Drumul spre caracter. Ediția a I-a - Carte Tiparita

Drumul spre caracter / The Road to Character de David Brooks este o carte care vorbește despre fiecare dintre noi și despre această criză occidentală a valorilor care între timp ne-a „contaminat” pe toți, făcându-ne să alunecăm către o mediocritate morală auto-mulțumitoare. Cartea este totodată un semnal de alarmă și o critică la adresa societății contemporane prin excelență egoistă, care își pune amprenta la nivel individual asupra aspirațiilor și virtuților personale și în care noțiunea de caracter devine una din ce în ce mai vagă. Poveștile de viață prezentate de autor în acest volum reprezintă, fiecare în parte și toate la un loc o pledoarie pentru întoarcerea la valorile morale, întrucât viața fiecărei personalități prezentate începe cu o vulnerabilitate și continuă cu un efort major susținut până la moarte pentru a o depăși.

David Brooks este un jurnalist american de origine canadiană și autorul mai multor cărți, fiind invitat adesea de instituțiile mass-media pentru a comenta diverse evenimente politice și culturale. S-a făcut remarcat în special ca editorialist pentru The New York Times și ca analist politic pentru postul de televiziune american PBS NewsHour. Dintre cărțile publicate de el în calitate de autor amintim și: The New Upper Class and How They Got There (Les Bobos în Paradis: noua clasă superioară și cum au ajuns acolo); On Paradise Drive: How We Live Now (And Always Have) in the Future Tense (Pe aleea paradisului: cum trăim acum [și am făcut-o dintotdeauna] la timpul viitor) și The Social Animal: The Hidden Sources of Love, Character, and Achievement (Animalul social: sursele ascunse ale dragostei, caracterului și realizării).

Ideea cărții a pornit de la un comentariu făcut pe marginea Genezei de rabinul Joseph Soloveitchik – în volumul Lonely Man of Faith (Omul singuratic al credinței) referitor la faptul că în Geneză sunt două povestiri despre creație care vorbesc până la urmă despre cele două laturi opuse ale firii omenești exemplificate de Adam I și Adam II.

Adam I: tânjește după succes, popularitate, statut social și reușite profesionale, întruchipând virtuțile din CV.

Adam II: își dorește integritate, consistență interioară, vrea să iubească și să se sacrifice în folosul celorlalți, întruchipând virtuțile din discursul de comemorare.

Observăm așadar și natura contradictorie a succesului și a eșecului:

„Succesul duce la cel mai mare eșec, care este mândria.

Eșecul duce la cel mai mare succes – umilința și învățarea.”

Fâcându-și autocritica, autorul însuși recunoaște că este mai înclinat spre firea lui Adam I și își propune să facă o schimbare care să îl apropie mai mult de virtuțile autentice ale lui Adam II. Prin urmare, fiecare capitol al cărții va prezenta câte un element constitutiv al caracterului, prin intermediul unor povești ale unor personalități, care sunt totodată niște eseuri morale.

Te invit la bord așadar! Destinația este una de vis: CARACTERUL!

Capitolul I: SCHIMBAREA

Lumea s-a schimbat în foarte multe feluri de la al Doilea Război Mondial încoace și nu neapărat în bine. În mai puțin de 100 de ani, lumea a trecut de la o cultură a umilinței la o cultură narcisistă a MARELUI EU, în care fiecare dintre noi se crede centrul universului. Străbatem așadar câteva decenii înapoi în timp și ne învățăm lecțiile de la câteva personalități care au ceva de spus în această privință: George Bush Senior sau Harry Hopkins, consilierul lui Franklin Roosevelt.

Acest capitol este un eseu despre umilință și egoism, și despre traiectoria pe care au urmat-o cei mai virtuoși dintre noi, care, spune autorul, au trebuit să coboare mai întâi în valea umilinței pentru a urca mai apoi pe culmile caracterului. Dar acest capitol este și o pledoarie pentru redescoperirea tradiției morale a trecutului și reîntoarcerea la caracter.

Capitolul 2: SINELE CONVOCAT

În acest al doilea capitol autorul începe să depene povești... despre caracter. Prima dintre ele este povestea lui Frances Perkins, fost avocat pentru drepturile muncitorilor americani și ministru al muncii timp de 12 ani, dar și fostă prietenă apropiată a președintelui Franklin D. Roosevelt. Frances Perkins și-a descoperit vocația de a milita pentru drepturile muncitorilor americani după ce a fost martora incendiului de proporții de la fabrica de textile Triangle Shirtwaist, unul dintre cele mai grave din întreaga istorie a Americii. 

Aflăm astfel cum a fost construit caracterul lui Frances Perkins cărămidă cu cărămidă, începând cu anii petrecuți acasă și educația primită de la părinți și continuând cu studiile și jobul de asistentă socială la Hull House. Vedem astfel cum Perkins prin tot ceea ce a făcut de-a lungul vieții i-a pus întotdeauna pe ceilalți mai presus de sine. Astfel a reușit să își construiască o carieră politică înfloritoare, devenind unul dintre oamenii de bază ai președintelui Franklin D. Roosevelt, deși adversitățile pe care le-a avut de înfruntat nu au fost deloc puține. Frances Perkins și-a suprimat propria identitate pentru a-și susține cauza și pentru a duce o viață cu semnificație, dedicată propriei vocații. 

Capitolul 3: CUCERIREA SINELUI

Oadtă cu povestea Idei Stover Eisenhower vom vedea că marile caractere se șlefuiesc în cele mai aprige condiții de viață, sau că, așa cum a fost în cazul fiului său, Dwight D. Eisenhower, al 34-lea președinte al Statelor Unite, marile caractere se cresc cu valori bine întipărite în minte, cu libertate, muncă multă și, și mai multă disciplină. 

Așadar, dacă ești curios cum se crește, și mai ales cum se educă un președinte, acest capitol va fi exact ce cauți. Însă chiar dacă moștenirea de valori de la părinții săi a fost foarte bogată, Dwight D. Eisenhower a fost departe de ceea ce se numește un caracter perfect, luptându-se toată viața cu propriile accese de furie și vicii. Meritul său a fost însă că a reușit să își creeze un al doilea sine pentru a reuși să fie un președinte cât mai bun, că și-a păstrat simplitatea, fiind dispus să pară mai prost decât era de fapt și că a prețuit moderația, echilibrul și prudența.  De altfel, discursul său de la sfârșitul mandatului prezidențial este și astăzi un exemplu perfect al moderației puse în practică.

Capitolul 4: LUPTA

Povestea de viață pe care o vei descoperi în acest capitol este cea a lui Dorothy Day, legendara activistă catolică care l-a descoperit pe Dumnezeu după o viață plină de incertitudini și de zbucium. Facem așadar o lungă, dar frumoasă călătorie prin numeroasele aventuri ale unei femei pasionale, îndrăgostite de lectură și dornice de a construi o lume mai bună și observăm incredibila ei transformare în momentul în care îl descoperă pe Dumnezeu, odată cu nașterea fetiței sale. 

Dorothy Day ajunge astfel să se dedice Bisericii Catolice cu prețul renunțării la persoana care îi era cea mai dragă și își descoperă adevărata vocație, aceea de a crea o societate în care oamenilor să le fie mai ușor să fie buni. Dar adevăratul scop al Mișcării Muncitorilor Catolici, organizația caritabilă pe care a deservit-o până la sfârșitul vieții era unul încă și mai nobil, și anume, acela de  a oferi un model al felului în care ar arăta lumea în cazul în care creștinii ar duce într-adevăr viața pe care Evangheliile o poruncesc și o îndrăgesc. 

Își găsește astfel în fericirea altora propria fericire și ajunge să afirme, la finalul unei vieți de singurătate, de renunțări și suferințe că „marele meu noroc a fost că l-am avut pe El în minte pentru atâta timp în viața mea!”.

Capitolul 5: STĂPÂNIREA SINELUI

George Marshall a fost un general, diplomat și politician american, distins cu Premiul Nobel pentru Pace și autorul celebrului Plan Marshall. Dar dincolo de faptul că a fost un secretar de stat și un strateg militar foarte bun, George Marshall are și o poveste de viață  cu adevărat impresionantă. Povestea lui de viață este despre curaj și onoare, despre disciplină morală, despre scopuri nobile și ambiții mari, despre statornicie și sobrietate, dar și despre un suflet măreț. Descoperă-o aici și folosește-o pentru a-ți spori propriile ambiții, dar și pentru a deprinde arta stăpânirii de sine.

Vei vedea cum, și în cazul lui, prețul virtuților sale, a constat într-o serie de sacrificii la care viața l-a supus. Deși a fost una dintre cele mai respectate personalități ale secolului trecut, deși a fost un strateg cum puțini alții au mai existat și a avut un spirit de sacrificiu cum rar se mai întâlnesc, a fost nevoit să accepte distanța pe care ceilalți au păstrat-o față de el, dar și solitudinea, în urma morții premature a soției sale. Dar asta nu i-a afectat în niciun fel autocontrolul emoțional și autodisciplina permanentă, în plus, oricât de mari i-au fost realizările de-a lungul unei vieți încununate de glorie, a rămas până în ultima clipă de o modestie demnă de marii lideri:

„Îngropați-mă simplu, ca pe orice ofițer obișnuit al armatei SUA care și-a servit țara cu onoare. Fără multă zarvă. Fără ceremoniale elaborate. Țineți o slujbă scurtă, limitați lista de invitați la familie. Și, mai presus de toate, faceți-o în liniște.”

Capitolul 6: DEMNITATEA

Philip Randolph a fost un militant afro-american pentru drepturile civile. Prin perseverență și curaj el și-a văzut în cele din urmă visul împlinit, iar visul lui era realizarea păcii sociale prin dreptate socială. El a fondat primul sindicat al cetățenilor de culoare din Statele Unite. A fost crescut sub deviza responsabilității și moralității, astfel încât la maturitate a luptat împotriva oricărei tendințe de libertinaj sau lene morală prin acte constante de stăpânire de sine.

Povestea lui ne ilustrează cum s-a schimbat în timp sensul expresiei „spirit civic”. Dacă astăzi ea se referă la cineva care scrie petiții și organizează marșuri și proteste, în trecut spiritul civic caracteriza o persoană care își înfrâna propriile pasiuni și își modera opiniile pentru a obține un consens mai larg. În cazul lui Randolph spiritul civic a însemnat o combinație între radicalismul politic și tradiționalismul personal. El este cel care a mediat una dintre cele mai  lungi și mai amare lupte ale mișcării sindicale din secolul XX, obținând drepturi pentru cetățenii de culoare și luptând cu înverșunare împotriva discriminărilor la care erau supuși aceștia.

Tot aici aflați și povestea altui militant înfocat pentru drepturile civile, Bayard Rustin care a pus umărul la încheierea apartheidului în Africa de Sud. Autorul, concluzionează poetic că, povestea acestor doi militanți pentru drepturile civile întruchipează aproape perfect concepția că oamenii imperfecți stăpânesc puterea într-o lume decăzută.

Capitolul 7: DRAGOSTEA

George Eliot a fost printre scriitorii fruntași ai erei victoriene, romanele ei fiind o analiză realistă a societății provinciale englezești din acea epocă. Pe numele ei adevărat Mary Anne Evans ea și-a semnat romanele cu un nume bărbătesc din dorința de a fi luată în serios. Calitățile sale personale pe care oamenii aveau să le regăsească mai târziu în scrierile semnate de George Eliot au fost: onestitatea intelectuală intensă, dorința neobosită de a trăi conform constrângerilor conștiinței sale, un curaj uimitor în fața presiunii sociale, o dorință de a-și consolida caracterul prin alegeri grele necesare, dar și un pic de egocentrism, o tendință de a se prezenta ca vedetă a propriei sale melodrame, o dorință intensă de dragoste din partea bărbaților, chiar și când punea acea dragoste în pericol.

Deși a cunoscut succesul în plan literar, singura ei mare dorință de-a lungul vieții a fost aceea de a fi iubită, o dorință care își avea originile într-o copilărie în care a fost lipsită de afecțiune. Poate de aceea, mai târziu avea să fie convinsă de faptul că dragostea și compasiunea umană pot servi drept bază pentru propria moralitate ca substitut pentru creștinismul în care nu putea crede cu adevărat. Descoperă așadar un minunat eseu despre dragoste și o frumoasă poveste de iubire care exemplifică cum nu se poate mai frumos cum modelează dragostea caracterul.

Capitolul 8: DRAGOSTEA PORUNCITĂ

Sfântul Augustin a fost unul dintre cei patru părinți ai bisericii latine ai Antichității târzii și un important filosof, dar povestea lui de viață nu este tocmai cea a unui individ exemplar. Ba dimpotrivă. Însă căutările sale interioare, care au avut ca punct de plecare chiar propriile păcate au dus la transformarea profundă a caracterului său, ajungând în cele din urmă să simtă o dorință bruscă de a se lepăda de plăcerile lumești, finite, și de a trăi întru Hristos. 

Căutările sale asidue de a înțelege sursa păcatului dar și modul în care ne-am putea îndepărata de el au dus în cele din urmă la descoperirea propriei umilințe și la conștientizarea faptului că plăcerile acestei lumi sunt cele mai delicioase atunci când sunt savurate în contextul mai vast al iubirii transcendentale față de Dumnezeu.

Capitolul 9: EXAMINAREA SINELUI

Soarta nu a fost prea generoasă cu poetul, eseistul și dramaturgul englez Samuel Johnson, însă condițiile vitrege în care s-a învățat să trăiască încă de mic copil nu l-au împiedicat  să fie extrem de suspicios în privința indulgenței de sine și foarte riguros în legătură cu cerințele morale pe care le avea de la el însuși. Astfel el a reușit, prin muncă asiduă să își transforme handicapurile și limitările în avantaje și s-a folosit de propriile temeri și incertitudini pentru a-și influența cititorii și a încerca să îi transforme în niște ființe mai bune, pentru că, spunea el: „Datoria unui scriitor este întotdeauna să facă lumea mai bună”.

Tot aici vei descoperi o interesantă paralelă între Samuel Johnson și Michel de Montaigne și a modului în care fiecare dintre ei a încercat să oglindească în scrierile sale conștientizarea profundă a sinelui. Astfel, în timp ce Johnson susține că un caracter se sculptează prin confruntarea cu evenimentele intense ale lumii reale, nu izolat de ele, Montaigne crede că același lucru este posibil prin simpla observație blândă. Samuel Johnson și-a șlefuit caracterul luptând cu dificultățile și reușind să le învingă, aceasta fiind în concepția lui cea mai înaltă fericire umană, în opoziție cu: „cel a cărui viață a trecut fără să lupte și nu se poate lăuda nici cu succes, nici cu merit, și se poate considera doar o umplutură inutilă a existenței.”

Capitolul 10: MARELE EU

Trăim în epoca meritocrației, a preamăririi sinelui și a rețelelor sociale unde fiecare își creează un eu mai optimist, mai frumos și mai bun din cauza unei presiuni competitive pe care cu toții o resimțim într-un fel sau altul. Societatea a trecut peste noapte de la cultura Micului Eu la cea a Marelui Eu, condiții în care fiecare dintre noi petrece mai mult timp în vederea impulsionării ascensiunii spre succes a lui Adam I exterior,  cu prețul de a-i acorda mai puțină energie și atenție lumii interioare a lui Adam II.

Asistăm astfel la o schimbare de paradigmă în ceea ce privește semnificația cuvântului caracter. El este folosit astăzi mai puțin pentru a descrie trăsături precum altruismul, generozitatea, sacrificiul de sine și alte calități care fac uneori succesul lumesc mai puțin probabil. În schimb, este folosit pentru a descrie trăsături precum autocontrolul, curajul, rezistența și tenacitatea, calități care fac succesul lumesc mai probabil. 

Autorul atrage astfel atenția asupra modului în care presiunea de a reuși în lumea lui Adam I a „infectat” chiar și relațiile dintre părinți și copii, lăsând „găuri” în inimile multor copii. Mai mult decât atât, spațiul mental rezervat în trecut luptei morale a fost ocupat treptat de lupta pentru a se autorealiza a indivizilor. Moralitatea a fost înlocuită de utilitate. Adam II a fost înlocuit de Adam I. Prin urmare, marea provocare a vremurilor noastre, crede autorul, ar trebui să fie aceea de a încerca să depășim acest stadiu în care trăim doar o viață exterioară insuficientă și să ne rezervăm mai mult timp unei vieți interioare bogate. Cum? Autorul face aici o recapitulare a ideilor acestei cărți, pe care o numește Codul umilinței și care alcătuiesc o imagine coerentă a lucrurilor pentru care să trăim și a modului în care să trăim. Dar frumusețea acestei cărți constă în primul rând în mesajul ei pozitiv care susține că, cu toții avem defecte și slăbiciuni, lucru perfect normal și firesc, dar că cei mai buni dintre noi se străduiesc continuu să le depășească culegând în final satisfacția unei vieți trăite cu sens.

„Vestea bună a acestei cărți este că e în regulă să ai cusururi,

deoarece toată lumea are. Păcatul și limitarea sunt țesute prin

viața noastră. Cu toții suntem împiedicați, iar frumusețea și sensul

vieții se găsesc în împiedicare – în recunoașterea împiedicării

și încercarea de a deveni mai grațioși pe măsură ce trec anii.”