Acest site folosește module cookie.

Unele dintre aceste module cookie sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să ne îmbunătățim experiența prin furnizarea de informații despre modul în care site-ul este utilizat.

Pentru informații mai detaliate despre cookie-urile pe care le folosim, vă rugăm să consultați Politica de confidentialitate

Acceptați setările curente

Echilibrul financiar depinde de o inimă prosperă

Admin ACT si Politon 06.04.2016 0 Comentarii

Inima prosperă. Crearea unei vieți îndestulătoare (The Prosperous Heart. Creating a Life of 'Enough') de Julia Cameron și Emma Lively este o carte de dezvoltare personală potrivită tuturor acelora care își doresc să dobândească o mai bună cunoaștere asupra noțiunii de prosperitate. Subtitlul „crearea unei vieți îndestulătoare” este un mesaj pe care toți ar trebui să-l înțelegem și să-l implementăm în viețile noastre.

Tradus în limba romană de Ioana Vighi, volumul are 253 de pagini și este un program de 12 săptămâni, împărțit în 12 capitole, de redobândire a echilibrului și a conexiunii cu banii și perspectivele noastre financiare.

Autoarea Julia Cameron ne „ghidează” prin aceste lecții făcând apel la spiritul creativ din noi pentru o mai bună reușită de conectare la prosperitate, în toate aspectele vieților noastre. Mesajul principal al scriitoarei este că nu putem separa resursele financiare de spiritualitate, sau de orice altă formă esențială care ne întregește existența.

Cel mai important aspect al acestei cărți sunt instrumentele pe care Julia Cameron le propune pentru a parcurge mai ușor cele 12 lecții, din cele 12 săptămâni de antrenament. Acestea sunt:

  • poza-blog-inima-prospera-julia-cameronPaginile matinale sunt principalul instrument în recuperarea creativității și în stabilirea prosperității. Trei pagini pe zi scrise de mână, strict fluxul conștiinței, provoacă, clarifică, alină, liniștesc, prioritizează și organizează ziua ce urmează.

  • Contabilizarea este cel de-al doilea instrument și acesta este esențial prosperității. El constă în a ține un carnețel al banilor care vin și care pleacă, aducând claritate asupra finanțelor noastre.

  • Abstinența de la a ne mai face datorii înainte de salariu (oricât de greu ar fi) deoarece nu ne putem simți prosperi atunci când suntem îndatorați.

  • Cel de-al patrulea instrument este în aparență simplu spre deosebire de Contabilizare și de Paginile Matinale deoarece nu necesită nici un efort intelectual. Care este acest instrument? Plimbarea. A ne plimba de cel puțin două ori pe săptămână, pentru minimum douăzeci de minute este esențial. Plimbarea este o „oportunitate de a ne cufunda în prezent”. Este o modalitate de a experimenta bogăția lumii.

  • Ultimul instrument propus de Julia Cameron este pauza. O dată dimineața și odată seara trebuie să ne alocăm cinci minute ca să stăm liniștiți.

Odată ce ați înțeles funcționalitatea celor aceste 5 instrumente aveți tot ce vă trebuie pentru a parcurge, cu succes, cele douăsprezece săptămâni.  Acum știți cum să schimbați și să îmbrățișați evoluția dumneavoastră atunci când trebuie să vă confruntați cu dezvoltarea prosperității.

În final, noi, omenirea, suntem evoluție și scopul nu este acela de a fi compleți ci să ne îmbogățim crescând, învățând și experimentând prosperitatea în toate formele ei, dintr-o perspectivă echilibrată și sănătoasă. O inimă prosperă își recunoaște toate sentimentele și acceptă întreaga paletă de emoții umane.

Prosperitatea nu înseamnă doar să ai lucruri. Este conștiința care atrage lucrurile.

Eric Butterworth


Photo amazon.com/Julia Cameron

Apreciată în lumea literară, dar și în teatru, film și televiziune, Julia Cameron a scris peste treizeci de volume pe teme de spiritualitate și nu numai: ficțiune, non-ficțiune, poezie, teatru, memorii etc., precum și câteva musicaluri și un scenariu de film. Cele mai îndrăgite lucrări ale sale sunt bestsellerurile pe tema procesului creativ, ca The Artist's Way (Calea artistului) sau The Writing Diet (Dieta prin scris). Anii petrecuți la Hollywood (a fost soția regizorului Martin Scorsese, împreună cu care are o fiică, Domenica Cameron-Scorsese) i-au furnizat material de inspirație pentru volumul de proză scurtă Popcorn: Hollywood Stories.

Comandați cartea în format tipărit aici

Leave a Comment