Vă lăsați conduși de frică?

Vă lăsați conduși de frică?

02.08.2017

Să nu mă tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea mărunta, purtătoarea desființării totale. Voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. Și, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior și voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi ramane doar eu." - Litania lui Bene Gesserit împotriva fricii din „Dune” de Frank Herbert.

 

Suntem o societate bazată pe frică în aproape orice aspect.

 

Mulți oameni credincioși își trăiesc viețile cu frica față de mânia lui Dumnezeu, cu frică permanentă de a nu face ceva care să îi trimită în iad. Oamenii de afaceri își conduc afacerile bazându-se pe frica de a nu ieși de pe piață. Frica de a nu deveni falit este cea care îi face bogați pe unii oameni. Oamenii cumpără asigurări de frică. Părinții își cresc copiii de frică să nu dea de necaz. Frica de a nu fi grași este motivul pentru care oamenii fac sport. Frica de a nu mirosi urât este motivul pentru care oamenii fac baie.

 

Oamenii încep să fumeze din frica de a nu se integra și renunță la fumat de frică să nu moară. Frica de a nu se integra este motivul pentru care oamenii cumpără lucruri ultimul răcnet. Frica de a nu arăta bătrân este motivul pentru care există industrii întregi - este motivul pentru care oamenii își fac lifting facial, injecții cu botox, liposucții și multe altele.

 

Frica de moarte este motivul pentru care unii oameni nu trăiesc niciodată cu adevărat. Oamenilor le este frică să fie sinceri de frică să nu supere pe cineva. Frica de a nu fi cei mai buni îi paralizează pe unii oameni până ajung să nu mai acționeze niciodată. Frica de a nu fi plăcuți este motivul principal pentru care cei mai mulți oameni se deranjează să fie amabili. Frica de a nu fi concediați este motivul pentru care cei mai mulți oameni se deranjează să lucreze cât timp sunt la serviciu. Frica de a nu întârzia este motivul pentru care oamenii poartă ceas.

 

Frica este factorul motivațional major pentru toată acțiunea ce se petrece în lume. Facem aproape toate lucrurile pe care le facem din frica de consecințele de a nu le face.

 

Frica să nu se deschidă o fermă de porci în mijlocul cartierului dumneavoastră este motivul pentru care orașul are legi de urbanism. Lista este nesfârșită și s-ar putea continua la infinit.

Concluzia: oamenii spun că banii fac lumea să se învârtă. Se înșală. Frica face lumea să se învârtă.

 

Soluția? Nu există una. De fapt, nici măcar nu este o problemă care trebuie rezolvată. Acesta e doar felul în care funcționează lumea.

Întotdeauna este important să înțelegem cum funcționează lucrurile și să fim sinceri în legătură cu asta și să nu încercăm să ne păcălim.

 

În plus, avem nevoie de frică. Imaginați-vă în ce încurcătură am fi dacă oamenilor nu le-ar fi frică de nimic, dacă ar ști că pot să scape fără teama răzbunării. Gândiți-vă la frica adevărată în care am trăi cu toții dacă oamenilor nu le-ar fi frică de consecințe pentru comportamentul lor rău. Frica este un lucru bun. Îmbrățișați frica!

 

Dar nu vă minții singuri în legătură cu motivul pentru care faceți ceea ce faceți; vă este frică de ceea ce se va întâmpla dacă nu o faceți. Nu vă mințiți singuri în legătură cu motivul pentru care alții fac ceea ce fac. Ca și dumneavoastră, le este frică de ceea ce se va întâmpla dacă nu o fac. Înțelegerea acestui concept simplu vă va face un vânzător mai bun, un lider/manager mai bun, un părinte mai bun și un soț mai bun și un prieten mai bun. Vă va face un cetățean mai bun și un alegător mai bun.

 

A înțelege că frica este factorul motivațional cheie al tuturor comportamentelor umane vă va permite să vedeți mai clar lumea din jurul dumneavoastră.

 

Iar pentru a afla cum puteți totuși să acționați pentru a vă atinge obiectivele, trecând de frică, vă invităm să ascultați audiobookul „Fii coios. Cum să nu mai fii o victimă și să îți recuperezi viața, afacerea și echilibrul” de Larry Winget.

 

Leave a Comment