Cum poti trai o poveste de dragoste cu mancarea

Cum poți trăi o poveste de dragoste cu mâncarea?

Admin ACT si Politon 25.08.2018 0 Comentarii

Se spune că „suntem ceea ce mâncăm”.

 

Corect. De asta vecina mea cea slim, în vârstă de 50 de ani, consumă nucă de cocos la masa de prânz și seara un iaurt, iar eu mănânc de la KFC (scuzați reclama) aproape toată ziua și arăt… binișor.

 

Aaaa, și seara mai beau o bere în cinstea zilei ce tocmai a trecut ori whatever.

 

Singurul Romeo în această poveste sunt eu, iar singură Julieta este mâncarea.

 

 

Cum poți trăi o superbă poveste de dragoste cu aceasta?

 

E simplu.

 

De cele mai multe ori când ajungi în vizită la cineva care te așteaptă cu masa plină de bunătățuri, prima dată și prima dată către ce te orientezi?

 

Către friptură și prăjituri, corect? Legumele arată bine, sunt de-a dreptul delicioase, dar ești deja sătul/ă de celelalte feluri de mâncare (mezeleuri, brânzeturi, paste, pui, carne) încât acestea arată bine într-adevăr, dar nu la tine în farfurie, ci pe masă.

 

În momentul în care ai poftă de o ciorbă țărănească de văcuță, iar la desert de niște papanași cu smântănă (deja îți este poftă, nu-i așa?) și te ascunzi în mașină pentru a le savura în liniște, departe de ochii pofticioșilor…. ai ghicit:

 

 

Trăiești o poveste de dragoste cu mâncarea.

 

Eu știu sigur că fac parte din categoria celor care o iubesc.

 

Nu mănânc mult și nici nu-mi umplu frigiderul cu gândul ca mai târziu să am ceva de mâncare, însă nici nu pot să țin prea mult timp o dietă pentru că de fiecare dată zăresc ceva la care poftesc.

 

Și asta nu-i nimic. Să vezi cum reacționez când primesc cadou temirce merinde. Zici că nu am mai avut parte de așa ceva de milenii.

 

Ups...asta ce înseamnă? Că sunt gurmandă sau că iubesc prea mult mâncarea?

 

Vorbim despre asta pe finalul articolului.

 

 

Cu fericirea pe masă dimineața, la prânz și seara

 

 

 

Așadar, te-ai decis că iubești mâncarea. Acesta nu este un lucru rău dacă nu suferi de vreo boală care să nu se împace bine cu luatul în greutate sau cu consumul diferitelor alimente.

 

ATENȚIE, însă! Prin acest articol nu se dorește promovarea vreunui tip de mâncare, a vreunui restaurant sau a faptului că e bine să mâncăm și să ne îngrășăm.

 

Sub nici o formă! Aici vorbim strict despre aceia dintre noi care iubim mâncarea, alegem să sfidăm cu stil legumele și fructele, și nu ne deranjează că cele 5 kg în plus sunt de la cartofii prăjiți pe care-i consumăm la serviciu, de două săptămâni fără oprire.

 

De altfel, știm cu toții că ne simțim mult mai bine atunci când avem parte de o masă pe cinste.

 

Cu fericirea pe masă de dimineață înseamnă că programul tău de la muncă este atât de lejer încât îți permiți să-ți bei cafeaua liniștit/ă acasă și să savurezi o omletă mică, în timp ce îți verfici profilul de Facebook și cauți ultimele știri apărute.

 

Cu fericirea pe masă la prânz înseamnă că te afli deja la birou, iar ziua ta de lucru până la ora 12:30 arată cam așa: 3 e-mailuri la care trebuie să răspunzi și doar un colet de livrat.

 

Astfel, te poți bucura de fericire maximă în pauză, departe de stresul că nu ți-ai putea termina treaba la timp.

 

O porție bună de paste carbonara și niște clătite cu ciocolată, iar tu vei fii „ready for work” pentru a doua parte a zilei.

 

Cu fericirea pe masă seara înseamnă că ai ajuns deja acasă la ora 18:00 și ești pregătit/ă să mănânci alături de familia ta, cina fiind deja preparată de cei care te așteptau să vii.

 

 

Gurmand sau mâncău? Aceasta-i întrebarea.

 

 

Sursă foto:www.harvarduniversity.com 

 

Chiar dacă trăiești de ceva timp această poveste de dragoste, la un moment dat începi să-ți pui niște întrebări:

 

„Oare nu m-am îngrășat cam mult?”, „Dacă toate aceste pofte ale mele indică apariția unei boli?” sau „Care e diferența până la urmă dintre gurmand și mâncău?”.

 

Dacă la primele două întrebări ar fi indicat să cauți răspunsurile necesare la un specialist în domeniu, ei bine la cea din urmă, răspunsul vine chiar de la Jim Gaffigan, un binecunoscut actor, comediant, compozitor și scriitor american.

 

Acesta povestește în cartea sa „Mâncarea: O poveste de dragoste” următoarele:

 

 

A fost o vreme când eram slab. Sigur, aveam şase ani, dar sunt încrezător că pot încăpea din nou în acele haine.
 
De fapt, în jurul vârstei de şapte ani a devenit foarte evident că am conformația cuiva care ar trebui să facă sport de două ori pe zi doar pentru a arăta ca și cum și-ar fi ieșit din formă.
 
M-am chinuit între douăzeci şi treizeci şi ceva de ani şi apoi într-o zi m-am uitat în oglindă, mi-am văzut pântecele şi am spus: „Mă dau bătut. S-a terminat.
 
Nu a fost atât renunţare, cât a fost acceptare. Mi-am dat seama: Am o soţie sexy. Dacă mă părăseşte pentru că mă îngraş, asta înseamnă că e superficială. „Iubito, tu crezi că aspectul fizic este important? Nu? Bun. Acum dă-mi sosul.

 

 

Gurmand sau mâncău? Jim ne spune care-i diferența.

 

 

„Gurmanzii par să fie permanent în căutare de noi restaurante şi feluri de mâncare interesante. Eu nu am o dorinţă insaţiabilă de a descoperi ce face ca un preparat să aibă gust bun sau de a găsi combinaţii exotice. Presupun că nu sunt chiar atât de plictisit. Asta nu înseamnă însă că nu apreciez maeştrii bucătari de azi care încearcă să extindă orizonturile artei culinare.

 

 

Dacă-ți place stilul acesta comic de a povesti despre cineva care apreciază mâncarea la cote maxime, nu ezita să-i descoperi cartea lui Jim Gaffigan.

 

Iar dacă nu o citești pentru tine, o poți oferi cadou cuiva căruia știi că i se potrivește descrierea oferită de Jim și de mine în acest articol.

 

Poți găsi cartea aici: „Mâncarea: O poveste de dragoste

 

 

 

Acestea fiind spuse, aș vrea să știu: și tu trăiești o poveste de dragoste cu mâncarea?

 

Aștept răspunsurile voastre.

Cu drag, Cristina.

 

Leave a Comment