Chef Ray Duey este un american care s-a gândit să facă la maturitate ceea ce părinții lui îi tot interziceau în copilărie, și anume, să se joace cu mâncarea. „Joaca” lui a însemnat să transforme diferitele ingrediente pe care noi, oamenii de rând, nu știm să le „folosim” altfel decât mâncându-le, în adevărate lucrări de artă - sculptând în ele cele mai neașteptate și mai meșteșugite forme.(vezi foto)
Chef Ray Duey a transformat în joacă mâncarea în artă, în timp ce cei mai mulți dintre noi depunem mari eforturi pentru a încropi un banal platou cu ouă ochiuri și cartofi prăjiți și ne mândrim ulterior nevoie mare cu marea noastră realizare.
E destul de limpede așadar că arta culinară nu e pentru toată lumea. Majoritatea vom rămâne la acest capitol la nivelul basic de a ști să „unim” două felii de pâine cu o bucată de brânză într-un semeț sandviș sau de a prăji două ouă ochiuri într-un biet ulei. Asta pentru că avem impresia probabil că felurile de mâncare mai rafinate necesită prea multă știință, prea mult efort, prea mult timp, prea mult talent, etc.
De ce renunță oamenii să mai încerce să gătească?
Dar iată mai jos care sunt de fapt cele mai frecvente motive (identificate de Tim Ferriss în rândul a peste 100.000 dintre fanii lui de pe Facebook) pentru care oamenii abandonează în general încercările de a deveni mai buni în arta gătitului:
1. prea multe ingrediente (și prin urmare prea multe cumpărături și pregătiri);
2. abilități intimidante de a mânui cuțitul, prezentate prea devreme în cărțile de bucate;
3. prea multe unelte, oale și tigăi scumpe care necesită serioase eforturi de curățare;
4. risipa de mâncare;
5. faptul că diferitele feluri de mâncare se finalizează la momente diferite, ceea ce are ca rezultat mâncare rece sau insuficient gătită sau arsă;
6. grija permanentă pe care trebuie să o ai pentru a amesteca și a supraveghea mâncarea.
Ei bine, pentru toți aceia care au încercat vreodată să gătească dar s-au lăsat destul de repede ulterior și care aspiră încă să își depășească condiția actuală,
Tim Ferriss și
„4 ore - Chef” au un cuvânt important de spus. Pentru că le oferă ocazia de a învăța cele mai flexibile tehnici ale școlii culinare folosind 14 feluri de mâncare (fiecare conținând 4 sau mai puține ingrediente) și toate având nevoie de între minim 5 și maximum 20 de minute pentru a fi pregătite (așadar chiar vei deveni chef în doar patru ore!!!).
De ce spunem chef și nu bucătar?
„4 ore -Chef” este cartea care îți va lămuri multe dintre curiozitățile pe care le ai legate de acest domeniu delicios care este gastronomia, inclusiv o dilemă de bun-simț pe care multă lume o are și anume: care este diferența dintre un chef și un bucătar obișnuit? Așadar, iată de ce nu ar mai trebui să încurci termenii chef și bucătar pe viitor:
„Persoana care poate găti este bucătar, în vreme ce persoana care poate crea un meniu și poate conduce o bucătărie este un chef. Să te intitulezi cu cel de-al doilea termen în vreme ce tu ești cel dintâi, așa cum fac o mulțime de prezentatori de televiziune, este interzis. În unele cercuri, bucătarul este tehnicianul, cu toate că unul bun, iar cheful este dirijorul. Cel dintâi este zidarul, pe când al doilea este arhitectul catedralei.”
De ce să vreau să învăț să gătesc cu ajutorul acestei cărți?
Pentru că Tim Ferriss chiar știe ce vorbește, și nu vorbește doar din auzite, ci din ceea ce a experimentat pe cont propriu. În plus, Ferriss a învățat de la cei mai buni chefi și bucătari ai momentului, deci s-ar putea ca până și bucătarii și chefii care vor citi această carte să aibă lucruri noi de învățat din ea.
Pentru cei lipsiți total de experiență în acest domeniu, cartea de față le deschide noi perspective și îi ajută să întrevadă noi posibilități în viață, ca de exemplu, aceea de a-și lăsa prietenii cu gura căscată cu o cină organizată la ei acasă; de a seduce încă de la prima întâlnire cu un preparat deosebit; de a profita mai mult de calitățile afrodiziace ale diferitelor combinații de ingrediente, sau de a deveni un VIP în restaurantele lor preferate.
Înainte să înveți să gătești trebuie să înveți să înveți
Dar cartea de față te va învăța ceva mai mult decât să gătești. Pentru că să devii chef este doar scopul minor al acestui volum, în timp ce scopul principal este acela de a te ajuta să deprinzi cu ușurință orice abilitate cu ajutorul tehnicilor de învățare rapidă exemplificate în carte. Pentru că „4 ore -Chef” este o carte despre învățare care folosește ca metodă gătitul și mai ales pentru că Tim Ferriss este convins de faptul că, înainte să înveți să gătești este nevoie să înveți să înveți.
Așadar, grație tehnicilor de învățare rapidă prezentate la începutul acestei cărți, vei reuși să dobândești în timp record orice abilitate ți-ai dorit vreodată să ai, fie că este vorba de a înscrie un coș de trei puncte la baschet, de a învăța șah, de a deprinde o limbă străină, sau de a memora rapid un pachet de cărți de joc. Tot aici, autorul îți va furniza tot ce ai nevoie pentru a-ți forma 24 de abilități noi (care nu au nicio legătură cu gătitul) în doar 48 de ore. Și cine nu e curios măcar un pic cum poți citi cu 300% mai repede, în 20 de minute; cum poți fi un vorbitor în public mai bun sau cum poți concepe o afacere de milioane de dolari într-un weekend?
Ești puțin sceptic? E firesc! Autorul garantează în acest sens cu propria lui experiență. Folosind tehnicile de învățare rapidă, Tim Ferriss a reușit să stabilească un record mondial Guiness la tangou (devenind astfel primul american din istorie care deține un record Guinness la tangou) după numai șase luni de studiat tangoul argentinian; să-și depășească frica de apă și să ajungă să înoate în numai câteva luni 1,8 km fără să apeleze la un antrenor; să vorbească în timp record 5 limbi străine (printre care și japoneza); să obțină o medalie de aur la campionatul național al Chinei la kickbox și alte câteva năstrușnicii.
Și dacă chiar vreau să învăț să gătesc?

Dacă citești această carte pentru a te forma sau perfecționa în arta gătitului, aici vei găsi pe lângă lecții de bază în arta gătitului și lecții de măiestrie culinară, filme referitoare la arta culinară; cărți pentru pasionații de gătit; liste cu alimente bune / rele; liste de condimente; ustensile de gătit, de la cele mai banale până la unele cu adevărat revoluționare care îți vor ușura considerabil misiunea de a găti; tehnici de tăiere a alimentelor; tehnici de fermentare a alimentelor și beneficiile fermentării; plante otrăvitoare / plante bune pentru consum; insecte hrănitoare; combinații inedite de arome; vinuri sărace în carbohidrați; sfaturi pentru tăierea cărnii; rețete de fripturi pentru întâlniri amoroase; ingrediente multifuncționale; știința: gelurilor, sferificării, emulsionării, de a face spumă, solvenților, obținerii pudrelor, fermentării, deshidratării, oxidării, transglutaminazei, reacției Maillard, gătirii sub presiune, denaturării, etc. În paralel cu toate acestea, vei găsi multe rețete, pe tot parcursul cărții, în care sunt exemplificate combinații de ingrediente, tehnici de gătire, folosirea ingredientelor rare, specificul diferitelor bucătării ale lumii, și multe alte informații interesante.
Dar să ne întoarcem la ideea de bază a acestui articol, de ce ai citi o carte în care se vorbește preponderent despre mâncare și cum să o prepari, chiar dacă nu îți place să gătești? Autorul însuși îți oferă șase motive demne de luat în seamă în rândurile de mai jos:
• Te învață să devii specialist de primă mână în orice domeniu cu ajutorul tehnicilor de învățare rapidă exemplificate în prima parte a cărții. Acestea te vor ajuta să: înscrii un coș de trei puncte la baschet într-un weekend, să memorezi un pachet de cărți de joc în mai puțin de un minut, să înveți o limbă străină în trei luni, sau mai pe scurt, cartea te va ajuta să dobândești orice abilitate îți dorești în cea mai scurtă perioadă de timp posibil.
• Vei vedea, simți, mirosi, savura viața (și mâncarea) cu alți ochi și la altă intensitate pentru că vei învăța care sunt cele mai bune ingrediente și cele mai savuroase preparate obținute prin combinarea lor;
• Vei atinge forma fizică pe care ți-o dorești datorită dietei sărace în carbohidrați descrisă în carte și care te va ajuta să pierzi nouă kilograme de grăsime într-o lună;
• Vei învăța să impresionezi cu un fel de mâncare deosebit fără să faci eforturi prea mari;
• Îți vei îmbunătăți viața amoroasă și viața sexuală, și chiar mai mult decât atât, vei dobândi superputeri romantice reale datorită ingredientelor delicioase cu efecte….magice.
• Te vei distra copios grație anecdotelor cu tâlc culese din bucătăriile lumii; vei descoperi echipamente de top pentru supraviețuire; vei învăța să-ți construiești colibe în sălbăticie; să obții apă potabilă; te vei familiariza cu armele de vânătoare și ustensilele de pescuit, dar și cu detaliile „tehnice” despre diferite ingrediente și beneficiile lor pentru corpul tău. Pentru că în această carte, cu dimensiuni ușor intimidante (676 de pagini) e imposibil să nu găsești chiar nimic interesant de citit!
Și poate chiar mai mult decât atât…
Îți vei deschide curiozitatea și apetitul pentru gătit fiind ispitit de ideile din această carte și înțelegând că nimic nu se compară cu o masă bună, preparată din ingrediente sănătoase, servită alături de prieteni. Sau, mai bine spus, înțelegând că știința de a prepara mâncare bună și sănătoasă pe care să o împarți cu cei dragi poate face diferența între viața pe care o ai în momentul de față și o viață cu adevărat bună.
Și mai presus de toate, îți vei da seama că nu este niciodată prea târziu ca să înveți ceva nou. Așadar, „Câtă vreme trăiești, continuă să înveți cum să o faci”. (Seneca)
Comandă cartea aici pentru a te bucura pe deplin de savoarea ei:
Leave a Comment