Nu contează unde intri, contează cum ieși: Un antidot împotriva nebuniei admiterii la universitate - eBook
Frank Bruni; 

Nu contează unde intri, contează cum ieși: Un antidot împotriva nebuniei admiterii la universitate  / Where You Go Is Not Who You'll Be: An Antidote to the College Admissions Mania de Frank Bruni vorbește despre nebunia care îi cuprinde pe elevii și părinții americani în perioada înscrierilor, respectiv a primirii rezultatelor de „admitere” la facultate. Autorul descrie în cartea de față câtă energie și câți bani se consumă inutil din cauza acestei ambiții duse uneori la extrem de a frecventa cele mai bune colegii, în ciuda faptului că: PRESTIGIUL COLEGIULUI PE CARE ÎL URMEZI NU ÎȚI GARANTEAZĂ AUTOMAT SUCCESUL ÎN VIAȚĂ. 

În cazul în care te întrebi de ce ai avea nevoie să citiți o carte despre nebunia admiterii la colegiu în America când știm și noi cum e din propria experiență, ei bine, răspunsul e cât se poate de simplu. Pentru că experiența americană seamănă destul de mult cu cea autohtonă, dar mai ales, pentru că, statisticile, sondajele și poveștile de viață ale oamenilor de succes care nu au urmat universități prestigioase adunate în această carte de Frank Bruni îți vor oferi suficiente motive ca să nu mai privești admiterea copilului tău la o facultate de top ca fiind cel mai important lucru din viața lui de licean. Succesul în viață nu este garantat de absolvirea unei facultăți renumite, așa cum nici absolvirea unei facultăți mai puțin renumite nu înseamnă un viitor total lipsit de strălucire.

Frank Bruni este editorialist al publicației New York Times din 1995. De-a lungul timpului a fost atât corespondent pentru Casa Albă, dar și critic culinar pentru acest cotidian, în prezent abordând subiecte legate de politica americană, învățământul superior sau drepturile homosexualilor. În calitate de scriitor, Frank Bruni s-a remarcat cu trei volume devenite bestselleruri New York Times:  Where You Go Is Not Who You'll Be (Nu contează unde intri, contează cum ieși: Un antidot împotriva nebuniei admiterii la colegiu), despre febra admiterii la facultate și obsesia americanilor pentru cele mai bune colegii, Born Round (Născut Rotund) despre bucuriile și suferințele pe care i le-a adus autorului pasiunea pentru mâncare și Ambling into History (O plimbare prin istorie), o cronică a campaniei prezidențiale a lui George Bush din 2002.

Așadar, înainte de a te avânta trup și suflet într-o campanie lungă și obositoare de pregătire a odraslei pentru un colegiu de top, reține mesajul simplu și cât se poate de adevărat al acestei cărți: poți să frecventezi cea mai prestigioasă facultate, poți să ai cei mai buni profesori și cele mai bune cursuri după care să studiezi, dacă nu ai ambiție, determinare, motivație și mai presus de toate o dorință de nestăvilit de a reuși, SUCCESUL NU VA VENI.

Din păcate, oamenii au început să asocieze în mod greșit colegiul pe care îl urmează cu statutul. Faptul că frecventează un colegiu de elită, a devenit pentru mulți dintre noi o etichetă valoroasă pe care ne place s-o „afișăm” la fel cum ne mândrim cu marca mașinii pe care o conducem, cu brandul genții de pe umăr sau cu firma pantofilor pe care îi avem în picioare. 

Constatăm astfel cât de greșit este pusă problema în legătură cu sensul și finalitatea studiilor. Specialiștii din educație le amintesc atât părinților cât și elevilor prin intermediul acestei cărți că nu prestigiul colegiului ar trebui să îi preocupe atât de mult, ci mai degrabă ceea ce vor face acești tineri cu viața lor în viitor. Iar dacă acest lucru va fi suficient de limpede în mintea lor: CE VREAU SĂ FAC CU VIAȚA MEA?, UNDE VREAU SĂ AJUNG? atunci nu va mai conta atât de mult dacă universitatea la care au fost admiși este una de top (sau din Ivy League) sau nu. Tot ce va conta va fi să își urmărească scopul în viață și să se folosească de studii cât mai bine cu putință, oriunde ar fi urmate acestea, pentru a REUȘI. Punându-se astfel problema, foarte mulți elevi ar fi scutiți de depresii inutile și de sentimentul că nu sunt destul de buni. 

Exemplul soților Levin, modul cum pun problema în privința colegiului la care va fi admis fiul lor, scrisoarea pe care i-o înmânează înainte de a sosi primele răspunsuri de la universități, felul cum se simte fiul lor citind-o, poate fi un exemplu de urmat pentru mulți părinți fie ei americani sau români.

Cartea este împărțită în 10 capitole după cum urmează:

Capitolul 1: Școlile fără glorie

În acest capitol, autorul argumentează folosind exemple concrete de oameni de succes: președinți americani, directori de corporații, jurnaliști talentați, laureați ai Premiilor Pulitzer, oameni de știință și ingineri, nominalizați în topul 30 sub 30 realizat de Revista Forbes, etc. că nu există un tipar în ceea ce privește legătura dintre prestigiul universității urmate și gradul de succes de care va ajunge să se bucure un individ. Descoperă aici mai multe exemple de oameni de succes care nu au urmat universități prestigioase și începe să acorzi o șansă și universităților mai puțin prestigioase!

Tot aici, autorul îți va atrage atenția că mass-media și mediul în general, încearcă să ne facă să credem altceva. Frank Bruni a observat de exemplu cum cei mai mulți indivizi din topul 30 sub 30 realizat de revista Forbes nu au urmat universități prestigioase, însă publicația a menționat universitatea urmată doar în cazul celor care erau absolvenți de Harvard, Stanford, Princeton, etc., astfel încât să rămânem cu impresia că cei mai de succes oameni au urmat studii superioare la universități de top.

Capitolul 2: Aruncarea la țintă 

Elevii americani cu pretenții și nu numai, visează cel mai probabil să studieze la una dintre prestigioasele universități care fac parte din Ivy League. Dar să ajungi să fii acceptat la una dintre aceste universități nu e deloc ușor, nici chiar pentru cei mai performanți și merituoși elevi, pentru că, cu cât prestigiul e mai mare, cu atât rata de acceptare e mai mică. De exemplu, pentru promoția 2018, Stanford a primit 42.167 de aplicații dintre care au fost acceptați doar 2.138 de elevi, în timp ce la Yale numai în jur de 6% dintre candidați sunt admiși. 

Află aici motivele pentru care concurența la universitățile prestigioase e tot mai mare de la an la an în ciuda faptului că ele nu îți garantează în niciun fel faptul că vei avea un viitor încununat de succes, dar și cum s-a ajuns la goana aceasta nebună a tinerilor din zilele noastre de a aplica la cât mai multe colegii (chiar și 20 în unele cazuri), în ideea de a-și spori șansele de a fi admiși măcar la una din cele pe care și le doresc cel mai mult.

Descoperă de asemenea cum locurile cu adevărat disponibile la aceste universități sunt și mai puține deoarece trebuie să li se facă loc și celor bogați, și copiilor foștilor absolvenți și celor care au performanțe sportive deosebite, prin urmare, le atrage atenția autorul potențialilor candidați:

„Dacă ești un copil care se agață cu disperare de câteva dintre aceste școli, va trebui să te detașezi și să te gândești cât de nerealistă este misiunea ta, recunoscând rolul pe care îl joacă nepotismul și norocul. Vei intra la un colegiu mai mult decât capabil să asigure o educație minunată oricui și-o dorește cu ardoare și se folosește din plin de perioada petrecută acolo. Dar șansele de a intra la școala visurilor tale sunt slabe. Controlul pe care îl ai asupra rezultatului este foarte, foarte limitat, și acest rezultat nu spune nimic categoric despre talentul sau potențialul tău. Să pierzi din vedere asta înseamnă să te lași convins și să susții în esență un joc care a scăpat cu totul de sub control.”

Capitolul 3: Obsedații de poartă

În acest capitol vei descoperi cazuri cât se poate de reale ale unor aspiranți la marile universități, care, dintr-o dorință exagerată de a impresiona, s-au făcut de râs îngrozitor și au picat testul admiterii chiar din preliminarii. Vei descoperi de asemenea o mulțime de situații absurde sau de-a dreptul penibile prin care trec fie elevii, fie părinții lor, dintr-o dorință dusă la extrem de a avea acces la cea mai aleasă educație, dar și ce industrie de miliarde de dolari de pregătire pentru admiterea la marile universități s-a dezvoltat în America și câtă publicitate se face pe această temă. 

Autorul concluzionează astfel că:

„Dorința de a intra și strategiile fac parte de mult timp din preambulul aplicării la colegii, dar astăzi s-au transformat în ceva mai întunecat. Asistăm la un val de panică, o renunțare la principii, un cinism tot mai mare și un umor negru tulburător în poveștile pe care le-am auzit de la elevi, părinți, consilieri, consultanți și funcționari responsabili cu admiterea.”

Concluzionăm astfel că toată această goană după universitățile de prestigiu e total inutilă când lucrurile stau de fapt atât de simplu. Atât părinții, cât și elevii ar trebui să se gândească mai întâi la ceea ce îi pasionează cu adevărat și la ceea ce ar dori să facă în viață și abia mai apoi la care ar fi calea cea mai convenabilă pentru a-și îndeplini acest vis. De asemenea, tinerii ar trebui să fie capabili, înainte de a alege pe ce drum să pornească în viață, să facă distincția între ceea ce le-ar plăcea să facă și ce se pricep cel mai bine să facă.

Capitolul 4: Clasamente și nedreptăți

Acest capitol îi va face pe mulți dintre voi să se mai gândească o dată înainte de a se hotărî definitiv că pentru a avea succes în viață trebuie să urmezi musai o școală de prestigiu. Asta pentru că autorul îți va dezvălui escrocheriile care se află de multe ori în spatele clasamentelor universităților. Profesorii pasionați, capabili să te îndrume să îți găsești propriul drum în viață pot fi întâlniți la orice universitate și apoi mai contează foarte mult, mult mai mult decât prestigiul universității, volumul de muncă pe care ești dispus să îl depui pentru a-ți îndeplini visul, iar acest lucru este recunoscut chiar de unul dintre responsabilii pentru aceste topuri:

„Utilitatea limitată și dubioasă a clasamentelor a fost rezumată succint de omul responsabil pentru topurile U.S. News de câteva decenii. Numele lui este Bob Morse și, în septembrie 2014, a dat un interviu ziarului Washington Post în care a recunoscut jovial că clasamentele sunt „o forță în învățământul superior” și și-a spus părerile proprii despre cât de relevantă este reputația unui colegiu pentru viitorul unui student. „Nu contează unde ai mers la școală, ci cât de mult muncești”, a spus el pentru Post. Morse și-a luat diploma undergraduate la Universitatea din Cincinnati și MBA-ul la Universitatea de Stat din Michigan.”

Capitolul 5: Dincolo de zona de confort

Anii de studenție nu sunt doar o perioadă în care îți definitivezi educația și te pregătești pentru a-ți face loc pe competitiva piață a muncii, facultatea este o perioadă din viață când ești pe cont propriu și înveți efectiv să te descurci în viață. 

De aceea e importantă diversitatea mediului în care îți petreci acești ani. Dacă provii din clasele superioare ale societății, contactul cu clasa medie îți va oferi noi perspective asupra modului cum se obțin și se cheltuiesc banii, în timp ce, dacă provii din clasa medie, contactul cu copiii mai bine poziționați social te va ambiționa și mai mult pentru a-ți depăși condiția. 

Mesajul autorului odată cu acest nou capitol interesant este să încerci pe cât posibil în anii de facultate să ieși din zona ta de confort, să iei contact cu indivizi cât mai diverși, ca și cultură, mediu, religie etc, pentru că fiecare dintre ei te poate învăța câte ceva care ar putea să te ajute la un moment dat în viață. Așa cum spunea fondatorul Starbucks Howard Schultz la un moment dat:

„Dacă faci parte dintr-un mediu foarte divers de tineri, atât la cursuri cât și în afara lor, cred că experiența asta va face o diferență semnificativă pentru ceea ce vei deveni ca persoană”.

Capitolul 6: De la Tempe la Waterloo

Acest capitol te va ajuta să faci diferența între ce se spune despre anumite colegii de elită și care este adevărul de fapt. Autorul oferă exemple concrete de colegii care nu sunt atât de bine cotate dar care înregistrează rezultate demne de marile colegii, și care sunt ocolite de elevi doar pentru că de-a lungul timpului li s-au pus diverse etichete. 

Tot aici vei descoperi cât de diversă este oferta americană în privința mediilor de învățare de care se pot bucura elevii în cadrul facultăților dintre care pot alege și totodată cât de limitate sunt criteriile de alegere ale candidaților. Tocmai de aceea insistă ca alegerile tinerilor atunci când vine vorba de colegii să se bazeze și pe acest criteriu foarte important:

„O școală, ca o rochie sau un costum, trebuie să aibă croiala și culorile potrivite pentru persoana care le alege. Trebuie să i se potrivească.”

Mai ales că, până la urmă, scopul este să termini facultatea și să fii angajat. Iar în această privință, studiile de piață efectuate vor fi total descurajante pentru elevii care aspiră la colegii de prestigiu, asta pentru că un sondaj făcut de Wall Street Journal printre angajatori pentru a identifica colegiile din care sunt racolați cei mai mulți proaspăt angajați a arătat că un singur colegiu Ivy League s-a clasat între primele 25 menționate în acest top.

Capitolul 7: Un avantaj de elită?

Cercetarea lui Bruni pe seama a cât de rentabil sau nu este să urmezi o universitate de prestigiu a scos la iveală și alte lucruri interesante pe care le vei descoperi în acest capitol.

Ca de exemplu acela că la un anumit nivel de inteligență și competență, câștigurile nu sunt determinate de renumele diplomei, ci de omul care o deține. 

Angajatorii nu se uită cel mai adesea de unde ai obținut diploma, ci la ce pasiuni și preocupări ai, ce organizații frecventezi, ce te interesează și ce îți place să înveți de unul singur etc. Mai mulți manageri ai unor firme de prestigiu vor confirma asta pe parcursul capitolului. 

Dar Indexul Gallup-Purdue din 2014 este dovada cea mai clară a faptului că Nu contează «unde mergi la colegiu», ci «cum» mergi la colegiu” sau mai precis a faptului că:

„Nu există nicio diferență în privința implicării la locul de muncă sau a bunăstării unui absolvent de colegiu, dacă a urmat o instituție de stat sau privată nonprofit, o instituție extrem de selectivă sau o școală aflată în primele 100 clasate în U.S. News & World Report”.

Capitolul 8: Sufocat de iederă

„Rectorii, decanii și profesorii le spun rareori studenților adevărurile simple, de exemplu acela că strategiile și sârguința care i-au făcut să intre la colegiul ales, dacă acesta e urmat cu nepăsare, s-ar putea să nu ducă la o viață care le va părea demnă de a fi trăită.”

− Harry Lewis, fost decan al Colegiului Harvard, aripa undergraduate a Universității Harvard, în cartea sa din 2006, Excellence Without a Soul (Excelență fără suflet)

Autorul insistă și în acest capitol pe ideea că nu ai nevoie să urmezi un colegiu din Ivy League pentru a reuși în viață, le fel cum, faptul că urmezi un colegiu de prestigiu nu înseamnă automat că te vei ridica cu mult deasupra celor care urmează colegii obișnuite. 

Tot aici ne acordăm o clipă pentru a medita la felul în care colegiile de elită favorizează mulțumirea de sine, dar și la ideea că acestea ar trebui să încurajeze o mai mare modestie și o mai mică aroganță, precum și la ierarhia lipsită de sens pe care societatea noastră a construit-o.

Capitolul 9: Smerit, flămând și înfloritor

Acest capitol este un nou argument PRO colegii mai puțin renumite, care nu îi intimidează pe studenți atât de tare, încurajându-i în schimb să participe la cât mai multe activități, să-și cultive pasiunile și să se dezvolte pe cât mai multe planuri.

Urmărim aici un astfel de exemplu și îi îndemnăm pe cei care nu au fost admiși la colegiile pe care și le-au dorit să rețină următorul mesaj transmis de autor:

„Regretul este distructiv; mulți oameni renunță la el cât mai repede posibil. Și dacă nu pot fi la cel pe care au crezut că îl vor iubi, ei bine, îl iubesc pe cel la care sunt.”

Capitolul 10: Pasiune, nu formulă!

Dacă ești un părinte al cărui copil se pregătește de admitere, probabil că te vei felicita că ai citit această carte, iar dacă ești un copil care se pregătește să dea admitere la facultate, te felicit că ai citit această carte!

Sper că te vei convinge din exemplele regăsite în ea că succesul nu are o formulă specială și că în ceea ce privește modalitatea cea mai sigură de a-l dobândi există o singură regulă general valabilă: munca asiduă. Dar mai ales, sper că te vei convinge că în viață există multe alte lucruri mult mai importante decât colegiul pe care îl urmezi, ca de exemplu alegerea unui partener de viață potrivit, prietenii și modul cum te descurci să interacționezi în societate sau generozitatea și grija pentru familia ta. Amintește-ți acest lucru în momentele în care te vei simți copleșit de febra admiterii și în mod sigur te vei simți mult mai relaxat și mai fericit. 

Mult succes indiferent de colegiul la care te vei hotărî să aplici!