ziua anunțată, copiii au venit la școală cu animalele lor de companie, transformând astfel instituția de învățământ într-un haos cu acte-n regulă, în care câinii alergau după pisici, iar profesorii mai aveau doar puțin până a-și ieși din minți. În clasa a III-a, Steve și prietenul său au declanșat un explozibil sub scaunul învățătoarei lor, incident în urma căruia biata femeie a rămas cu un tic nervos pe viață.
În aceste condiții, nu a fost deloc de mirare faptul că, în clasa a IV-a, Steve și prietenul său au fost despărțiți, copiii fiind repartizați în clase diferite.
Noua învățătoare a lui Steve Jobs a devenit astfel Imogene Hill. Aceasta a avut o altă tactică cu Steve cel de nestăpânit. După ce l-a analizat timp de mai multe săptămâni, s-a gândit că singura modalitate prin care ar fi putut să îl „îmblânzească” era mituirea. Așa se face că, într-o zi, i-a înmânat elevului Steve un caiet cu probleme de rezolvat, treabă în urma căreia urma să fie recompensat cu o acadea mare și cu 5 dolari. Metoda a mers. În scurt timp, Steve Jobs a ajuns să învețe doar de dragul învățătoarei, nu și al mitei. Mai târziu, fostul CEO de la Apple avea să-și amintească: „dacă nu ar fi fost ea, sunt sigur că aș fi ajuns la închisoare”. Însă soarta lui a fost mult mai bună pentru că acea învățătoare a văzut ceva în el și a reușit să scoată din el tot ce avea mai bun. Așa se face că, la testul primit spre sfârșitul clasei a IV-a, punctajul lui Steve Jobs s-a ridicat la nivelul anului II de liceu...
Imogene Hill este ceea ce
Sydney Finkelstein numește în cartea lui intitulată
„Superșefi” un lider legendar. Asta datorită capacității ei de a recunoaște calitățile acolo unde există, de a le exploata, de a le dezvolta și de a le returna societății într-o formă mult mai valoroasă. În calitate de dascăl, Imogene Hill se pricepea de minune la managementul talentului, și, probabil că, dacă această învățătoare și-ar fi desfășurat activitatea într-o companie de top, cu siguranță că niciun angajat cu adevărat valoros nu ar fi rămas neremarcat sau nepus în valoare. Imogene Hill ar fi fost un superșef în toată puterea cuvântului. Grație capacității ei de a identifica talentul, Steve Jobs a avut un parcurs pozitiv și a alimentat la rândul lui fluxul de talente, inspirând și formând noi oameni talentați.
Luând în considerare faptul că oamenii reprezintă cea mai importantă resursă a unei companii, Sydney Finkelstein susține în „Superșefi” faptul că, un superșef sau un lider legendar este în primul rând capabil să gestioneze cum nu se poate mai bine această resursă. El știe cum să identifice potențialul angajaților și cum să le pună în valoare talentul, iar asta face ca, în final, angajații să se dezvolte și să cunoască succesul, iar companiile lor să prospere și să-și depășească cu mult concurența.
Un superșef găsește talentul, îl inspiră și îl dezvoltă, având totodată marele dar de a le insufla oamenilor din subordine ideea că pot realiza imposibilul și ajutându-i să atingă excelența ca și cum aceasta ar fi cel mai banal și mai firesc lucru.
Superșefii sunt diferiți de managerii tradiționali. Ei abordează diferit relațiile interumane și recurg la modalități diferite prin care îi motivează, îi instruiesc și îi influențează pe ceilalți. Ei recrutează diferit, își intervievează candidații într-un mod nemaiîntâlnit, au mentalități și tehnici diferite și dețin secretul în legătură cu ce îi inspiră și îi ajută pe ceilalți să-și atingă potențialul maxim. Portretul superșefului în viziunea lui Finkelstein sună cam așa:
„Superșefii pot fi aprigi sau blânzi, beligeranți sau autocritici, însă, oricare ar fi stilul lor, ei vor putea întotdeauna să inspire și să educe, fiindcă se avântă în tranșee împreună cu protejații lor, conducând prin puterea exemplului și oferindu-le fiecăruia în parte atenția de care au nevoie pentru a progresa cu pași repezi. Șefii autoritari pot obține un succes personal extraordinar, însă va fi temporar, pierzând totul în cele din urmă, odată cu prăbușirea castelelor lor din cărți de joc. Superșefii se bucură de un succes longeviv, întrucât formează totodată o generație de protejați care devin personalități importante, în toată puterea cuvântului.”
Întreaga carte de altfel alcătuiește un portret al superșefului cu ajutorul unor studii de caz care îi prezintă pe câțiva dintre liderii legendari ai lumii. Este vorba printre alții despre:
• Gene Roberts – fost redactor-șef al publicației americane Inquirer, sub conducerea căruia ziarul a câștigat 17 premii Pulitzer, motiv pentru care este cunoscut astăzi în redacțiile de știri din America drept omul care a produs o generație de jurnaliști de talie mondială.
• Ralph Lauren – un vizionar care a clădit un adevărat imperiu în lumea modei datorită imaginației pe care a avut-o;
• George Lucas – regizorul și antreprenorul american care a schimbat modul în care se fac filmele datorită viziunii lui;
• Lorne Michaels - producătorul și scenaristul de televiziune canadian-american, cunoscut pentru crearea și producerea show-urilor de mare succes Saturday Night Live și The Tonight Show.
• Larry Ellison - fondatorul multinaționalei Oracle care a fost o sursă de inspirație pentru profesioniștii din domeniul tehnologiei, făcându-l pe Steve Garnett, alumn al Oracle și director executiv al site-ului web Salesforce.com, să declare că: „Cred că jumătate dintre companiile din Sillicon Valley sunt conduse de oameni care au fost angajați la Oracle.”
• Michael Miles – fost director executiv al Kraft Foods, considerat unul dintre cei mai importanți lideri din industria alimentară de la sfârșitul secolului al XX-lea.
• Miles Davis - considerat părintele jazzului modern și una din cele mai importante influențe muzicale din secolul al XX-lea. El a produs o generație de talente, din care fac parte: John Coltrane, Herbie Hancock, Wayne Shorter, Cannonball Adderley, Lee Konitz, J. J. Johnson, Dave Holland, Chick Corea, Keith Jarrett și Tony Williams.
• Julian Robertson – miliardarul american supranumit mogulul fondurilor hedge și fondatorul Tiger Management, care s-a bazat întotdeauna pe oameni „care vedeau lucrurile într-o manieră cu totul nouă, independentă și diferită și care „nu se temeau să se lupte cu morile de vânt”.
Așadar, „Superșefi“ nu este o carte tradițională de leadership, în care autorul „predă”, iar voi vă străduiți să „băgați la cap” cât mai mult și cât mai repede posibil. Cartea aceasta este un manual atractiv de leadership, care abundă în povești grozave despre viață și muncă și care îți va schimba în mod fundamental modul de a face angajări pe viitor, și mai ales modul în care vei aborda de acum încolo relația cu oamenii pe care îi ai în subordine.
Acest volum te va ajuta să înțelegi totodată:
• cum să atragi, să selectezi și să angajezi cel mai bun talent în stare pură, fără a ține cont câtuși de puțin de criteriile specialiștilor în resurse umane;
• cum să-i motivezi și să-i inspiri pe oameni și cum să le insufli încredere că pot reuși;
• cum să le pui în valoare potențialul creativ la locul de muncă;
• cum să creezi o organizație care se poate adapta la schimbare;
• cum să construiești o altfel de relație între șefi și angajați, una care să se bazeze pe ucenicie, pe identificarea oportunităților și pe învățare;
• de ce ai nevoie pentru a deveni un magnet de talente ale cărui rețele de protejați vor continua să creeze valoare socială și economică chiar și după ce vor decide să pornească pe alt drum, spre noi provocări.
• cum să încorporezi stilul de conducere al superșefilor în propria carieră, în politicile managementului și în organizații.
Iar dacă te întrebi ce are această carte diferit față de restul cărților de leadership pe care le-ai mai citit până acum, răspunsul ți-l oferă chiar autorul, care, este de părere că:
„Avem nevoie disperată de noi abordări prin care să cultivăm oamenii, pentru ca aceștia să fie pregătiți pentru succes și, la rândul lor, să contribuie la succesul managerilor și organizațiilor din care fac parte. Superșefii, excepționali și diverși cum sunt, oferă idei înțelepte pe care le putem aplica cu toții pentru a clădi o carieră desăvârșită pentru cei din jurul nostru. Iar când îi ajutăm pe ceilalți să răzbească, beneficiile pe care noi le obținem sunt la fel de importante. Ce poate fi mai satisfăcător decât să știm că am ajutat oamenii să-și îndeplinească visurile? Ce poate fi mai satisfăcător decât să avem legiuni de protejați care să dovedească lumii că și noi am contat?”
În plus, stilul autorului este degajat și presărat cu mult umor și întâmplări amuzante din viața superșefilor, a căror excentricitate depășește de multe ori limitele chiar și celei mai bogate imaginații. Ca în cazul de mai jos de exemplu:
„O metodă esențială pe care superșefii o utilizează este să adapteze fișa postului astfel încât să se potrivească persoanei, în loc să forțeze persoana să se adapteze cerințelor slujbei. Odată, într-un fast-food din New York, Ralph Lauren a observat o femeie frumoasă, pe numele ei Virginia Witbeck, și a fost încântat de stilul ei vestimentar: purta o jachetă bărbătească, niște pantaloni vechi din catifea reiată și o geacă veche de blană pe care o transformase într-o vestă. S-a dus la masa ei și i-a oferit o slujbă, spunându-i că-și dorește să aibă în jurul lui oameni cu stil. Virginia Witbeck a fost muza lui Lauren, și a lucrat în departamentul de design timp de patru ani, fără să aibă o funcție propriu-zisă. Pentru Lauren, ea era o prezență; voia să-i știe părerea... toate acestea fără să-i ofere o definiție exactă pentru ceea ce trebuia să facă.”
Descoperă și alte excentricități dar și paradoxuri ale superșefilor, dar și multe alte povești interesante despre cei mai cei șefi ai lumii, dintr-o carte ca un manual de leadership care adună laolaltă: mentalitățile, filosofiile și secretele de care se folosesc cei mai buni șefi din lume, comparativ cu managerii tradiționali.
Bucură-te de un succes extraordinar, oferindu-le totodată ajutor și altor oameni pentru a reuși!
Leave a Comment