Acest site folosește module cookie.

Unele dintre aceste module cookie sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să ne îmbunătățim experiența prin furnizarea de informații despre modul în care site-ul este utilizat.

Pentru informații mai detaliate despre cookie-urile pe care le folosim, vă rugăm să consultați Politica de confidentialitate

Acceptați setările curente

Descoperă universul Timothy Ferriss și rețetele lui pentru performanță!

Admin ACT si Politon 08.07.2019 0 Comentarii
Timothy Ferriss este un nonconformist prin definiție. Dorința lui de a fi altfel decât majoritatea s-a manifestat precoce, încă de la grădiniță, când, refuzând să învețe alfabetul, a fost la un pas să nu poată duce la bun sfârșit această etapă a educației sale. Ulterior, nonconformismul lui a evoluat odată cu el într-o direcție pozitivă, pe tot parcursul carierei sale încercând să le ofere oamenilor soluții pentru a face lucrurile altfel decât au fost învățați. Nu întâmplător Timothy Ferriss a fost desemnat în 2007 „unul dintre cei mai inovativi oameni de afaceri ai anului” și nu întâmplător următorul citat din Mark Twain, este unul dintre cele după care își ghidează viața:
 
„Ori de câte ori te găsești de partea majorității, e momentul să iei o pauză și să reflectezi.”
 
Așadar, Timothy Ferriss este un autor pentru toți cei care vor să facă lucrurile diferit în viață, bucurându-se în același timp de succes și de un stil de viață satisfăcător. Poți să te încrezi în el? Dacă e să ne luăm după exemplul lui personal, am spune că da. Timothy Ferriss a mărturisit că a testat pe el însuși toate informațiile prezentate în cărțile sale (toate experimentele lui se găsesc  pe blogul său personal: https://tim.blog/) iar la cei 41 de ani ai săi, se poate mândri cu un palmares impresionant.
 
Este antreprenor în serie, angel investor / consilier (pentru companii precum Facebook, Twitter, Evernote, Uber și alte peste 20 de branduri) și autorul bestsellerurilor: 4 ore – săptămâna de lucru, 4 ore – corpul, 4 ore – chef, Instrumentele titanilor și Tribe of Mentors (Tribul mentorilor). Mass-media l-a numit „the Oprah of audio” datorită succesului enorm de care s-a bucurat podcastul care a inspirat cartea Instrumentele titanilor - The Tim Ferriss Show – și care a fost descărcat de peste 400.000.000 de ori. Succesul nu l-a ocolit nici în materie de televiziune, show-ul său difuzat în prime-time The Tim Ferriss Experiment fiind extrem de popular. În cadrul acestuia, Tim Ferriss prezintă tehnici de învățare rapidă care îi ajută pe oameni să atingă rezultate supraomenești într-un timp foarte scurt. La toate acestea se adaugă alte câteva reușite din varii domenii, precum:
 
Lector invitat al Universității Princeton la cursul de management individual;
 
Primul american din istorie deținător al recordului mondial Guinness la tango;
 
Consultant pentru peste 30 de deținători de recorduri mondiale în sporturi profesioniste și olimpice;
 
„Cel mai mare auto-promotor în anul 2008”, conform revistei Wired;
 
Campion național la kickboxing chinezesc;
 
Arcaș călare (yabusame) în Nikko, Japonia;
 
Cercetător și activist în domeniul azilului politic;
 
Dansator de break-dance la MTV, în Taiwan;
 
Competitor la aruncări în Irlanda;
 
Actor în seriale de televiziune de succes în China și Hong Kong (Human Cargo).
 
Inclus de revista Forbes pe lista „Names You Need to Know / Nume pe care trebuie să le cunoști" și de revista Fortune pe lista „40 under 40 / 40 sub 40) și cu cinci bestselleruri New York Times / Wall Street Journal la activ, traduse în peste 30 de limbi, succesul lui Tim Ferriss nu poate fi pus la îndoială. 
 
Dacă te întrebi cărui fapt i se datorează în mod special succesul său, ei bine, unii l-au pus pe seama talentului său de a detecta un anumit sentiment de goliciune care ne caracterizează pe toți până la urmă, într-o măsură mai mare sau mai mică, și mai ales faptului că reușește să transmită impresia că deține secretul pentru a umple acel gol din sufletele oamenilor. 
 
 
4 ORE - SĂPTĂMÂNA DE LUCRU. EVADEAZĂ DE LA RUTINA 9 – 17 ȘI ALĂTURĂ-TE NOILOR OAMENI BOGAȚI
 
 
Această carte s-a aflat timp de șapte ani pe lista bestsellerurilor New York Times, iar motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru nu este greu de ghicit. Ferriss a intuit în această carte ce gol imens este în sufletele „gulerelor albe” care își petrec nenumărate ore închise în birouri anoste, simțindu-se profund neîmplinite. Însă tot el a venit cu o soluție simplă, perfect adaptată secolului 21, pentru toți cei care se simt nefericiți muncind standard de la 9 la 17. 
 
El le propune tuturor celor care s-au săturat de acest stil de viață să găsească o scurtătură pentru a răzbate mai ușor prin lumea extrem de competitivă a zilelor noastre. Potrivit lui Tim Ferriss, soluția cea mai simplă în acest sens este să identifice ceea ce lipsește din viețile oamenilor și să dea acestei descoperiri înfățișarea unei soluții simple. În momentul în care vor deveni suficient de buni la a face asta, nu vor mai fi nevoiți niciodată să muncească după tiparul clasic, considerat depășit de autor. 
 
„Aurul s-a demodat. Noii oameni bogați sunt cei ce abandonează „planul de viață”, tot tergiversat, și își creează în momentul prezent stiluri de viață luxoasă, folosindu-se de moneda lor de schimb: timpul și mobilitatea. Aceasta este o formă de artă și o știință pe care o vom numi Lifestyle Design (LD – designul stilului de viață).
 
Așadar, autorul îți furnizează în această carte toate instrumentele de care ai nevoie pentru a-ți concepe un stil de viață ideal și pentru a te alătura noilor oameni bogați pornind de la propriul său exemplu care a demonstrat că „poți să le ai pe toate în viață”. Tim Ferriss a evoluat într-un timp foarte scurt de la „cel mai prost plătit angajat din companie” la statutul de antreprenor de succes, într-un mod foarte simplu, ieșind din mulțime și procedând în stilul lui, adică, trăind mai mult – și devenind mai mult.
 
 
 
4 ORE – CORPUL. NU ESTE NICIODATĂ PREA TÂRZIU SĂ TE REINVENTEZI!
 
 
 
Dacă în 4 ore – săptămâna de lucru autorul răstoarnă tiparul clasic conform căruia trebuie să muncim până la pensie ca niște sclavi, urmând ca după aceea să ne bucurăm de o viață liniștită, spunând că putem să muncim, să facem ce ne place și să ne bucurăm în paralel din plin de viață, în 4 ore – corpul, autorul ne demonstrează că și alte lucruri pe care le credeam imposibile sunt cât se poate de reale. Ca de exemplu: că poți pierde 9 kilograme de grăsime fără exerciții fizice; că poți alerga 50 de kilometri numai după 12 săptămâni de antrenament; sau că poți face o femeie să aibă orgasm în 15 minute.
 
Ca și în celelalte cărți ale sale, în 4 ore - corpul Tim Ferriss sintetizează biți întregi de informații culese de la persoane avizate, cu scopul de a ne demonstra că vechile metode de slăbit nu sunt eficiente și că metoda cea mai eficientă pentru fiecare dintre noi este să facem schimbări foarte mici care să genereze cele mai spectaculoase rezultate. Tim Ferriss a experimentat pe cont propriu o mulțime de teorii despre slăbit, a consultat atleți de elită și doctori renumiți, iar în final a tras concluziile în acest adevărat manual despre corpul uman, slăbit, sex și dobândirea unor capacități fizice spectaculoase. 
 
Cartea cuprinde atât o parte teoretică, care îți explică cât se poate de simplu și clar modul de funcționare al organismului uman, dar și o serie de noțiuni frecvent întâlnite în lumea celor pasionați de body building, cât și o parte practică în care vei afla pas cu pas ce să mănânci și ce tip de exerciții să practici pentru a obține corpul la care visezi. Vei afla mai exact:
 
Cum să slăbești 9 kilograme în 30 de zile fără să faci exerciții fizice;
 
Ce ai voie să mănânci, ce nu ai voie, ce e indicat, ce nu e indicat, pentru a topi cât mai multă grăsime, și mai ales, vei afla multe lucruri rele despre acești „balauri” ai dietelor, intitulați carbohidrați;
 
Greșeli frecvente pe care le faci atunci când ții dietă;
 
Cum să nu te îngrași atunci când te îndopi;
 
Cum să pierzi grăsime cu ajutorul unor pungi cu gheață;
 
De ce sunt bune dușurile reci?
 
Ce sunt steroizii și care sunt efectele lor secundare?
 
Ce antrenamente să faci pentru a-ți tonifia diferite grupe musculare sau pentru a pierde în greutate?
 
Cum să obții 15 kilograme de mușchi în 30 de zile fără steroizi, doar cu antrenamente susținute la sala?
 
Cum să îți îmbunătățești performanțele sexuale ținând cont de anumite trucuri?
 
Cum să ai un somn odihnitor și cum să te simți mai odihnit dormind mai puțin;
 
Cum să scapi de durerile de spate, cervicală, gât, etc. prin renunțarea la anumite obiceiuri și prin exerciții fizice;
 
O serie de instrumente și trucuri pentru atleți;
 
Cum să îți prelungești viața?
 
 
INSTRUMENTELE TITANILOR: TACTICILE, RUTINELE ȘI OBICEIURILE MILIARDARILOR, FIGURILOR PUBLICE ȘI ARTIȘTILOR DE TALIE MONDIALĂ
 
 
În mitologia greacă, titanii erau fiii lui Uranus, unul dintre zeii primordiali, reprezentând personificarea cerurilor și considerat zeul cerului. Unul dintre titani, mai precis Cronos, își mutilează tatăl luându-i locul și devenind stăpânul universului.
 
Titanii lui Timothy Ferriss sunt un soi de stăpâni ai universului mai mici, fiecare câștigându-și un rol privilegiat în societate datorită talentului sau performanțelor deosebite pe care au ajuns să le atingă într-un anumit domeniu de activitate.
 
Așadar, fie că este vorba despre scriitori, sportivi, actori, regizori, muzicieni, investitori sau antreprenori de succes, cartea ne aduce în prim plan o serie de oameni excepționali și o parte din secretele care i-au ajutat să reușească în viață.
 
Latura aceasta puțin mondenă a cărții o face cu atât mai atractivă cu cât persoanele vizate (în jur de 140 la număr) au niște povești de viață și niște trasee profesionale cu totul și cu totul excepționale. Paulo Coelho, Kevin Costner, Jamie Foxx, Bryan Johnson , Edward Norton, Tony Robbins, Arnold Schwarzenegger, Chris Young sau Andrew Zimmern sunt doar câteva exemple.
 
Care sunt instrumentele cu care și-au clădit existențele excepționale de care se bucură astăzi, sau mai exact micile lor secrete care îi ajută să funcționeze până și în clipele cele mai grele? Vei afla parcurgând această carte extrem de actuală și extrem de ancorată în realitatea zilelor noastre, care îți oferă o serie de, ceea ce autorul numește „rețete pentru performanță”. 
 
Te las acum în compania unui scurt fragment din carte reprezentând instrumentul „BINE” – folosit adesea de Jocko Willink, comandant Navy SEAL în rezervă:
 
„Cum fac față piedicilor, eșecurilor, întârzierilor, înfrângerii sau altor nenorociri? Eu am o modalitate relativ simplă de a face față acestor situații. Există un cuvânt cu care le poți înfrunta pe toate, și acesta este „bine.” […]
 
Când lucrurile merg prost, nu descuraja pe toată lumea, nu te speria, nu ceda frustrării. Nu. Privește povestea în sine și spune: „Bine”. 
 
Și nu vreau să apelez la clișee. Nu încerc să par dl. Zâmbește Optimist. Tipul ăla ignoră crudul adevăr. Tipul ăla crede că o atitudine pozitivă va rezolva problemele. Nu va rezolva nimic. Dar nici fixarea pe probleme nu va rezolva nimic. Nu. Acceptă realitatea, însă concentrează-te pe soluție. Acceptă dificultatea respectivă, acceptă că există o piedică, acceptă problema respectivă și transform-o în ceva bun. Mergi înainte. Și dacă faci parte dintr-o echipă, atitudinea aceasta se va transmite și la ceilalți. 
 
În sfârșit, ca să închei cu asta: ghici ce se petrece dacă poți rosti cuvântul „bine”? Înseamnă că ești încă viu. Înseamnă că respiri. 
 
Și atâta timp cât respiri, înseamnă că o parte din tine mai poate încă să lupte. Așa că ridică-te, scutură-te de praf, reîncarcă-te, reintră-ți în formă, reactivează-te și ieși la atac. 
 
Și mai bine de atât nu se poate.”
 
 
Profită de înțelepciunea titanilor dar și de celelalte două cărți ale lui Tim Ferriss apărute la editura ACT și Politon, achiziționând pachetul promoțional la un preț special:
 
 
Pachet cărți Timothy Ferriss 
 
sau, dacă preferi audiobook-urile,
 
PACHET TIMOTHY FERRISS - INSTRUMENTELE TITANILOR (CARTE TIPARITA) + 4 ORE CORPUL (AUDIOBOOK 3 CD-URI) + 4 ORE SAPTAMANA DE LUCRU (AUDIOBOOK 2 CD-URI)
 
 
Sursa foto: The Daily Beast

Leave a Comment