Alege-te pe tine însuți – poveștile
ACT și Politon vă oferă cartea audio Alege-te pe tine însuți – Poveștile, de James Altucher. Toate poveștile sunt trăite de către autor, iar unele dintre ele sunt stânjenitoare, după cum tocmai el susține. Aveți ocazia de a asculta aceste povești în limba română, în lectura actorului Cosmin Șofron.
„Când viața se întâmplă, și e vina ta și nu e vina ta.”
Altucher spune că speră să fi învățat cum să se aleagă pe el însuși. „Vreau să învăț în fiecare zi cum să-mi accept mediul, cum să fac ce vreau, cum să fiu aproape de cei de care vreau să fiu aproape și să accept faptul că nu pot să-mi controlez viitorul. Universul e infinit și nu trebuie limitat de zona de confort care mi-a fost inoculată de propriile mele temeri, de temerile altora, de solicitările altora, de nevoile altora”.
Cartea Alege-te pe tine însuți a fost scrisă, dar autorul a lăsat în afara ei un număr însemnat de povești, pentru că acel volum nu era gândit ca o carte cu povești. Obiectivul acelei cărți este acela de a ajuta, și chiar dacă relatarea unor povești este adesea cea mai bună manieră de a transmite un mesaj, cartea în sine nu-și propunea să relateze povești. James Altucher spune că această carte audio este cel mai bun material scris vreodată de el. „Sunt atât de mândru de poveștile din acest audiobook, încât…încât nu știu. Pur și simplu, sunt foarte mândru de ele.”
„Am început să scriu ficțiune în urmă cu vreo douăzeci și cinci de ani. Scriam trei mii de cuvinte pe zi…eram programator așa că mi-am ales un loc de muncă la care scriam un program, și n-aveam altceva de făcut decât să mă ocup de mentenanța acestuia. Cum programul funcționa, îmi petreceam aproape tot timpul scriind și citind.”
Citiți mai multe informații despre cartea audio "Alege-te pe tine însuți. Poveștile"
Iată una dintre poveștile de pe audiobook:
Cum să fii super-erou
„L-am minţit ca să obţin un loc de muncă. Managerul fondului hedge m-a întrebat câţi bani am în contul bancar. Eu aveam ZERO, dar i-am răspuns: «Un milion de dolari». Asta se întâmpla în 2002. În cei doi ani dinainte pierdusem toţi banii pe care-i câştigasem vreodată şi casa. La momentul acela eram falit. El a zis: «Cum îţi permiţi să trăieşti din aşa ceva?» Ceea ce acum mi se pare ridicol este că la momentul acela am simțit cum fiecare celulă din mine se întoarce cu susul în jos de ruşine.
Am avut impresia că aş fi demonstrat că am curaj dacă i-aş fi întors întrebarea. «Păi, tu câţi bani ai?» «O sută de milioane de dolari», mi-a zis el. Cine ştie? Unul dintre prietenii mei mi-a spus ceva: «Nu poţi să știi niciodată câţi bani are cineva până în clipa în care începe procedurile pentru faliment».
Am citit o statistică conform căreia oamenii mint (includ aici și «minciunile nevinovate») în medie de zece până la două sute de ori pe zi. Am citit și că oamenii rostesc în medie în jur de două mii cinci sute de cuvinte zilnic. Aşa că una dintre tehnicile prin care să ne oprim din minţit este să nu mai vorbim. Eu încerc să nu vorbesc. Încerc să rostesc în jur de o mie de cuvinte pe zi.
Eu şi managerul fondului hedge am plecat apoi să luăm cina cu soţia lui. O înşela, dar atunci nu ştiam asta. Citisem toate cărţile lui favorite, aşa că puteam să-i citez din ele. «Care sunt cărţile tale preferate?» m-a întrebat. I-am citat din acele cărţi (rahaturi scrise de Ayn Rand). Apoi am citat dintr-un articol de cercetare pe care-l scrisese în 1969 şi pe care-l găsisem îngropat într-o revistă. M-a întrebat: «Ce alte subiectele mă interesează, în afară de finanţe?» Știam că-i place baseball-ul, aşa că am vorbit despre diverse povești din baseball pe care le citisem recent. Baseball-ul e plictisitor.
Managerul fondului hedge mi-a dat bani să-i gestionez. Era primul meu «job» în domeniul financiar. Într-un interval foarte scurt am dublat suma pe care o primisem de la el. Cam un an mai târziu am scris o carte despre cum făcusem asta. M-a concediat pe loc. Credea că am dezvăluit prea multe. Mi-a scris: «Relaţia noastră financiară s-a încheiat». Eu am scris: «Ba nu s-a încheiat. Îmi datorezi bani, fiindcă ai câştigat foarte mult de pe urma mea». Aşa că mi-a trimis imediat un cec. Într-o zi trebuia să duc maşina tatei înapoi la reprezentanţa auto. Tata suferise un atac cerebral, era în comă şi n-avea să mai conducă niciodată o maşină. După ce am returnat-o, managerul fondului hedge m-a sunat şi m-a invitat la cină.
M-am dus la cină şi am început să beau destul de mult. Mă simţeam deprimat. În dreapta mea era amanta. Şi în faţa mea se afla fiica managerului. Eu eram timid şi cam îndrăgostit de fiică, aşa că am trântit singura întrebare care mi-a trecut prin cap: «Ia spune, ce părere ai că (managerul) şi (amanta) se afişează atât de mult în public?»
(Fiica) s-a uitat la (amantă) şi a zis: «Cred că e o târfă ahtiată după bani». Apoi s-a ridicat şi a ieşit din restaurant. Eram îngrozit şi jenat. (Soţia) chiar mi-a scris a doua zi, supărată pe mine, şi (managerul) era supărat pe mine, până când, în cele din urmă, le-am spus tuturor: «Asta e problema familiei voastre. Eu am propriile probleme de familie.»
Oricum, cartea mi-a apărut chiar după asta, şi am fost concediat. Toate acestea vor să spună că e mai bine să vorbești mai puţin. Mai puţine minciuni, mai mult timp ca să asculți şi să gândești, şi să visezi cu ochii deschişi. Mai puţine situaţii stânjenitoare. Mai puţine măşti pe care să le port. Garderoba mea mentală nu poate să adăpostească un număr nesfârşit de măşti. Cu cât înaintez în vârstă, cu atât scade numărul de măşti care încap în garderoba aceea. Alte avantaje când îți ții gura: nu-ţi intră muşte în ea. Îţi intră și mai puţină mâncare, aşa că mănânci mai bine. Dai mai puţine sfaturi. Oricum, nimeni nu urmează sfaturile pe care le dau eu. Oamenii fac ce vor până se rănesc, asemenea unui copil care pune degetele pe plită. E mai uşor să spui adevărul. Asta înseamnă că trebuie doar să-ţi aminteşti câte ceva.
Rostirea unei minciuni înseamnă că trebuie să-ţi aminteşti, ŞI DUPǍ ACEEA să nu scapi din vedere minciuna. Prea mult stres! (Detectoarele de minciuni funcţionează, de fapt, prin măsurarea nivelului de stres). Faptul că faci mai puţină „gură” înseamnă că începi să-ţi foloseşti mai mult ochii şi urechile. Așa cum persoanele nevăzătoare au simțul auzului şi al pipăitului mai dezvoltate. Nevăzătorii par să-şi fi transformat celelalte simţuri în superputeri. Într-un anumit fel, cei care vorbesc mai puţin sunt asemenea super-eroilor.
Dacă devii super-erou şi mă vezi zăcând abandonat în şanţ, te rog să mă salvezi.”
