Jocul îngerilor /Angel Walking de Karen Kingsbury este un audiobook pe care să îl asculți într-o după amiază mohorâtă de duminică, în loc de filmul pe care ai fi vrut să îl privești la televizor. „Jocul îngerilor„ spune povestea fostului jucător de baseball Tyler Ames, care, în urma unei accidentări este nevoit să își întrerupă cariera. Misiunea îngerilor este de a-i salva sufletul și inima acestui om chinuit.

Autoarea Karen Kingsbury a absolvit jurnalismul la Cal State University, Northridge, SUA, și a profesat imediat după absolvire ca jurnalist sportiv pentru Los Angeles Times. În momentul de față este povestitoarea inspiratoare favorită a Americii, cu peste douăzeci și cinci de milioane de exemplare vândute, din volumele sale premiate. Ultimele sale douăsprezece cărți au fost situate în topul listelor de bestselleruri și multe dintre romanele scrise de ea au fost ecranizate, sau se află în atenția Hallmark Films și a altor case de producție a filmelor.

„După atâția ani, Tyler nu putea să nu se întrebe ce s-ar fi întâmplat dacă tatăl său i-ar fi dat de ales. Dacă ar fi studiat împreună opțiunile și l-ar felicitat pentru toate ofertele primite? Ar fi putut ieși la un burger să sărbătorească avantajele și dezavantajele fiecărei alegeri, iar apoi tatăl lui l-ar fi bătut pe umăr și i-ar fi spus: „Indiferent ce faci, sunt mândru de tine fiule. Te susțin, orice ai alege!”

Tyler Ames cunoscuse cele mai înalte culmi ale gloriei ca jucător de baseball. Fusese vedeta de la World Series a Ligii Mici din 2002, fusese numit Mr. Baseball pe California în liceu și atinsese performanța de a ajunge cel mai recrutat pitcher din istoria UCLA. Samantha Dawson fusese iubita lui încă din ultimul an de liceu și o iubise enorm. Dar a pierdut-o și pe ea. A renunțat la ea pentru baseball. Îl regăsim așadar acum pe Tyler Ames trist și dezamăgit, întrebăndu-se retoric cum de a pierdut totul…

Tyler își răspunde singur: dezastrul cu părinții săi, rana de la spate, acuzațiile de beție în public, fetele, căile greșite pe care a luat-o când a dat puțin de gustul faimei. Așa și-a pierdut pe rând fanii și pe toți cei pe care i-a iubit vreodată. Și când te gândești că încă din clasa a 9-a primea oferte de la cele mai mari universități din țară, datorită talentului său la baseball…

Pe fosta iubită a lui Tyler, Samantha Dawson, care înțelegea că Tyler „are nevoie de baseball ca de aer” o întâlnim în Santa Monica, unde are acum o viață împlinită,  lucrează la o prestigioasă firmă de marketing, și își petrece serile alături de iubitul ei Arnie, avocat de profesie. În momentul în care citește un articol în ziar despre accidentul suferit de Tyler, toate amintirile legate de el îi revin în minte. Samantha îl cunoscuse pe Tyler în vara dinaintea clasei a 12-a, când acesta locuise în casa bunicilor ei pe durata unui campionat de baseball. Samantha fusese crescută de bunici, pentru că părinții ei muriseră pe când ea avea 5 ani, într-un accident de motocicletă.

Tyler în schimb, nu avea o situație prea bună în momentul accidentului. „Nu avea mai nimic al lui. Câteva haine, câteva cutii cu trofee și poze cu echipa.” Pe deasupra, este concediat pe patul de spital de la echipa la care activa, află că în actualul contract încheiat cu clubul exista o clauză de neacoperire a prejudiciului, ceea ce însemna  că trebuia să își plătească singur atât operația cât și spitalizarea, iar în aceste condiții viitorul întrezărit nu poate fi altfel decât sumbru. Dar cum nu are bani, este nevoit să se întoarcă acasă. Iar casa lui este o cameră în care stă cu chirie. Și apropo, se apropie și plata chiriei, iar Tyler nu mai dispune decât de 500 de dolari. 

„Tyler nu-și putea aminti ultima dată când părinții lui îi spuseseră că-l iubesc”.

Fostul campion se vede așadar dat afară din camera în care locuia cu chirie, chinuit de niște dureri îngrozitoare la umărul luxat și nevoit să se opereze, în condițiile în care nu mai are bani deloc. În ideea de a face economii, renunță și la telefon, cu speranța că își va lua altul imediat ce se va angaja. Înainte de a-l închide, mai aruncă o privire la numere și își aduce aminte de părinții lui, gândindu-se că aceștia încă îl mai condamnă pentru alegerea greșită făcută după absolvire, aceea de a urma o carieră sportivă în loc de a urma o facultate (refuzase o bursă la UCLA) care îi putea asigura un viitor sigur. 

În acest timp, părinții lui Tyler, Angie și Bill, care nu mai vorbiseră cu el de patru ani, de la ultima arestare, aflând de accident, încep să se gândească la el. Însă nu au nici o posibilitate de a intra în legătură cu fiul lor pentru că acesta nu mai figura pe nicio rețea de socializare, nu aveau telefonul lui și nu aveau habar unde ar fi putut da de el. În același timp, într-o cafenea, în timp ce serveau prânzul, are loc o întâmplare ciudată. O femeie pe nume Ember, îi întreabă de fiul lor Tyler, și îi sfătuiește ca, dacă vor să vorbească cu el, să se roage la Dumnezeu. Asta îi umple de speranță și le dă o energie nouă pentru a-și regăsi fiul, a-l ierta și a-l ajuta în aceste momente dificile.

„Trebuia să muncească cum n-a mai făcut-o niciodată să-și corecteze greșelile, să se întoarcă pe teren. Să aibă din nou o șansă la Liga Mare.”

Povestea lui Tyler devine cu adevărat interesantă abia în momentul în care se trezește pe drumuri. Fără casă, fără telefon, fără bani, fără niciun prieten de încredere de la care să ceară ajutor. Este o celebritate, oamenii îl recunosc ca fiind celebrul baseballist Tyler Ames, însă el nu mai are bani nici de mâncare. În clipele în care durerea la umăr îl chinuie cel mai tare, gândurile îl poartă ba spre părinții săi, ba spre cel mai fericit an din viața lui, în care, Sami era prietena lui, ba spre momentul în care coșmarul acesta avea să ia sfârșit, iar el se va întoarce din nou pe teren. Până atunci însă, îngerii Ember și Beck, care ia chipul unui pastor, au grijă de el și îi direcționează pașii spre o biserică unde cerșește de mâncare și cade în genunchi rugându-se. Beck îi oferă numărul de telefon al lui Harrison Myers, directorul unui centru pentru bătrâni de pe bulevardul principal, în ideea că poate, acesta îi va oferi un loc de muncă. Și i-l oferă. Fostul campion Tyler Ames avea să fie om de serviciu la Merrill Place, un centru de îngrijire pentru bătrâni…

„De când plecă de la muncă în acea zi se simți euforic de la ceva mai mult decât de la Oxicodonă. Era euforic de la speranță.”

Aici apare în viața lui Virginia Hutcheson, o bătrână de 91 de ani care suferea de Alzheimer și care credea că Tyler este fiul ei decedat Ben, ce fusese pasionat de baseball. Întâlnirea cu Tyler, pe care îl crede Ben, are un efect terapeutic pentru Virginia, care nu mai încearcă să fugă din centru, ia mai puține sedative și chiar îi spune din nou pe nume fetei ei Cheryl, pe fondul acestei așa zise „reîntâlniri”. Însă treptat, sentimentul devine reciproc. Și Tyler începe să simtă că și-a găsit în Virginia o mamă. Datorită acestui joc, așa cum vor remarca atât Harrison Myers cât și mai ales, fiica Virginiei, Cheryl, bătrâna își va recăpăta, fie și numai pentru puțin timp, bucuria de a trăi și optimismul. După ce îngerii o vor purta pe aripile lor la cer însă, minunile din viața lui Tyler se vor întâmpla parcă în ritm și mai accelerat.

La Merrill Place, fostul mare baseballist spală toată ziua podele, și face o treabă bună, căci este lăudat de Myers pentru asta, își termină serile cu cotidienele vizite în camera Virginiei, cu care vorbește despre tot ce îi face plăcere bătrânei și își analizează retrospectiv viața, gândindu-se la tot ce a greșit și la toate celelalte variante pe care ar fi putut să le aleagă în loc de cea prezentă. Și tot aici, într-o seară, chinuit de durerile de umăr, pe când se afla în camera primită gratuit de la centru, se hotărăște să îi scrie Samanthei pe Facebook: „Bună Sami. Sunt Tyler. N-am mai vorbit de mult”. 

„În timp ce cânta, Tyler se gândi la felul în care se dusese de râpă viața lui, la anii petrecuți în Liga Mică. Alergând după cai verzi pe pereți dintr-un oraș în altul, așteptând ocazia să fie perfect. La sfârșitul călătoriei – când avea să stea așa cum stau și rezidenții de la Merill Place – voia să se fi ales cu mai mult din ea decât cu un umăr bușit și cu un sac de visuri frânte”. 

Dar visurile lui Tyler nu erau chiar atât de frânte. Îngerii încep să înfăptuiască miracole pentru el, și tânărul ce părea să fie părăsit de noroc și de toți cei dragi de la începutul romanului, începe să vadă cum are toate șansele de partea lui și toată iubirea după care tânjea. 

Ce forțe ascunse vor pune în mișcare energiile pământului pentru ca pentru Tyler să se găsească rapid soluția pentru operație, pentru ca el să își regăsească părinții și să împace cu ei, și mai ales pentru a-și realiza marele său vis, care devenise doar o iluzie până cu doar puțin în urmă? Dar mai ales, ce forțe magice făceau ca Sami, pe care o pierduse de curând pentru a doua oara, să se întoarcă la el? 

„Până la urmă Beck avusese dreptate. Accidentul său nu însemnase sfârșitul. Ci începutul.”

TESTIMONIALE

„Mulțumesc, Karen Kingsbury! Cartea este extraordinară! Nu am putut să o las din mâini. Voiam să închid ușa lumii si să o citesc până la final. Apoi, când am terminat de citit, nu îmi doream să se termine. Toate personajele sunt oameni pe care îi regăsim în realitate. Nu suntem străini de modul în care ei reacționează la situațiile din poveste.” - Karen Kay Salsbury

„Cu toate că sunt creștin de 35 de ani, nu m-am gândit niciodată atât de mult la îngeri. Cu siguranță că o voi face de acum înainte!” - Ginny

„Am citit majoritatea cărților scrise de Karen Kingsbury, dar aceasta este cea mai bună. Am fost prinsă de poveste încă de la prima pagină. Am citit-o pe toată în 6 ore. Am plâns în multe momente ale poveștii și am fost impresionată de mesajul puternic – Nu trebuie să fim perfecți pentru că aceasta este treaba lui Dumnezeu.” - Britany Just

Citiți mai multe informații despre actrița Bianca Brad

Bianca Brad

Născută în 27 ianuarie 1968, Bianca Brad a fost Miss Printesa Frumusetii în 1990 şi este cunoscută pentru roluri din filme precum “Al patrulea gard lângă debarcader” (1985), “Zâmbet de Soare” (1987), “Duminică în familie” (1987) sau “Domnişoara Aurica” (1998). Este actriță, cântăreață, a renunțat la ASE pentru IATC. A făcut studii de actorie în Statele Unite şi România, a jucat în cincisprezece filme şi seriale TV.

A înființat Organizaţia E.M.M.A. (Eternul Miracol Materna Alinare) în 2008, un proiect de suflet, născut din durere şi din dorinţa de a alina suferinţa părinţilor care au pierdut un copil.

„Cred în Dumnezeu, în speranţă şi în iubire şi-n dreptul fiecăruia la fericire. Cred în vise şi în loialitate, în vorba bună şi în sinceritate. Încă mai cred în bucuria de a face bine, de a-l ajuta pe cel de lângă mine şi de a-l respecta cum se cuvine. Nu am o stare continuă de fericire, însă învăţând, prin prisma credinţei, să văd binele din orice rău, să transform răul în bine şi să mă bucur cu adevărat de lucrurile mărunte, de ce am şi de ce nu am, pot atinge cu mai multă uşurinţă starea de fericire care, până la urmă, este doar la un gând distanţă.” - Bianca Brad