Pachet 10 cărți de diete și sănătate - pachet carți
*Disclaimer: Rezultatele difera de la persoana la persoana, iar rezultatele nu sunt garantate.
- Producător: ACT si Politon
- Cod produs: pachet10cartidietesisanatate
- Disponibilitate: În Stoc
- 586,95 Lei
- 352,17 Lei
- Fără TVA: 335,40 Lei
citeste mai mult ...
Alimentele pe care le consumăm joacă un rol extrem de important nu numai în ceea ce privește forma noastră fizică și starea noastră de sănătate, ci și fericirea și starea noastră de bine în general.
De aceea, atunci când cumpărăm cărți de nutriție suntem atenți ca ele să ne ofere atât un ce, cât și un de ce, pe înțelesul nostru, astfel încât să putem aplica cu ușurință în practică ceea ce citim în ele.
Dacă ești în căutarea unor cărți bune de diete și sănătate, care să te ajute să pierzi câteva kilograme, să mănânci mai sănătos și să te simți mai bine, pachetul de cărți de mai jos îți va fi de un real folos. Asta pentru că am selectat pentru voi cele mai bune cărți de diete și sănătate apărute la editura noastră în ultimii ani, care te vor ajuta să stabilești cu precizie ce trebuie și ce nu trebuie să mănânci, unde ai greșit până acum, în cazul în care silueta ta nu este tocmai cea dorită și cum poți evita pe viitor să mai faci greșelile pe care le-ai făcut în trecut. Dar cărțile de față, te vor pune la curent și cu cele mai noi metode de tratament apărute în ultimii ani, care te pot ajuta să te vindeci până și de cele mai cumplite boli.
Dacă vreunul dintre aceste subiecte îți suscită interesul, îți recomand acest pachet de 10 cărți la care beneficiezi în această perioadă de o reducere substanțială de 40%.
Iată pe scurt despre ce este vorba în fiecare dintre cele 10 cărți cuprinse în acest pachet:
1. Forța vitală de Tony Robbins și Peter Diamandis, cu Robert Hariri
Este cartea care îți poate salva viața la propriu. Pentru că vorbește despre cele mai noi descoperiri medicale care ne dau posibilitatea în momentul de față să tratăm unele dintre cele mai grave boli, să ne menținem tineri până la vârste înaintate și să ne bucurăm de o stare de spirit excelentă chiar și atunci când împrejurările nu sunt dintre cele mai favorabile. Dar această carte va fi o sursă neprețuită de inspirație pentru toți cei interesați să trăiască mai mult și mai bine și să aibă mai multă energie și vitalitate fără cofeină sau alte stimulente, precum și:
• Să-și crească masa musculară, să-și accelereze metabolismul și să-și mărească densitatea osoasă;
• Să-și crească capacitatea de concentrare;
• Să atingă performanțe de top folosind ultimele tehnologii și dispozitive portabile;
• Să se vindece de cele mai grave afecțiuni cu ajutorul celulelor stem;
• Să-și recapete vederea cu ajutorul terapiei genice;
• Să scape de durerile de spate cu ajutorul celor mai noi terapii în domeniu;
• Să își amelioreze semnificativ simptomele bolii Parkinson recurgând la o operație pe creier fără incizie;
• Să afle ce descoperire revoluționară ar putea eradica osteoartrita;
• Să deslușească misterul îmbătrânirii și cum am putea să o încetinim, să o oprim sau poate, chiar să întinerim.
• Să aplice cele mai noi metode de a slăbi sănătos, dar și câteva remedii anti-îmbătrânire revoluționare;
• Să afle cele mai noi metode de diagnostic și tratament pentru boli grave precum: cancerul, bolile de inimă, diabetul, boala Alzheimer sau accidentul vascular cerebral.
2. Mâncare – ce naiba ar trebui să mai mănânc? de Mark Hyman
Este un ghid care te va inspira să faci alegeri sănătoase în viitor în materie de alimentație. Cartea îți pune la dispoziție cele mai noi și mai interesante informații științifice cu privire la alimente, dar mai ales la ingredientele pe care le conțin acestea, pentru a te ajuta să faci diferența între adevărata mâncare și non-mâncare, sau așa-zisa Frankenmâncare care se găsește astăzi în comerțul de pretutindeni și care este plină de antisubstanțe nutritive, care pot mai degrabă să ne îmbolnăvească, decât să ne hrănească și să ne mențină sănătoși.
Este cartea care te va ajuta să atingi un nivel de performanță mentală mai ridicat. Dave Asprey îți va arăta ce schimbări relativ simple poți face în stilul tău de viață pentru a ajunge la un nivel de energie cerebrală mai mare, pentru a te concentra mai bine, a reține mai multe informații și a gândi mai creativ.
Așadar, dacă vrei să înțelegi mai bine modul cum funcționează creierul uman și cum poți deveni mult mai performant din punct de vedere mental, cartea aceasta reprezintă o lectură obligatorie. Asta pentru că autorul îți dezvăluie în cadrul ei secretele pe care le-a descoperit referitor la creier și la capacitatea lui de a atinge un nivel de performanță maxim, experimentând el însuși diverse metode, de la măști de oxigen, laser cerebral, software pentru antrenament mental, EEG (electroencefalograme), neurofeedback (un tip de biofeedback care îți afișează în timp real activitatea cerebrală), exerciții de respirație, stimulare electrică, băi cu gheață, și până la yoga, meditație, diete, produse farmaceutice, hormoni și toate suplimentele alimentare posibile.
4. Zonele albastre de Dan Buettner
Este o carte pe care o vei citi cu multă plăcere chiar dacă nu te preocupă prea mult secretul longevității umane. Asta pentru că periplul prin „lumea de basm a îmbătrânirii” te poartă în câteva zone atractive ale lumii, asemenea celor mai interesante cărți despre călătorii, având totodată și o pregnantă latură spirituală.
Zonele albastre sunt cele cinci zone din lume în care trăiesc cei mai longevivi oameni, potrivit studiului efectuat de Buettner, mai exact: Sardinia, Okinawa, Loma Linda și împrejurimile ei din California de Sud, Costa Rica și Icaria, o insulă grecească.
Cartea promite că îți va oferi informații nu numai despre cum să mănânci și să trăiești sănătos, pentru a te menține viguros până la cele mai înaintate vârste, dar ea îți va oferi și o parte din filosofia de viață a celor mai longevivi oameni.
5. Soluția zonelor albastre de Dan Buettner
Este o nouă carte din seria Zonele Albastre pe care o vei citi în egală măsură cu plăcere și cu interes. O carte care te va face să-ți pui întrebări cu privire la alimentația și stilul tău de viață, și te va determina, chiar dacă nu îți vei propune în mod expres acest lucru, să schimbi ceva în această privință.
Cartea reprezintă un nou periplu prin cele 5 Zone albastre ale lumii, evidențiind obiceiurile care îi diferențiază pe cei mai longevivi și mai sănătoși oameni de restul lumii. Autorul ne oferă în plus de această dată soluții practice pentru a introduce aceste obiceiuri în viețile noastre, fie la nivel individual, fie la nivel de comunitate, precizând totodată că a urma metoda zonelor albastre, înseamnă a face schimbări atât în stilul de viață, cât și în mediu, nu doar în meniul zilnic. La finalul cărții te așteaptă 77 de rețete delicioase și sănătoase pe care să le gătești pentru tine și familia ta astfel încât să-ți transformi propria viață într-o… zonă albastră.
6. 4 ore – Corpul de Tim Ferriss
Este mai degrabă un tratat, decât o simplă carte despre slăbit. Are și dimensiunile unui tratat: 574 de pagini, din care, vei afla cum să slăbești rapid, cum să faci sex incredibil sau… cum să devii un supraom, îmbunătățindu-ți performanțele sportive. Și pentru a te mobiliza serios pe acest drum, autorul îți vorbește despre necesitatea unui Moment Harajuku (o motivație interioară puternică) și despre „dușul rece” pe care trebuie să îl faci la început de drum, în timpul căruia să conștientizezi cât de urât arată toată acea grăsime și toate acele kilograme în plus pe corpul tău.
Este o carte care face promisiuni uriașe încă de la prima și a doua copertă, promisiuni pe care avem tot dreptul să le punem sub semnul îndoielii atât timp cât sună cel puțin… exagerat. Poți pierde 9 kilograme de grăsime fără exerciții fizice? Poți alerga 50 de kilometri numai după 12 săptămâni de antrenament? Poți obține 15 kilograme de mușchi în 30 de zile fără steroizi, doar cu antrenamente susținute la sala?
Dat fiind faptul că cel care spune că toate aceste lucruri sunt posibile este nimeni altul decât Timothy Ferriss, supranumit de revista Wired „Superman din Silicon Valley”, n-ar fi rău să ne mai gândim cel puțin o dată înainte de a refuza categoric posibilitatea performanțelor mai sus amintite.
Îți dezvăluie o cale naturală pentru a ajunge la starea optimă a corpului și a minții tale. Pentru că Metoda Wim Hof este despre cum să ai mai multă energie, să fii mai puțin stresat și să te bucuri de un sistem imunitar mai puternic, dar și despre cum să dormi mai bine, să-ți îmbunătățești performanțele sportive și cognitive, să-ți ridici moralul, să slăbești și să scapi de anxietate în doar zece zile, cu puterea minții. Pilonii acestei metode sunt: expunerea la frig, respirația conștientă și puterea de concentrare.
Folosind aceste tehnici, mulți indivizi au reușit să amelioreze simptomele debilitante ale bolii Parkinson, ale artritei reumatoide și ale sclerozei multiple, dar și să trateze o mulțime de alte boli, de la Lupus și diabet, la boala Lyme. Iar explicația este cât se poate de simplă pentru aceste vindecări: metoda Wim Hof reduce inflamația din corp.
8. Dieta PlantPlus: Soluția pentru o nutriție personalizată de Joan Borysenko
Este cartea care îți va reaminti o dată în plus că nu există o dietă universală și că fiecare dintre noi avem nevoie de o dietă personalizată pentru a ne simți bine, pentru a fi sănătoși sau pentru a slăbi. Și pentru că autoarea înțelege acest minus major al majorității dietelor, și anume, acela că după ce încetează regimul, kilogramele încep să se așeze înapoi la loc, această carte nu este despre o dietă pe termen scurt, ci despre un stil de viață pe care să îl adopți și să îl păstrezi pentru tot restul vieții mâncând sănătos și delicios în același timp.
Conform lui Joan Borysenko la baza unei diete personalizate trebuie să stea trei genomuri: cel pe care îl moștenim de la părinți; propriul nostru microbiom (flora intestinală și genele ei); și epigenomul (panoul de control al agenților de schimbare din mediu care ne activează și ne dezactivează genele). Așadar, în funcție de acești trei genomi vei putea alege între dieta Atkins, dieta mediteraneană sau o dietă tradițională săracă în grăsimi/bogată în carbohidrați. Însă chiar și după ce te-ai hotărât pentru un anumit tip de dietă este foarte important, consideră autoarea să îți urmărești reacțiile la alimente, dispoziția, starea de bine și rezultatele analizelor, pentru a vedea ce tipuri de alimente îți fac bine și care nu ți se potrivesc.
9. Curs de pierdere în greutate de Marianne Williamson
Această carte te va purta într-o călătorie sacră, profundă. Marianne Williamson a alcătuit 21 de lecții spirituale pentru a scăpa de kilogramele în plus, unde abordează slăbitul dintr-o perspectivă holistică, integrând elemente de natură spirituală, emoțională și psihologică, scopul fiind ceea ce autoarea numește „pierderea conștientă în greutate”.
Marianne Williamson: „Această carte a început și s-a sfârșit ca o discuție între prietene. Oprah Winfrey a inspirat această carte, i-a dirijat cursul și i-a orientat viziunea. Sufletește cu siguranță, dar din multe puncte de vedere și literar, această carte a reprezentat un efort comun. Fiecare pagină este o reflecție a afecțiunii și a recunoștinței mele față de ea; sper că îi va aduce alinare, așa cum și ea a adus alinare atâtor oameni. Orice cititor care simte că această carte este un dar trebuie să știe că a fost un dar de la ea.”
Ideea principală este aceea că doar spiritul are puterea să reprogrameze pozitiv și permanent atât mintea conștientă, cât și pe cea subconștientă. Vindecarea holistică a oricărei afecțiuni presupune exercitarea unei puteri interne și externe, iar mâncatul compulsiv nu este cu nimic diferit.
Principiile călăuzitoare ale acestor lecții prezente în carte sunt:
• Corpul în sine este complet neutru. El nu provoacă nimic, este întru-totul un efect, nu o cauză.
• Cauza greutății excesive nu este nici dieta necorespunzătoare și nici lipsa de mișcare. Mintea este cauza; corpul este efectul. Cauza greutății excesive se află în minte.
• Cauza greutății excesive este frica, ce reprezintă un loc din mintea ta, unde iubirea este blocată.
• Frica se exprimă prin porniri subconștiente, care apoi se manifestă fie prin obiceiuri alimentare excesive și/sau nesănătoase, fie prin rezistență față de exercițiile fizice adecvate.
10. Dieta Bulletproof de Dave Asprey
Este cartea de care ai nevoie în cazul în care dorința ta nu este numai de a slăbi, ci mai degrabă de a face o schimbare în viața ta, care să se concretizeze într-o formă mai bună, în mai multă energie și mai multă vitalitate. Asta
pentru că, spune autorul: „Dieta Bulletproof nu înseamnă doar să pierzi în greutate rapid sau să te simți fantastic, este o hartă pentru a-ți îmbunătăți corpul și mintea din interior spre exterior, eliminând simultan inflamația și vina
care apar adesea odată cu stresul ridicat, așteptările ridicate și performanța ridicată”.
Conceptul cu care ne familiarizează Dave Asprey este cel de biohacking, pe care autorul îl descrie ca fiind „arta de a folosi tehnologia ca să schimbi mediul atât din interiorul, cât și din exteriorul corpului tău, pentru a prelua
controlul și a-l determina să facă ce vrei tu”. Practic, biohacking-ul este foarte asemănător cu ceea ce fac hackerii de calculatoare. Aceștia schițează harta unui sistem computerizat, identifică o slăbiciune pe care o pot exploata și
apoi pătrund în sistem, preluând controlul. În același mod, Dave Asprey a început să cerceteze care erau slăbiciunile organismului său și ce îi influența performanța. Pe baza mai multor experimente și cercetări s-a născut Dieta
Bulletproof, care l-a ajutat nu doar pe Dave Asprey, dar și pe prietenii și membrii familiei lui să piardă în greutate până la jumătate de kilogram pe zi.
Etichete: Diete si Sanatate
Fără TVA: 45,71 Lei
Fără TVA: 45,71 Lei
Fără TVA: 46,67 Lei
Fără TVA: 45,71 Lei
Fără TVA: 46,67 Lei
Fără TVA: 60,00 Lei
Fără TVA: 45,71 Lei
Fără TVA: 83,81 Lei
Fără TVA: 84,76 Lei
Fără TVA: 54,29 Lei