Format: MP3, 128 kbps - mono
Poate fi descarcat pe orice dispozitiv, de cate ori doriți.
Jim Gaffigan : „Ce calificări am pentru a scrie această carte? Niciuna, sincer. Așadar, de ce ar trebui s-o citești? Iată de ce: eu sunt nițel cam gras. Mă rog, după unii, s-ar putea să nu fiu considerat așa de gras, dar ideea e că nu sunt slab. Dacă un tip slab ar scrie despre dragostea pentru mâncare și mâncat, ți-aș recomanda insistent să nu-i citești cartea. Nu mă refer la cineva care e pur și simplu în formă. Mă refer la cineva slab. Slăbănog. N-aș avea încredere în slăbănoși să-mi dea sfaturi legate de mâncare (...) și dacă tot vorbim de oameni slabi, o altă persoană al cărui sfat n-are niciun sens să îl urmăm este ospătarul. De ce restaurantele luxoase angajează întotdeauna persoane slabe și arătoase pentru a servi la mese? «Voi comanda hamburgerul, dar vreau să mi-l aducă cineva cu aspect fizic de cel puțin nota 8. Pot să văd niște fotografii de aproape?» De ce ne-ar păsa cum arată ospătarul? Chiar dacă ne-ar păsa, de ce am urma sfatul lui? Nu îl cunoaștem. E un străin. «Păi lucrează acolo» Îl face asta să aibă gusturi asemănătoare cu ale tale? Îl face sincer? Nu vreau să par paranoic, dar ospătarii primesc un bonus dacă te conving să comanzi ceva mai scump: «Recomand călduros friptura de vită Kobe de 500 de grame cu homar și sticla Dom Perignon din 1996». Restaurantele au nevoie de fapt de experți gastronomi care să fie grași. Multe localuri bune au un somelier - un expert în vinuri - care să ajute în alegerea vinului, dar dacă unui restaurant îi pasă cu adevărat de mâncare, ar trebui să aibă un «graselier».”
citeste mai mult ...Jim Gaffigan : „Ce calificări am pentru a scrie această carte? Niciuna, sincer. Așadar, de ce ar trebui s-o citești? Iată de ce: eu sunt nițel cam gras. Mă rog, după unii, s-ar putea să nu fiu considerat așa de gras, dar ideea e că nu sunt slab. Dacă un tip slab ar scrie despre dragostea pentru mâncare și mâncat, ți-aș recomanda insistent să nu-i citești cartea. Nu mă refer la cineva care e pur și simplu în formă. Mă refer la cineva slab. Slăbănog. N-aș avea încredere în slăbănoși să-mi dea sfaturi legate de mâncare (...) și dacă tot vorbim de oameni slabi, o altă persoană al cărui sfat n-are niciun sens să îl urmăm este ospătarul. De ce restaurantele luxoase angajează întotdeauna persoane slabe și arătoase pentru a servi la mese? «Voi comanda hamburgerul, dar vreau să mi-l aducă cineva cu aspect fizic de cel puțin nota 8. Pot să văd niște fotografii de aproape?» De ce ne-ar păsa cum arată ospătarul? Chiar dacă ne-ar păsa, de ce am urma sfatul lui? Nu îl cunoaștem. E un străin. «Păi lucrează acolo» Îl face asta să aibă gusturi asemănătoare cu ale tale? Îl face sincer? Nu vreau să par paranoic, dar ospătarii primesc un bonus dacă te conving să comanzi ceva mai scump: «Recomand călduros friptura de vită Kobe de 500 de grame cu homar și sticla Dom Perignon din 1996». Restaurantele au nevoie de fapt de experți gastronomi care să fie grași. Multe localuri bune au un somelier - un expert în vinuri - care să ajute în alegerea vinului, dar dacă unui restaurant îi pasă cu adevărat de mâncare, ar trebui să aibă un «graselier».”
Jim Gaffigan este autorul bestsellerului New York Times Dad Is Fat (Tata este gras - carte și audiobook la ACT și Politon). Este actor de profesie și susține spectacole de stand-up comedy. Moderează emisiunea The Jim Gaffigan Show.
„Dacă ești familiarizat cu spectacolele de stand-up comedy ale lui Jim Gaffigan, vei regăsi aici o parte din glumele sale, reinventate.” - Sarah Boynton, librarypoint.org
