Virtutea naționalismului - Carte Tiparita
Yoram Hazony; 

Virtutea naționalismului / The Virtue of Nationalism de Yoram Hazony este o lectură consistentă care aduce în prim-plan subiecte foarte actuale precum: Noua Ordine Mondială propovăduită de George H.W. Bush în 1991 și ce ar trebui să înțelegem prin ea; vechea dispută naționalism vs. imperialism, originile acesteia și care tabără ar trebui să fie câștigătoare din punctul de vedere al autorului; câteva motive pentru care naționalismul reprezintă cea mai bună alegere pentru națiuni în acest moment al istoriei pe care îl traversăm și care sunt cele mai frecvente acuze aduse de-a lungul timpului naționalismului și de ce nu sunt acestea câtuși de puțin întemeiate. 

Altfel spus, subiectul abordat de  Yoram Hazony în această carte care se adresează în egală măsură celor mai tineri cititori, dar și celor ceva mai trecuți prin viață, este unul peren: naționalismul și ce mai reprezintă el astăzi, în opoziție cu imperialismul care pare a câștiga lupta finală în această eternă confruntare. 

Paralela pe care o face Hazony între modul de funcționare a unei familii și a unei națiuni, pornind de la premisa că familia este cea mai puternică și mai rezilientă dintre toate instituțiile mici cunoscute politicii omenești, este foarte interesantă și va reprezenta un bun prilej pentru a înțelege mai bine fundamentele unei națiuni, dar și ale unei familii.

Și pentru că aceștia sunt termenii cheie ai cărții de față, nu vom merge mai departe fără a-i defini. Iată așadar care sunt definițiile celor doi termeni în viziunea lui Yoram Hazony.

Naționalismul - reprezintă o atitudine bazată pe principii care consideră că lumea este guvernată cel mai bine atunci când națiunile pot să își urmeze propriul traseu independent, cultivându-și propriile tradiții și urmărindu-și interesele fără amestec din afară. 

Imperialismul - caută să aducă pace și prosperitate în lume unind omenirea, pe cât posibil, sub un singur regim politic. 

Doctorul în filozofie politică Yoram Hazony s-a născut în Israel, a studiat în America la universitățile Princeton și Rutgers, întorcându-se după finalizarea studiilor în țara natală împreună cu soția lui Julia Fulton, cu care are nouă copii. Yoram Hazony este președintele prestigiosului Institut Herzl din Ierusalim, dar și director al Proiectului de Teologie Filosofică Ebraică de la Fundația John Templeton. The Jewish State: The Struggle for Israel’s Soul (Statul evreu: Lupta pentru sufletul lui Israel) și The Philosophy of Hebrew Scripture (Filosofia scripturii evreiești) sunt alte două cărți semnate de acest autor. Eseurile sale au apărut în publicații precum Wall Street Journal, New York Times, New Republic, Commentary, American Affairs și First Things.

Dar cartea de față nu este doar despre naționalism vs. imperialism. Acest volum este deopotrivă și despre: independență, libertate națională, autodeterminare, loialitate, trib, familie, tradiție și toleranță. 

Dezbaterea cu privire la naționalism vs. imperialism a redevenit actuală odată cu căderea Zidului Berlinului, în 1989, când s-au pus bazele a două mari proiecte imperialiste: Uniunea Europeană, care, treptat, a ajuns să le lipsească pe națiunile membre de multe dintre puterile asociate în mod obișnuit cu independența politică, și proiectul instaurării unei „ordini mondiale” americane, în care națiunile care nu se supun legii internaționale vor fi obligate să o facă, în principal prin intermediul puterii militare americane.

Dar Yoram Hazony este de părere că imperialismul nu va avea niciodată câștig de cauză cu adevărat, și oferă în acest sens o serie de argumente solide pe tot parcursul cărții, începând chiar cu argumentul biblic suprem: Vechiul testament și legea mozaică care limitează dreptul regelui de a impune taxe și de a înrobi oamenii, exact așa cum limitele impuse asupra granițelor Israelului îl împiedică să viseze la cucerirea universală. În plus, susține autorul, nu există nici măcar un singur exemplu, în întreaga istorie a omenirii, al unui sistem de guvernare bun pentru oameni produs de un imperiu! 

Cartea este împărțită în trei părți după cum urmează:

Partea I - Naționalismul și libertatea occidentală

„Timp de secole, politica națiunilor occidentale s-a caracterizat printr-o luptă între două viziuni antitetice privind ordinea mondială: ordinea națiunilor libere și independente, fiecare urmărind binele politic în concordanță cu propriile tradiții și idei, și ordinea popoarelor unite sub un singur regim legal, promulgat și susținut de către o singură autoritate supranațională.”

În această primă parte a cărții autorul prezintă un cadru istoric de bază pentru a înțelege confruntarea dintre imperialism și naționalism, așa cum a apărut și s-a dezvoltat ea printre națiunile occidentale. 

Tot aici vom înțelege diferența dintre ordinea politică bazată pe statul național, care urmărește să conducă peste o singură națiune, și cea al cărei scop este să aducă pace și prosperitate unind omenirea sub un singur regim politic, care este statul imperialist.  

La fel de interesante vor fi în această secțiune a cărții și considerațiile autorului referitoare la Biserica Catolică și viziunea acesteia cu privire la imperiu; construcția protestantă a Occidentului; pacea de la Westfalia și viitorul statelor europene; John Locke și începuturile liberalismului; discreditarea naționalismului; limitele liberalismului sau cele trei alternative la ordinea liberală, dar și o mulțime de teme de meditație referitoare la lumea în care trăim și cele mai bune variante de a conviețui în pace și armonie, precum cea de mai jos:

„Europenii au fost reduși la condiția unei simple dependențe, existând în virtutea generozității americane. Asta îi menține într-o condiție de veșnică copilărie, repetând bucuroși afirmația lui Adenauer, conform căreia, desființând statul național independent, au descoperit secretul păcii pe pământ. Dar nu au descoperit nimic de acest fel. Dacă nu ar fi fost o Uniune Europeană, nici unificarea politică a Franței sau a Olandei cu Germania, prezența și protecția militară americană tot ar fi garantat pacea în Europa. Asta fac imperiile. Oferă pace unei națiuni în schimbul renunțării ei la independență – inclusiv la capacitatea de a gândi ca națiune independentă și de a concepe și implementa politici bine gândite, potrivite pentru viața unei națiuni independente.”

Partea a II-a - În favoarea statului național

„Unele lucruri pot fi realizate de către individul care acționează singur. Dar pentru majoritatea țelurilor sau scopurilor e nevoie să acționăm coordonându-ne unii cu alții. Cu toate acestea, vecinii noștri au țelurile și motivele lor și nu sunt adesea interesați de scopul pe care ni l-am propus noi, asta dacă nu cumva i se opun. Cum putem așadar să îi influențăm pe ceilalți astfel încât să acționeze pentru a atinge scopurile pe care noi le considerăm necesare sau de dorit? Este o problemă fundamentală pentru individul care trăiește alături de alții într-o comunitate. Nevoia de a găsi răspunsuri la această întrebare dă naștere politicii, care este disciplina sau arta de a-i influența pe alții în așa fel încât aceștia să acționeze pentru a atinge scopurile pe care cineva le consideră necesare sau de dorit.”

În această a doua secțiune a cărții, autorul aduce argumente în favoarea ideii de naționalism, demonstrând de ce ar trebui să respingem imperialismul care este foarte la modă acum. Autorul va arăta că cea mai bună formă de organizare politică este cea a statelor independente, făcând comparație cu celelalte alternative  pe care le cunoaștem: ordinea triburilor și clanurilor, care a precedat statul, și ordinea imperială.

Tot în această parte a cărții, autorul vorbește despre fundamentele organizării politice și, în special, despre familie și relațiile de loialitate dintre membrii ei care reprezintă fundația întregii organizări politice, pentru că loialitatea reciprocă dintre indivizi este cea mai puternică forță care acționează în domeniul politic.

Tot aici, aflăm cum iau naștere statele; devenim conștienți de modul în care libertatea individului este condiționată de libertatea națiunii (colectivității) din care face parte și aflăm cinci avantaje de necontestat ale naționalismului.

Autorul vorbește în această secțiune a cărții și despre motivele pentru care formularea „federație de națiuni independente” nu este mai adecvată decât cea de stat imperial; desființează mitul statului neutru; argumentează de ce nu putem susține că dreptul universal la independență și autodeterminare națională e aplicabil tuturor popoarelor; enunță cele șapte principii ale ordinii statelor naționale și își exprimă opinia în legătură cu ce ar trebui să însemne o politică cumpătată. 

Partea a III-a - Anti-naționalismul și ura

„Cea mai întâlnită acuzație împotriva naționalismului este aceea că dă naștere la ură. Naționaliștii tind să fie foarte preocupați de bunăstarea propriei națiuni și doresc să o vadă ieșind învingătoare în competiția cu alții. Se spune despre această preocupare pentru ai tăi că se exprimă în ură față de ceilalți și în violență la adresa lor. Imperialistul, pe de altă parte, pretinde că este preocupat de toată omenirea, în mod egal. Deoarece îi pasă de omenire în ansamblul său, imperialistul spune că a depășit ura care caracterizează personalitatea naționalistului.”

Pornind de la cel mai frecvent argument adus împotriva naționalismului, acela că încurajează ura și discriminarea, autorul investighează acest fenomen, comparând ura dintre grupuri rivale naționale sau tribale, care se simt amenințate unele de altele, cu ura pe care susținătorii ideologiilor imperialiste sau universaliste o simt față de grupurile naționale sau tribale care refuză să accepte că ei aduc salvarea și pacea în lume. 

Cel mai cunoscut exemplu al urii generate de ideologiile imperialiste sau universaliste este probabil antisemitismul creștin. Dar islamismul, marxismul și liberalismul s-au dovedit destul de capabile să incite la o ură la fel de aprigă împotriva grupurilor hotărâte să reziste în fața doctrinelor universale pe care acestea le propun.

Așadar, această parte a cărții vorbește despre: campaniile de defăimare împotriva Israelului; despre Immanuel Kant și paradigma anti-naționalistă; despre cele două lecții pe care le putem învăța din tragedia de la Auschwitz, cauzată după părerea autorului, de dependența evreilor de protecția militară oferită de alții; sau de ce nu protestează nimeni împotriva ticăloșiilor islamului și ale lumii a treia.

În finalul acestei secțiuni, autorul își exprimă la modul cel mai sincer cu putință, dezacordul față de imperialiști, fiind de părere că:

„Interesul nostru este mai degrabă să permitem națiunilor, pe cât posibil, să își urmărească aspirațiile originale. Nu vom fi fascinați de ceea ce face fiecare națiune cu libertatea sa. Dar ne vom elibera de vechea ură imperialistă pentru ceea ce este diferit și pentru diversitate, dacă tolerăm modul de a fi al altor națiuni. Și s-ar putea chiar să ajungem să vedem că o lume a experimentului și inovării va aduce mai multe binecuvântări pentru familiile pământului decât orice plan universal pe care l-am fi ales noi înșine.”

Virtutea naționalismului

În ultima secțiune a cărții, autorul analizează ideea preconcepută că naționalismul alterează personalitatea omului. Este o opinie prezentă atât la creștini și musulmani, cât și la liberali și marxiști, toți considerând naționalismul ceva rău, pentru că urmărește să ridice bariere între oameni, când ele ar trebui dărâmate. Autorul este de o cu totul altă părere, când vine vorba de acest aspect, de aceea vă invit să îi aflați punctul de vedere.

În încheiere, vă invit să citiți un alt scurt fragment din această carte și să meditați asupra lui:

„Dorința de a avea un imperiu binevoitor, care să stăpânească peste tot pământul și să aibă grijă de noi, judecând pentru noi și impunându-ne ideile sale, este lipsită de orice maturitate morală. Nu este de fapt decât o rugăminte de a ne întoarce la dependența din copilărie, când părinții noștri aveau grijă de noi și judecau pentru noi în toate problemele importante. Adevărata maturitate morală se atinge numai atunci când stăm pe propriile picioare, învățând să ne conducem singuri și să ne apărăm fără să îi lovim inutil pe cei din jurul nostru, iar acolo unde este posibil dând o mână de ajutor vecinilor și prietenilor. Același lucru este valabil și pentru națiuni, care ajung la o reală maturitate morală atunci când pot să trăiască în libertate și să își determine singure viitorul, făcând bine altora unde este posibil, dar fără năzuința de a-și impune stăpânirea și legile asupra altor națiuni prin forță.

Dorind să atingem maturitatea, ar trebui să ne asumăm poverile libertății și independenței naționale pe care le-am primit ca moștenire de la strămoșii noștri. Hai să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne asigura că acest dar prețios este încă intact, atunci când vine timpul să dăm mai departe această libertate națională copiilor noștri.”