Acest site folosește module cookie.

Unele dintre aceste module cookie sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să ne îmbunătățim experiența prin furnizarea de informații despre modul în care site-ul este utilizat.

Pentru informații mai detaliate despre cookie-urile pe care le folosim, vă rugăm să consultați Politica de confidentialitate

Acceptați setările curente

Procrastinarea intenționată

17.01.2019 0 Comentarii

Ar trebui să procrastinezi intenționat?

 

Pe scurt, avem un număr limitat de minute de-a lungul unei zile, iar succesul depinde adesea de felul în care ne organizăm timpul pentru a fi și eficienți. În timp ce majoritatea oamenilor se concentrează pe ce este mai important sau urgent de făcut, există și un al treilea factor care ar trebui luat în seamă – iar acesta poate să îți schimbe viața.
Rory Vaden este cofondatorul Southwestern Consulting, un cabinet de consultanță de milioane de dolari care funcționează la scară mondială. Vaden este expert la nivel global în ceea ce privește autodisciplina și productivitatea. A fost invitat să vorbească în cadrul emisiunii Oprah, la CNN, CNBC și altele. Ultima sa carte se numește Procrastinarea intenționată: 5 permisiuni ca să îți multiplici timpul.
De curând, l-am intervievat pe Rory Vaden pentru a afla care este secretul în obținerea concentrării potrivite.

 

Kevin Kruse: Povestește-ne despre „pâlnia focalizării”, care conține 5 permisiuni de a „procrastina intenționat”.

 

Rory Vaden: Pâlnia focalizării este încercarea noastră de a crea o imagine vizuală care codifică procesul gândirii prin care trec multiplicatorii (oamenii de succes), atunci când evaluează modalitățile de petrecere a timpului.

Această idee este bazată pe psihologie: vorbind strict despre pâlnia focalizării, înseamnă să îți imaginezi o pâlnie care, în partea de sus, cea lată, cuprinde toate sarcinile tale, email-urile și lucrurile de făcut. Privindu-le, te întrebi: „Pot fi acestea eliminate?” Merită efortul de a mă ocupa de ele? Aceasta este permisiunea de a ignora. Dacă nu pot fi eliminate, atunci ajungi la mijlocul pâlniei, care înseamnă: „Pot fi acestea automatizate?”. Și iată permisiunea de a investi. Unul dintre lucrurile despre care vorbim este automatizarea și ce înseamnă aceasta pentru timpul tău.
Dacă nu poți elimina sau automatiza, atunci sarcina va aluneca spre capătul de jos al pâlniei, care înseamnă „delegare”. Aceasta este permisiunea imperfecțiunii și a capacității de a realiza că 80% dintr-o sarcină îndeplinită de altcineva e mai bine decât 100% îndeplinit de tine. Dacă poți accepta permisiunea ca lucrurile să fie puțin imperfecte, pentru o scurtă perioadă de timp, îndeplinite de altcineva, atunci lucrul acesta îți va multiplica timpul în viitor.
Dacă nu poți elimina, automatiza sau delega o sarcină, atunci aceasta cade la capătul de jos al pâlniei. În acel moment mai rămâne doar întrebarea: „Această sarcină trebuie îndeplinită acum sau mai poate aștepta?” Dacă trebuie dusă la bun sfârșit acum, atunci trebuie să te concentrezi: anulează-ți alarmele, închide-ți email-ul și închide ușa. Nu e nimic nou sau original acolo.
Dar dacă răspunsul este că sarcina poate aștepta până mai târziu, atunci intră într-o cu totul altă categorie: procrastinează intenționat, sau, pe scurt, POP (Procrastinate on Purpose), care este și titlul cărții. În acest caz, se numește permisiunea incompletului. Acea sarcină va ajunge din nou în capătul de sus al pâlniei. Nu o amâni la nesfârșit, dar va trece ciclic prin pâlnie până când, la un moment dat, în viitor, una dintre celelalte patru strategii de a elimina, de a automatiza, de a delega sau de a concentra va duce la finalizarea ei.

 

 

Kevin Kruse: Tu spui, de asemenea, că modalitatea prin care îți multiplici timpul este aceea prin care îți acorzi permisiunea emoțională de a ți-l petrece făcând lucruri care îți creează mai mult timp pentru mâine. La ce te referi când spui asta?

 

Rory Vaden: Este adevărat că nu poți face nimic pentru a avea mai mult timp într-o zi. Cu toții avem la dispoziție aceleași 24 de ore, care înseamnă 1.440 de minute și 86.400 de secunde. Exact asta este problema, și anume că majoritatea dintre noi trăim în ceea ce noi numim paradigma urgenței, care practic înseamnă că evaluăm lucrurile comparându-le cu ce altceva mai avem de făcut în acea zi. Ne trezim și ne întrebăm: „Care este cel mai important lucru pe care trebuie să îl fac astăzi?”
Dar multiplicatorii nu gândesc astfel. Multiplicatorii nu se gândesc la ziua de azi, se gândesc la ziua de mâine, de poimâine, răspoimâine, adică la ceea ce noi numim semnificația calculelor. Majoritatea oamenilor dau o notă sarcinilor de îndeplinit pe baza importanței, adică importanța și urgența. Multiplicatorii fac, subconștient, un al treilea calcul, iar acesta este: „Cât de important este acest lucru pe termen lung?” Cu alte cuvinte, în ce măsura va conta asta mâine, poimâine sau răspoimâine?
Ei își dau seama că, în loc să încerce să îndeplinească un volum cât mai mare de sarcini într-o zi, este suficient să îndeplinească doar una sau două dintre cele care contează. Ei sunt aceia care își creează mai mult timp mâine. Semnificația calculelor schimbă totul. Multiplici timpul prin petrecerea timpului de astăzi cu unele lucruri care îți vor lăsa mai mult timp mâine.

 

Kevin Kruse: Există ceva anume ce îi provoci pe cititori să încerce, ceva care să îi facă mai buni în prezent?

 

Rory Vaden: Un lucru care este foarte simplu, dar care îți va schimba viața dacă îl faci zilnic, este să citești în fiecare zi. Citește ceva optimist în fiecare zi, fie că e o carte, un fragment dintr-o carte, un blog sau un articol.
Sunt convins de faptul că toți cei pe care îi întâlnesc sunt foarte isteți, sunt oameni foarte inteligenți. În cea mai mare parte, ei doar sintetizează, după care transmit, oricât de subtil, alte lucruri pe care le-au citit. Asta-i ceea ce îi face în mod inevitabil mari conducători sau lideri de opinie.
    
Majoritatea oamenilor nu mai citesc după ce își încheie studiile. În schimb, marea majoritate a celor mai înstăriți oameni și a celor mai mari lideri de opinie fac asta zi de zi.


Kevin Kruse, Forbes, 7 martie 2017

Leave a Comment