Cum să vorbești pe limba banilor: Ce spun finanțiștii și ce vor să spună în realitate - Carte Tiparita
John Lanchester ; 

Cum să vorbești pe limba banilor / How to Speak Money de John Lanchester este un instrument util pentru oricine dorește să înțeleagă și să își formeze o opinie obiectivă despre mediul economic în care trăiește. În cazul în care deja te-am „convins” că avem de-a face cu o lectură foarte plictisitoare, ei bine, află că, de fapt, lucrurile nu stau deloc așa. Cartea este scrisă într-un stil foarte relaxat și amuzant (conține chiar și bancuri), de aceea îți va aduce un beneficiu dublu: pe de o parte, îți va lămuri niște noțiuni din sfera economică frecvent vehiculate, dar de cele mai multe ori, înțelese doar parțial, iar pe de altă parte, te va destinde cu stilul și umorul ei inteligent.

John Lanchester (n. 25 februarie 1962) este un scriitor și jurnalist britanic născut în Hamburg (Germania), crescut în Hong Kong și educat în Anglia, care s-a remarcat prin talentul de a explica lucruri complexe într-o manieră foarte simplă. De-a lungul timpului, articolele semnate de Lanchester au apărut în publicații precum: London Review of Books, The Observer, The New York Review of Books, The Guardian, The Daily Telegraph sau The New Yorker. Romanele semnate de el, dintre care amintim: The debt to pleasure (Datoria față de plăcere), Mr. Phillips (Dl. Phillips), Fragrant harbour (Portul înmiresmat) sau Capital (Capitalul) au fost recompensate cu numeroase premii și au fost traduse în 25 de limbi. Volumul său Whoops!: Why everyone owes everyone and no one can pay (Hopa! De ce toți datorăm tuturor și nimeni nu poate plăti) a furnizat lumii una dintre cele mai pe înțelesul tuturor explicații despre criza financiară din 2007 – 2010 și consecințele ei.

Cum să vorbești pe limba banilor este structurată în două părți: Limba banilor și Un dicționar al banilor, în prima parte autorul oferind câteva considerații generale despre limbajul finanțiștilor și necesitatea pregătirii individuale pentru a-l înțelege, iar în cea de-a doua parte, descoperim un dicționar foarte util și foarte explicit al celor mai întâlniți termeni specifici… „științei mohorâte”, așa cum boteza Thomas Carlyle domeniul științelor economice. 

„Dacă limba banilor este atât de utilă, atât de eficientă în comunicarea economică a ideilor, cum se face că pare atât de descurajant de dificilă, atât de închisă și de exclusivistă? Cum se face că nu o învățăm automat în timp ce creștem, așa cum învățăm limba pe care o vorbim? ”

Autorul povestește că a început să își educe limbajul financiar într-o perioadă în care a trebuit să scrie niște articole despre bănci pentru London Review of Books, perioadă în care, era nevoit să caute mereu explicațiile termenilor economici pe care nu îi înțelegea, exemplificând totodată cum a reușit să descifreze treptat acest puzzle complicat care este limba banilor. Lanchester povestește cum economia a devenit din ce în ce mai palpitantă pe măsură ce a început să o înțeleagă mai bine, și cum, la un moment dat, și-a dat seama că poate juca rolul de intermediar între publicul larg și experți. 

El explică totodată că, dat fiind faptul că majoritatea termenilor economici nu pot fi înțeleși parțial sau deduși din context, pregătirea individuală în acest domeniu e absolut necesară. Iar cartea de față ne oferă un sprijin tocmai în acest scop: de a înțelege exact ceea ce ni se spune și de a nu ne lăsa induși în eroare de inversificare. Inversificarea este definită ca transformarea unui vechi cuvânt dintr-un domeniu oarecare, într-un termen complet nou aparținând domeniului economic, care poate echivala mai mult sau mai puțin cu opusul său.

Încă din acest capitol introductiv, autorul ne familiarizează cu istoricul și semnificația unor concepte din domeniul economic dar și cu denumirile unor instrumente financiare exotice care ne duc cu gândul la cu totul altceva, precum: zidul chinezesc, fondurile speculative de investiții, securitizarea, titlurile de valoare, obligațiunea Bowie, bailout, credit, inflație, sinergie, mergând până la identificarea istoriei și originii banilor și la căutarea celei mai potrivite definiții pentru economie și legile ei. Autorul va clarifica tot aici și alte concepte precum: economia neoliberală, teoria pieței eficiente, bulele speculative, ș.a.

Ajungând la concluzia că economia se referă la instrumente și considerând limbajul ca fiind cel mai important instrument dintre toate, cel fără de care celelalte nu funcționează, autorul ne furnizează un „dicționar al banilor” în care vei regăsi explicații  accesibile, dar și foarte amuzante uneori, ale unor noțiuni economice, dar și exemple foarte interesante care te vor ajuta să conștientizezi multe realități economice ale zilelor noastre, care altfel, foarte probabil, ar fi fost trecute cu vederea.

John Lanchester reușește astfel să ne ofere într-o formă foarte atractivă și amuzantă un dicționar economic care, în mod normal, nu ar fi putut fi altfel decât, foarte plictisitor. Printre termenii explicați regăsim noțiuni utilizate frecvent, care ne sună foarte familiar deși nu suntem siguri dacă le înțelegem perfect sau nu, precum: active, pasive, capital; acțiuni și participațiuni; agenții de rating; amortizare; asigurare; Banca Mondială; bancă de investiții; cerere, ofertă, CPI (indicele prețurilor de consum), credit ipotecar, etc, dar și noțiuni și expresii mai rar întâlnite precum: Capitolul 11, cărăbuși de aur, ciclul Kondratiev, City of London, cleptocrație, coeficientul Gini, contractul de zero ore, curba Laffer, dobândă compusă, eviscerare, hazard moral, haircut, etc.

Și pentru a vă convinge de faptul că dicționarul economic al lui Lanchester este pe cât de folositor, pe atât de amuzant, vă invit să savurați în rândurile ce urmează câteva mostre din stilul și umorul lui inteligent:

Forumul Economic Mondial de la Davos: „Organizația este „angajată în îmbunătățirea situației mondiale”. În cea mai mare parte, este de fapt un club al bogătașilor, care și-au luat angajamentul să păstreze actuala ordine mondială. Este finanțat prin donații făcute de „companiile membre”, care sunt aspiranții obișnuiți la titlul de dr. Evil – Goldman, Google, GE și acestea sunt doar cele cu litera G. Tema anuală este de fiecare dată un exemplu magnific de abureală corporatistă lipsită de orice conținut: în 2013, a fost vorba despre „reziliența dinamică”. Trebuie reținut că Davos este și prenumele piratului Davos Seaworth din Urzeala tronurilor și este aproape identic cu cuvântul Davros, creatorul malefic al dalekienilor din Dr. Who.”

Eșec ascendent: „Se întâmplă foarte des în viața publică britanică: cineva este numit într-un post, o face de oaie și apoi este promovat într-un alt post, mai important, exact atunci când lucrurile se duc de râpă la vechiul post; apoi procesul se repetă.”

Gluma preferată a oricărui economist: „Un fizician, un chimist și un economist naufragiază pe o insulă și nu au niciun pic de mâncare. Valurile aduc la țărm o conservă cu supă. Fizicianul zice: „Hai să lovim conserva cu o piatră și să o deschidem”. Chimistul spune: „Hai să facem un foc și să o încălzim până explodează”. Economistul spune: „Pentru început, să presupunem un deschizător de conserve.”

Greșelile degetelor dolofane - „Se produc atunci când un trader apasă pe o cifră greșită de pe tastatură și cumpără din greșeală un număr nepotrivit de ceva. În aprilie 2012, un funcționar german a adormit cu capul pe tastatură – eu aș zice cu nasul sau poate cu unul dintre obraji – pe tasta 2 și a transformat din greșeală transferul a 62,40 de euro al unui pensionar într-un transfer de 222.222.222,22 de euro.”

Indicele atractivității chelneriței - „Ne sugerează că pe măsură ce performanțele economiei devin din ce în ce mai bune, femeile frumoase găsesc locuri de muncă din ce în ce mai bune – cele la care fetele din serialul Girls (Fetele) creat de Lena Dunham se referă prin expresia „joburi pentru fete frumoase”, cum ar fi cele de recepționere la o galerie de artă și altele similare. Atunci când  timpurile devin mai grele, fetele care s-ar fi putut angaja înainte la joburi pentru fete frumoase ajung să lucreze pe post de chelnerițe. Deci, cu cât economia merge mai prost, cu atât este mai frumoasă chelnerița.”

Indicele Forbes al costului unui trai foarte bun - „Așa cum spun chiar cei de la Forbes, CLEWI este pentru cei foarte bogați ceea ce CPI-ul este pentru „oamenii de rând”. El cuprinde patruzeci de articole și acestea sunt hilare, deși poate că n-ar trebui să i le arăți și mătușii tale cu simpatii de stânga, dacă suferă de hipertensiune: haine de blană de zibelină rusească de la Bloomingdale’s, cămăși de la Turnbull and Asser, mocasini Gucci, pantofi John Lobb făcuți manual, un an la școala și internatul Groton, un iaht, un cal, o piscină, un avion Learjet, un Rolls-Royce, o ladă de Dom Pérignon, patruzeci și cinci de minute cu un psihiatru din Upper East Side (n.r: cartier select din New York), o oră de planificare imobiliară cu un avocat și, amu¬zant sau enervant, un an la Harvard.”

PIB-ul mondial - PIB-ul total al lumii – „Deci asta ar fi toată activitatea economică de pe Pământ – se ridică la 71.830 miliarde de dolari sau 71,83 trilioane de dolari în momentul scrierii cărții. Datele provin de la CIA, așa că trebuie să fie adevărate.”

Postfața cărții este o meditație despre lumea în care trăim, care pornește de la premisa că ne aflăm în plină schimbare economică. Autorul încearcă să întrevadă care va fi viitorul omenirii pornind de la cifrele și datele foarte concrete pe care le deține, oferindu-ne, din păcate, o viziune, nu tocmai optimistă în legătură cu acesta…

Pentru a-ți mai potoli curiozitatea, dar și ca subiect de meditație până la achiziționarea cărții, îți redăm în rândurile ce urmează un citat folosit de autor pentru a-și susține ideile din Tony Judt, Ill Fares the Land (Răul conduce țara):

„Natura materialistă și egoistă a vieții contemporane nu este ceva intrinsec naturii umane. Mare parte din lucrurile care par „naturale” astăzi datează din anii 1980: obsesia pentru crearea de bogăție, cultul privatizării și al sectorului privat, creșterea disparităților dintre bogați și săraci. Și, mai presus de toate, retorica ce le însoțește: admirația necondiționată pentru piețele dezlănțuite, disprețul pentru sectorul public și credința iluzorie într-o dezvoltare la nesfârșit.

Nu putem continua să trăim în felul acesta. Mica prăbușire din 2008 ne-a reamintit că un capitalism nereglementat este cel mai mare dușman al său: mai devreme sau mai târziu va cădea victimă propriilor excese și va apela din nou la stat, cerând să fie salvat. Dar dacă ne mulțumim doar să strângem rămășițele și continuăm la fel ca înainte, ne putem aștepta la tulburări și mai mari în următorii ani.  Și cu toate acestea, nu părem capabili să concepem alternative.”