Acest site folosește module cookie.

Unele dintre aceste module cookie sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să ne îmbunătățim experiența prin furnizarea de informații despre modul în care site-ul este utilizat.

Pentru informații mai detaliate despre cookie-urile pe care le folosim, vă rugăm să consultați Politica de confidentialitate

Acceptați setările curente
În contextul creșterii numărului de cazuri de îmbolnăvire cu virusul COVID-19 pe teritoriul României, în perioada următoare nu se vor mai putea ridica comenzile de la sediul nostru.Produsele editurii ACT si Politon se găsesc în majoritatea librăriilor din România sau vor putea fi livrate cu încredere prin curier. Vă mulțumim !

„Tribul mentorilor” - cartea pe care trebuie să o citești cel puțin o dată în viață

Admin ACT si Politon 19.02.2020 0 Comentarii

Scurtăturile sunt frumoase. Când ai de parcurs un traseu de 6 km și cunoști o cărare care îți înjumătățește distanța, te simți mult mai bine și mai încrezător. 


Așa este și în viață. Când cunoști situațiile foarte bine și știi cum să scurtezi timpul pentru orice, te simți stăpân pe tine și gata de călătorie. 

 

Dar ce faci când viața te ia prin surprindere? Când nu mai știi exact pașii pe care trebuie să îi urmezi sau trucurile pe care să le aplici? 

 

Poți pierde ani buni pentru a acumula experiență și a învăța ce este de făcut sau poți alege să furi scurtăturile altora. 

 

Și de la cine poți învăța cele mai înțelepte sfaturi de viață dacă nu de la „maestrul scurtăturilor" - legendarul autor Tim Ferriss

 

TIM FERRISS a fost listat drept unul dintre cei mai inovatori oameni de afaceri ai companiei Fast, unul dintre cei mai vânduți autori la nivel mondial, și unul dintre cei mai legendari oameni datorită experimentelor sale neobișnuite.

 

Este un investitor/experimentator/consilier în tehnologie pentru (Uber, Facebook, Shopify, Duolingo, Alibaba) și autorul a patru best-seller-uri New York Times și Wall Street Journal, inclusiv „4-ore Săptămâna de lucru" și cea mai recentă apariție, „Tribul mentorilor”, o altă  carte plină de înțelepciune și instrumente care îți vor schimba viața. 

 

Totul a început într-o dimineață când Tim se gândea la prietenii lui care au părăsit prea devreme această lume și a decis că va încerca să afle de la cei mai buni mentori din lume (130 la număr) ce obiceiuri au ei pentru a depăși momentele grele și ce scurtături de viață au pentru orice provocare a vieții. 

 

Este misiunea sa de a face lucrurile mai ușoare și mai rapide pentru toată lumea, astfel încât să le transforma viața și să îi inspire să aducă schimbări benefice în lume. 

 

„Tribul mentorilor” este o compilație de sfaturi scurte despre viață de la 130 de oameni de succes ai lumii, precum: Dita Von Teese, Ashton Kutcher, Jimmy Fallon, Maria Șarapova, Ray Dalio, Larry King, Vlad Zamfir etc. 

 

Scrierea cărții a pornit de la ideea lui Tim de a descoperi cele mai bune sfaturi de viață pentru situațiile dificile care ne copleșesc. Era problema sa în acel moment și s-a gândit să concretizeze totul într-o carte.

 

„Cum ar arăta asta dacă ar fi ușor de făcut? este o întrebare atât de minunată, dar înșelătoare. 

 

Nu trebuie neapărat să fie greu ca să poți realiza ceva, poți obține răspunsurile și de la altcineva. 

 

Și cum Tim Ferriss poate să apeleze la ajutorul multor dintre cei mai înțelepți oameni ai lumii pentru a găsi răspunsuri la cele mai arzătoare întrebări, așa a apărut cartea „Tribul mentorilor".

 

„Viața pedepsește dorințele vag exprimate și recompensează solicitările făcute clar. La urma urmei, în cea mai mare parte, gândirea conștientă înseamnă să-ți pui întrebări și să răspunzi la ele. Dacă vrei confuzie și supărare, pune întrebări vagi. Dacă vrei claritate și rezultate nemaipomenite, pune întrebări nemaipomenit de clare.

Din fericire, această aptitudine poate fi dezvoltată. Nu există carte care să-ți poată oferi toate răspunsurile, dar cea de față te poate ajuta să pui întrebări mai bune.” (Tim Ferriss)

 

 

Tim a întocmit 11 întrebări de bază și o listă a oamenilor pe care să îi contacteze, apoi a compilat rezultatele în acest volum. 

 

Sigur că acesta a scurtat procesul de a descoperi înțelepciunea celor expuse prin structura de tip interviu, dar pentru a obține un rezultat magnific, e necesar să citești toată cartea. 

 

Știu, vei spune, cum a scurtat procesul dacă „Tribul mentorilor” are 600 de pagini? 

 

Nicio carte a lui Tim Ferriss nu este prea scurtă, dar oferă scurtăturile necesare în viață. 

 

Autorul sintetizează informațiile primite și le transmite publicului în cel mai ușor mod posibil pentru a se bucura de ele când doresc. 

 

Fără îndoială, este o carte pe care trebuie să o citești măcar o dată-n viață. 

 

Te intrigă să te gândești la tot ce te reprezintă și astfel vei obține perspective noi. 

 

Dar să nu mai lungim discuția și să vedem care sunt cele 11 întrebări la care vei găsi răspunsuri surprinzătoare în carte:

 

Care este cartea sau cărțile pe care le-ai dăruit cel mai des și de ce? Sau care ar fi acele 1-3 cărți care ți-au influențat viața?

 

Ce achiziție de 100 $ sau mai puțin a avut cel mai mare impact pozitiv asupra vieții tale în ultimele șase luni (sau în trecutul apropiat)? Fanilor mei le plac detaliile, cum ar fi brandul și modelul, unde ai găsit lucrul respectiv etc.

 

Cum a reușit un eșec, veritabil sau doar aparent, să-ți pregătească drumul spre succes? Ai vreun „eșec personal preferat”?

 

Dacă ai putea să amplasezi un panou publicitar uriaș oriunde și ai putea să scrii pe el orice – metaforic vorbind, dacă ai putea să transmiți un mesaj mai multor milioane sau miliarde de oameni – ce ai scrie și de ce? Pot fi doar câteva cuvinte sau un paragraf. (Dacă ți se pare util, poate fi un citat din altcineva. Există citate la care te gândești frecvent sau după care îți conduci viața?)

 

Care ar fi una dintre cele mai bune sau cele mai rentabile investiții pe care le-ai făcut vreodată? (Poate fi vorba de o investiție de bani, timp, energie etc.)

 

Ai un obicei neobișnuit sau un lucru absurd care îți place?Ce convingere, comportament sau obișnuință nouă ți-a îmbunătățit cel mai mult viața în ultimii cinci ani?

 

Ce sfat i-ai da unui student inteligent și motivat care este pe cale să intre „în lumea reală”? Ce sfat ar trebui să ignore?

 

Ce convingere, comportament sau obișnuință nouă ți-a îmbunătățit cel mai mult viața în ultimii cinci ani?

 

Ce recomandări proaste auzi în meseria ta sau în domeniul tău de competență?

 

Care sunt lucrurile pe care ai învățat să le refuzi mai ușor (distracții, invitații etc.), în ultimii cinci ani? Ce realizări și/sau metode te-au ajutat? Alte ponturi utile?

 

Ce faci când te simți copleșit sau când nu te poți concentra? (Dacă este util: Ce întrebări îți pui ție însuți?)

 

Răspunsurile lor sunt surprinzătoare și chiar dacă nu le vei agrea pe unele, le vei adora din plin pe altele, pentru că fiecare te învață o lecție nouă de viață. 

 

Dacă vrei să ai parte de lecții de viață autentice, intră în tribul mentorilor: 

 

  • Vei afla obiceiuri noi pe care puțini le cunosc și de care se bucură în tăcere. (Aproape) în tăcere pentru că Tim Ferriss a reușit să le extragă secretele. 

 

  • Vei afla scurtături importante despre reușită, momente grele, alegeri dificile, inspirație, drumuri noi, investiții, atitudini etc.

 

Poți găsi cartea „Tribul mentorilor" aici:

 

>>> https://actsipoliton.ro/tim-ferriss-tribul-mentorilor-carte

 

Leave a Comment